Related Articles
India a ieșit la tablă pentru că vrea să ne dea pe spate cu Maanaadu, un thriller politic.
Dar unul mai altfel.
🎬 Maanaadu – Premisă
Abdul Khaaliq este o mare vedetă, actor din ce am înțeles, care zboară spre nunta unei cunoștințe.
Pe scaunul din dreapta lui se află ea, Seetha, obiectul afecțiunii acestuia, așa cum avem să aflăm mai târziu, deși este evident încă din prima.
Trece vreo jumătate de oră de giugiuleală amoroasă, de tachinări drăgăstoase, mai o dănțuială, mai o hăhăială melodioasă, și eu credeam că am greșit filmul.
Unde naiba-i politica și unde dracului este thrillerul?
Și apoi începe balul cu o conferință unde Chief Minister își ia porția de fier. Dar nu sub formă de vitamine, ci de glonț în cap.
Ah, de ce este Maanaadu un film mai altfel?
Pentru că-i cu buclă-n timp.
💭 Maanaadu – Comentariu 🍿
Mă apucaseră toate spumele în primele 30 de minute deoarece eram sigur că mi-am furat-o, că am fost ademenit de premisa apetisantă, dar că filmul este iar o aiureală din aia cu cântece.
Ba chiar o dădea într-o comedie romantică departe de promisiunea suspansului repetat într-o buclă fără sfârșit.
Însă și când începe, pfff, mi-am înghițit toate injuriile porcoase pe care i le pregătisem pentru că da, este într-adevăr un thriller intens și care se folosește foarte bine de ideea pe care am mai văzut-o în alte filme.
Odată ce am trecut de rundele preliminarii, de tatonare, intrăm într-un complot politic banal la prima vedere, dar cu un interes augmentat de această componentă SF.
Și Maanaadu aici vine cu ceva destul de proaspăt, să nu pară că doar copiază ideea cu bucla făcută celebră de Groundhog day.
Personajul care este prins în această repetiție temporală este Khaaliq, eroul, doar că el nu este precum numele, calic, și nu ține pentru el această super putere, să-i zicem așa.
Conștient de această buclă este și antagonistul, Dhanushkodi.
Și aici intervine șmecheria.
În timp ce eroul dorește să moară pentru a reseta ziua și a lua-o de la capăt pentru a pune capăt complotului și a sparge ziua cu repetiție, cel rău se dă de ceasul morții să-l protejeze pe cel bun, ca acesta să nu moară și linia temporală să își urmeze cursul firesc.
Hai că-i faină ideea, cel bun vrea să moară, cel rău vrea să îl protejeze, dar nu că îi vrea binele, ci pentru că prin resetare îi tot încurcă planurile.
Din acest antagonism inversat reies multe situații complicate, de tipul copulare a minții, care transformă Maanaadu într-un carusel neîncetat de întâmplări neprevăzute.
Desigur, sunt prezente clasicele scene de început, în care captivul în timp este incredul și face pe deșteptul odată ce își dă seama de pocinog.
Apoi, cam după 60 de minute (din cele 150) începe dansul narativ plin de îmbârligături, unele dintre ele luându-mă prin surprindere.
Imediat cum eroul rezolvă o situație dificilă, hop, se trezește cu alta pe cap și se vede nevoit să o ia de la capăt, astfel încât sunt adăugate noi și noi elemente unui scenariu și așa destul de complicat.
Ba chiar avem și o răsturnare absolut delicioasă, pe care nu am mai văzut-o în filme de acest gen, situația eroului complicându-se și mai mult în momentul în care fereastra temporală i se tot micșorează.
Și asta din cauze umane. Atât, nu mai continui pe acest subiect.
Filmul nu duce lipsă de acțiune, una palpitantă în acest context. Și nu este greu de imaginat de ce.
După zeci de resetări, Khaaliq devine expert în diverse stiluri de luptă și își culcă adversarii la pământ prin felurite metode, mai ales că știe toate mișcările celor care vor să-l facă praf și pulbere.
Unele cascadorii sunt realiste, dar altele o dau în fantezii ca urmare a unui „wire work‟ pe „slow motion‟ cam exagerat, dar și spectaculos.
Desigur, nu-s toate pe roze, că Maanaadu are și niște hopuri care vor fi cu greu sărite de vesticii neobișnuiți cu stilul indian.
Având în vedere că se cântă și că avem buclă, automat și melodiile sunt repetate, dar asta doar pentru primele 3 resetări ale aceleiași zile.
Ulterior, filmul renunță la dulcegării și intră în bucata serioasă care acaparează majoritatea timpului.
Dincolo de acest aspect cu care sunt obișnuit, Maanaadu m-a făcut să râd de cât de jenant arată efectele sale speciale.
Nu sunt multe prezente la datorie, dar cele care dau cu subsemnatul sunt groaznice.
N-au ele mare importanță asupra poveștii, nu au reușit să mă scoată din zona cerebrală în care activitatea era în toi, dar tot am sesizat exploziile false, sângele digital și o coborâre din avion, toate de un ridicol rizibil.
🏆 Maanaadu – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul pornește destul de impotent, dar pe măsură ce începe să-și întindă aripile, îi crește și virilitatea narativă.
Astfel, Maanaadu se înscrie cu succes pe lista filmelor bune din acest gen deoarece a reușit să vină cu o poveste chiar originală, nemaivăzând această idee aplicată domeniului politic.
Bine, nu-i chiar inventată de indieni, deoarece Maanaadu s-a inspirat (mai mult decât trebuie) din filmul sud-coreean A day din 2017 care însă era setat într-un alt domeniu, unul medical, nu politic.
Maanaadu aduce și omagii unor filme de acest tip, pomenind Groundhog day, Edge of tomorrow, Happy death day și, ce mi-a plăcut cel mai mult, chiar A day.
La cald îmi spuneam că putea fi și mai serios dacă renunța la primele 30 de minute, dar la rece mi-am dat seama că ele au o importanță vitală în desfășurarea acțiunii, așa că am apreciat și mai mult Maanaadu după ce l-am perpelit un pic prin minte.
Ca atare, mă declar satisfăcut de acest film și îi ofer 8 porții de biryani.
Și finalul, endcredit scene-ul de tip marvelian ne anunță că este doar începutul.
Acum trebuie să aștept și continuarea.
(4 / 5)
