Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1976
Să râdem un pic, Coasta de Fildeș are un premiu Oscar pentru La victoire en chantant, dar România, atât de lăudată pe la festivalurile europene, nici măcar nu are un film nominalizat.
🎬 La victoire en chantant – Premisă 📖
Într-un avanpost francez izolat, undeva prin Republica Centrafricană, veștile ajung cu întârziere.
Este începutul lui ianuarie 1915 și coloniștii duc o viață liniștită, departe de conflictul mondial.
Vizavi, peste un pârâu, vecinii lor germani sunt și ei în necunoștință de cauză cu privire la ceea ce se întâmplă pe bătrânul continent.
Până la urmă, francezii află că nemții le sunt dușmani, așa că decid să-i atace prin surprindere, ca niște patrioți de duminică puși pe fapte mari.
Ușor de zis, dar ce te faci când în micuța colonie sunt câteva ființe umane și doi popi?
Răspunsul este evident, sunt recrutați localnici, creștinați cu forța, dacă tot poartă nume din Hexagon, e musai să lupte și ei pentru Franța, nu?
💭 La victoire en chantant – Comentariu 🍿
Filmul este o satiră acidă despre absurditatea războiului și ipocrizia colonialismului francez în Africa.
Practic, prima conflagrație mondială este concentrată la o bătălie între două tabere care nu au habar de ce se luptă, cu soldați improvizați și promisiunea unor recompense care pot fi caracterizate ca simple strategii de marketing.
⌛ Dinamica lentă, căldură mare, chef puțin
Premisa este una interesantă, reducerea războiului la scheletul ideologic, dar nu prea a rezonat cu mine.
După contactul inițial cu fanfaronada pusă la cale de sergentul Bosselet (Jean Carmet) și de botanistul pacifist Hubert Fresnoy (Jacques Spiesser), filmul intră într-o rutină supărătoare.
Scenele se succed într-un ritm lent, nici n-aveau cum altfel, pe o căldură toropitoare, iar seva lor narativă gravitează în jurul eșecurilor militare, ceea ce devine plictisitor.
Chiar și așa, satira funcționează, francezii sunt prezentați drept niște delăsători care încropesc o trupă de leșinați subnutriți, crezând că vor avea sorți de izbândă.
Asta în timp ce încă din primele secunde îi vedem pe nemți antrenând băștinașii în stil militar, chit că nu aveau habar că erau în război.
Lene franceză și seriozitate germană, oare cine va avea câștig de cauză?
🌍 Critica adusă colonialismului și marketingul cu ligheane
Pe lângă acest aspect, filmul scoate în evidență și imensa pată mizerabilă a istoriei umanității numită colonizarea „sălbaticilor”.
Aici localnicii sunt tratați ca niște animale menite să tragă la jug, unele dintre expresiile folosite de francezii care se cred superiori, dar le pute gura a prostie, sunt groaznice.
În plus, trocul care are loc este în dezavantajul africanilor, care-și oferă viața în schimbul unor ligheane de plastic lucios, probabil Made in China.
Tonul este unul jucăuș, cu accente amuzante pe alocuri, dar substratul este unul admonestator, filmul criticând virulent politica țărilor considerate civilizate de a le invada pe cele care trăiesc în pace și nu au nevoie de creștinări sau intervenții străine.
🎭 Actorii: între caricaturi și contraste
Jean Carmet oferă o interpretare memorabilă în rolul sergentului Bosselet, un militar caricatural, simbol al aroganței coloniale.
Se umflă în pene, crezându-se atotștiutor, dar acțiunile și modul de gândire demonstrează că nu-i decât o găină jumulită care vrea să pară struț.
La polul opus, Jacques Spiesser vine cu un contrast prin personajul său, Hubert Fresnoy, un intelectual idealist care încearcă să aducă rațiune într-un context dominat de ridicol și imbecilitate, ambalate în aere de superioritate.
📸 Decoruri reale, personaje decorative
Filmată integral în Coasta de Fildeș, pelicula captează peisajele africane superbe, natura nefiind încă întinată de mâna hulpavă a omului european.
Măcar ea să fie virgină, că ne-am procopsit cu două personaje feminine prezente mai mult pentru a fi expuse în vitrine luminate în roșu.
Nu trebuie să fii președinte matematician să-ți dai seama cum se introduce o mulțime aleatorie într-un sistem cu două necunoscute.
Să nu uit de coloana sonoră – o veritabilă parodie.
«Le chant du départ», cântat pe fundalul unor băieți care se joacă de-a războiul, pare mai degrabă un număr de vodevil cu pretenții de epopee.
🏆 La victoire en chantant – Verdict 👍 sau 👎?
Producția ridiculizează naționalismul exagerat și fățărnicia coloniștilor francezi, evidențiind inutilitatea conflictului armat și suferința impusă populației africane.
Aici am remarcat o oarecare superficialitate în caracterizarea personajelor secundare, interpretate majoritar de băștinași.
Vrea să arate cu degetul nedreptățile cauzate de francezi în timp ce producția făcea același lucru pe care îl condamna.
În concluzie, există o ipocrizie structurală: filmul dă bine în festivaluri (Oscar, César etc.) ca un comentariu inteligent despre colonialism, dar nu scapă el însuși de același păcat – acela de a folosi Africa și africanii ca decor exotic pentru dramele existențiale ale albilor cu crampe morale.
Filmul este despre colonialism, dar nu e spus din perspectiva celor colonizați. E o critică… a coloniștilor despre ei înșiși. O spălare de conștiință.
Regizorul Annaud a recunoscut că „a vrut să critice ipocrizia coloniștilor” – dar a rămas complet ancorat într-o perspectivă albă și europeană, fără consultare reală cu voci africane.
Acestea sunt și motivele (unele dintre ele) pentru care filmul nu m-a impresionat prea tare, de aceea am să-i ofer 6 ligheane de plastic pentru a-și spăla multele rufe murdare.
(3 / 5)
Trailer
