Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Aș putea spune că am luat un pic de țeapă cu La réparation.
Nu mare, dar mi-am furat-o. Am crezut că-i despre meșterul Manole care repară ceva.
Glumesc.
🎬 La réparation – Premisă
Paskal Jankovski (Clovis Cornillac – Le larbin) este un chef celebru aflat la un pas de a primi a treia stea Michelin.
N-au cauciucurile Michelin atâtea striații câte stele vrea bucătarul.
Însă acesta dispare în timpul unei partide de vânătoare, împreună cu mâna lui dreaptă, Antoine (Julien de Saint Jean – Le Comte de Monte-Cristo).
În urma lui rămâne un restaurant în derivă, iar Clara (Julia de Nunez), fiica lui, este aruncată fără preaviz în mijlocul unei furtuni mediatice.
Doi ani mai târziu, o invitație misterioasă din Taiwan redeschide cazul dispariției și o împinge pe Clara într-o călătorie care devine atât o căutare a adevărului, cât și o confruntare cu propriul drum.
💭 La réparation – Comentariu
Cum să o zic mai pe înțelesul nostru? Hai că fac o comparație gastronomică autohtonă.
Am crezut că voi primi o porție sățioasă de mici de la Cocoșatu, dar m-am trezit cu o ciorbă leșinată de ștevie, pregătită de bucătarul pușcăriaș.
Din păcate, partea cu haleala este doar un simplu amuse-bouche, nicidecum felul principal.
Începutul a fost bun, pentru că avea toate ingredientele unui film gustos: chef carismatic, obsesie pentru stele Michelin, presiune mediatică, moștenire grea pe umeri și orgolii tăiate mai fin decât legumele julienne.
Apoi dispare Paskal ca porcul după trufe și La réparation se transformă într-o dramă cotidiană, mai ales după ce ne mutăm în Taiwan.
🍽 Steaua Michelin vs. golul personal
Fără să înfig cuțitul critic prea adânc în tortul narativ, menționez că filmul vorbește despre moștenirea grea, despre a trăi în umbra unui părinte celebru și despre ce înseamnă să continui ceva ce poate nici nu ai ales.
Însă nu aduce nimic nou în meniu. Povestea urmează pașii clasici din atâtea și atâtea alte filme din acest gen.
În loc de stele Michelin putea fi vorba despre inele de campion NBA și filmul, în ansamblul său, tot dracul ăla ar fi rămas.
Rău nu este, doar că se scaldă în supa banalității. Uneori, La réparation pare mai preocupat să fie frumos decât să fie incisiv.
Există momente în care emoția stă la doi pași de a izbucni, dar se retrage disciplinat. Ca și cum cineva ar fi spus: „Să nu exagerăm, punem emoție cu moderație.”
🌏 Taiwan – schimbare de decor, nu neapărat de ritm
După ce facem lunga deplasare în Taiwan, filmul capătă altă textură vizuală. Cadrele sunt mai elegante, lumina e mai atent construită, există o grijă clară pentru imagine. Dar narativ, lucrurile rămân în aceeași zonă reținută.
Invitația misterioasă promite o turnură surprinzătoare. Te aștepți la revelații, la ceva care să zdruncine.
Când colo, ca o șaorma ieftină cu de toate, știi exact ce urmează să primești. Nu, nu o toxiinfecție alimentară, ci un parcurs interior sec. Nu pot spune că e ceva greșit aici. Doar că filmul sugerează mai mult decât oferă.
👩🍳 Bucătăria ca ring de box
Revin, pe final, la partea pe care am apreciat-o, deși a durat cel mai puțin.
Mi-a plăcut felul în care restaurantul devine un mic câmp de luptă. Și nu este doar despre farfurii decorate frumos cu mâncare să-ți ajungă de o înghițitură. Este și o bătălie între generații.
Scenele din bucătărie sunt probabil cele mai vii din film. Acolo simți ritmul, acolo simți miza. În rest, lucrurile devin mai contemplative decât era nevoie.
🏆 La réparation – Verdict
Dispariția unui tată, presiunea unei industrii elitiste și căutarea identității sunt teme puternice. Aici sunt tratate cu mănuși fine.
Titlul sugerează o reparație. Dar reparația nu vine printr-un mare twist, ci ne lasă pe noi să dăm cu tencuială peste crăpăturile scenariului.
Nu m-a plictisit. Dar nici nu m-a lovit în plex.
E o dramă obișnuită și cam atât. Atunci când îmi vorbești despre obsesie, dispariție și moșteniri apăsătoare, poate îmi pui și ceva haos real în farfurie.
Trailer
