Godzilla vs. SpaceGodzilla

admin 25/02/2026 Aventură Filme asiatice Filme japoneze Leave a comment

Cu cine să se mai bată și Godzilla, dacă nu cu fratele vitreg din cosmos?

Așa s-au gândit și producătorii când au pus-o de Godzilla vs. SpaceGodzilla, film lansat în 1994.

🎬 Godzilla vs. SpaceGodzilla – Premisă

Niscai celule smulse din Godzilla ajung în spațiu și sunt fecundate de radiații. Așa ia naștere versiunea extraterestră a monstrului: SpaceGodzilla.

Deși n-are pașaport, acesta ajunge pe Pământ, distruge orașe și începe să-și construiască un fel de fortăreață din cristale uriașe.

Între timp, omenirea dezvoltă un nou mecanism de apărare, intitulat M.O.G.U.E.R.A., un mecha conceput special pentru a-l înfrunta pe Godzilla.

Planul este să controleze monstrul original sau să-l folosească strategic împotriva noii amenințări. Evident, nimic nu merge lin.

În ecuație apare și Mothra, prezentată ca entitate protectoare, care se implică indirect în conflictul cosmic.

💭 Godzilla vs. SpaceGodzilla – Comentariu

Filmul ăsta m-a ambuscat cu multe dureri de cap, pentru că prea puține lucruri au logică.

Mothra se plimbă fără probleme prin spațiu, niște zâne se transformă într-o molie mai mică, Pământul devine un fel de Krypton pe sărăcie și Mama Omida a rămas fără cristale de ghicit viitorul, pentru că i le-a furat SpaceGodzilla.

M-a și prins într-un moment în care deja începusem să-mi pun întrebări existențiale despre franciză.

Câte moduri mai există să spui „Godzilla distruge orașul”?
Răspuns: multe. Dar nu toate sunt interesante.

💎 Cristale peste cristale

Ideea vizuală cu fortăreața de cristale a lui SpaceGodzilla e, teoretic, spectaculoasă.

Practic, la un moment dat te uiți la ecran și ai senzația că ai nimerit într-un videoclip din anii ’90 cu buget cât să cumperi un suc la TEC.

Decorul e repetitiv, static și lipsit de dinamism real. În loc să creeze tensiune, cristalele ajung să pară un obstacol logistic pentru cameraman. Și mai și arată al naibii de fals.

🤖 M.O.G.U.E.R.A. – speranța care nu livrează

Mecha-ul uman, M.O.G.U.E.R.A., e una dintre puținele idei care ar fi putut dinamiza filmul. Conceptul e interesant: omenirea încearcă din nou să joace șah cu monștrii.

Problema? Execuția e rigidă. Luptele sunt lente, mișcările sunt greoaie, iar senzația generală e că te uiți la două costume masive care încearcă să nu cadă.

Chiar dacă asta sunt, ideea era că trebuia să fim păcăliți că ne uităm la altceva.

Dar coregrafia pică în același păcat capital ca în trecut. Monștrii devin prea umani în mișcări și asta dăunează grav realismului, ăla care mai era prezent prin peisaj.

🦖 SpaceGodzilla – concept bun, execuție obositoare

Designul lui SpaceGodzilla e interesant: arată diferit, amenințător, cu acele structuri cristaline pe umeri.

Mă uitam la el și mă întrebam cine l-a hrănit după miezul nopții. Prea veche referința?

Ca idee, funcționează. Ca prezență? Devine monoton. Nu are personalitate reală, nu are un element care să-l facă memorabil dincolo de „e Godzilla, dar cu upgrade cosmic”. E aceeași Mărie, dar cu o pălărie un pic diferită.

E genul de antagonist care arată bine pe poster, dar în film nu are suficientă variație.

🐢 Ritmul

Aici m-a pierdut serios. Filmul are pauze lungi, explicații militare care nu adaugă mare lucru și o senzație constantă că totul durează mai mult decât ar trebui.

Nu că ar fi ceva de mirare, așa este construită franciza, dar se exagerează. N-am înțeles rolul acelui pseudo-Rambo, un nene cu multă tărie testiculară, care-l tot aleargă pe Godzilla, vrând să-l controleze la piuit.

Și mai sunt asemenea secvențe inutile, care m-au iritat mai mult decât ar fi fost cazul. Să-l mai pomenesc pe ăla mic? Nu mai are rost.

Când se ajunge la confruntarea finală, deja eram în faza de „Hai, terminați odată.”