Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Top AFI 100
Loc 019 – On the waterfront
1954
Cu On the waterfront mi-am luat o țeapă colosală din cauza propriei ignoranțe pentru că nu știu de ce îmi întipărisem în minte cu fierul înroșit că filmul este unul de război.
🎬 On the waterfront – Premisă
Premisa filmului se învârte în jurul unui subiect total diferit față de cel al războiului.
Terry este un tinerel ce muncește la docuri, aflat sub aripa protectoare a mafiotului atotputernic în acel mic univers, Johnny Friendly (Lee J. Cobb – 12 angry men).
După ochii umflați îți dai seama că Terry este un fost boxer retras și, de nevoie, intră-n gașca lui Johnny, făcând tot felul de sarcini care devin mai ilicite pe măsură ce trece vremea.
Terry se cam satură de chestia asta, știe că nu este bine ce face, dar în el se duce un război crunt între loialitate față de cel care l-a ajutat la ananghie și ideea de dreptate.
Oricât l-ar stima pe Johnny că-l ajută, acesta este un putregai de om care face și desface, împarte și desparte după propria-i voință peisajul muncitoresc al docurilor.
Iar docul este un loc care colcăie de oameni săraci, subnutriți, disperați pentru muncă și care ar face orice să își audă dimineața numele strigat, chit că asta înseamnă că vor munci mult pentru puțin, nefiind respectate regulile sindicatului că nah, zona este condusă de un mafiot influent.
Și când în peisaj își face apariția și un mort ce dorea să ciripească poliției câte una, câte alta, spiritele se încing.
💭 On the waterfront – Comentariu
După primele secvențe ce pornesc într-un port cu ditamai vaporul în fundal mi-am zis: gata, îi îmbarcă pe băieți în frunte cu Terry (Marlon Brando – Apocalypse now) la decimare voită pe câmpul de război.
Și am tot așteptat să plece nenorocitul acela de vapor până a început să-mi zdrăngănească fisa-n capul gol că On the waterfront nu este nici pe departe ceea ce credeam eu că este.
On the waterfront n-o fi pelicula de război pe care mi-o imaginasem, dar tot despre un război este, unul la nivel psihologic.
Este cel interior între mintea omului, care vrea dreptate și echitate, și sufletul care nu-i dă ghes să se răzvrătească împotriva asupritorilor, știind că asta ar însemna probleme și pentru el, dar și pentru familie.
Merge pe ideea că vrei salariu mai bun, condiții de muncă nesclavagiste, protecție contra infractorilor, dar ai prefera să ți le procure alții, nu tu, să-și rupă altul capul pentru ele, nu tu.
On the waterfront prezintă o puternică antiteză între gloata lașă, mânată la unison de biciul virtual al celui puternic, și spiritul de sacrificiu al unui singur individ care se rupe de turmă, gândind pentru sine și care transformă în fapte nemulțumirile urlate cu voce tare doar în gând de către cei care ar putea, dar nu vor.
Se mai bagă în seamă și o poveste de dragoste între Terry și frumușica Edie (Eva Marie Saint – North by northwest) în care Terry arată că este un personaj complex.
Deși pe afară arată a mascul feroce, dur și impenetrabil, la interior, când este cu Edie, își dezvăluie latura sensibilă.
Te face să simți că dincolo de privirea de termopan există o licărire cerebrală care mocnește și generează scântei de revoltă contra nedreptății propagate în rândul societății, el părând doar un vagabond prost, dar aparențele înșală.
Povestea de dragoste pare acum una destul de violentă, au fost câteva scene în care mi se perinda prin fața ochilor celebrul #metoo, dar nu are nimic special, să zici că vai, ce mi-a topit inimioara giugiuleala celor doi iubăreți.
Filmul este impozant din punct de vedere tehnic, este bine editat, are ritm care nu sacadează și deși nu m-a prins foarte mult povestea, nu m-am plictisit.
Actoria este excelentă, Marlon Brando (The Godfather) și Eva Marie Saint luând acasă statuetele aurite, iar distribuția este nemaipomenită.
Lee J. Cobb este terifiant în rolul negativ de forță brută ce împrăștie frică-n rândul pulimii și sunt unii în gașca lui Johnny de arată cel mai mafiot dintre cei mai mafioți oameni, de e suficient să se uite la tine și deja începi să te întrebi dacă nu cumva ai în agendă vreun număr de la pompele funebre.
Și să nu omit coloana sonoră semnată de legendarul Leonard Bernstein. Deși uneori să zic că dramatiza exagerat unele cadre, gen un coborât de scări, datorită muzicii, devenea parcă un cataclism iminent.
🏆 On the waterfront – Verdict
Deși On the Waterfront a primit 12 nominalizări la Oscar, înhățând 8 statuete, nu mi-a plăcut cine știe ce.
Nu că-i un film slab, Doamne apără și păzește de grevă generală, dar nu mi-au fluturat urechile de plăcere că l-am urmărit.
Subiectul nu a fost de natură să-mi trezească un mare interes.
Asta chiar dacă simbolistica nu era deloc una ascunsă, ci la vedere, cu privire la puterea unui singur individ care poate muta munții dacă împinge cu forță și la slăbiciunea unui grup care nicio o piatră nu o poate mișca dacă doar se gândește, dar nu și face.
Eu unul nu văd aspectele care fac din On the waterfront un film atât de sus în Top AFI 100 și meritoriu de atâtea bucăți poleite cu aur sub formă de premii Oscar.
Dar, pe de altă parte, ce naiba știu eu, un simplu privitor de filme?
De la mine, că-s mai sărac, doar 7 sticle de whisky irlandez.
(3,5 / 5)
