Related Articles
Mugen no jûnin (Blade of the immortal) este proiectul cinematografic cu numărul 100 regizat de legendarul Takashi Miike (le-am numărat, să fiu sigur că nu-i doar o balivernă de marketing).
Filmu-i pe sistem de samurai, săbii și sânge din plin. Acțiunea are loc în Japonia medievală acolo unde Manji, mare mânuitor de lame ascuțite, se belește cu hoarde de inamici, în încercarea lui de a-și proteja surioara.
După ce feliază vreo două galerii de fotbal, Manji, rănit mortal, dă de o babă cumsecade care-l infuzează cu niscai riceclorieni (cine știe cunoaște) și uite așa Manji al nostru se trezește pe cap cu blestemul nemuririi, că drăciile de i le-a dat baba magică îl repară ori de câte ori este rănit.
Bucata asta de film este alb-negru, dar nu vă temeți, se colorează rapid pentru că sărim jumătate de secol înainte și Manji este deranjat din activitatea lui de a sparge butucul cu katana de o fetișcană, Rin Asano, care-l antamează să-i răzbune părinții răpuși de spurcăciunile negative din Blade of the immortal. Cum Manji este lovit brusc de amintiri din copilărie, bașca se cam plictisește de unul singur în cocioaba lui, își ia catrafusele ascuțite și p-aci îi e drumul spre cohorte de neghiobi numai buni de dezmembrat în stilul The equalizer.
Îi știți pe japonezi că ei o ard în general cu filme ciudate, scabroase din cale afară, duse până la paroxism, de nici nu poți să le urmărești pe unele dintre ele. Anunț, cu fericire-n taste, că Blade of the immortal nu este unul din filmele alea ridicole, ci o acțiune comestibilă în care în prim-plan se află luptele spadasine de tot felul.
Și când zic lupte, cuvântul este prea mic pentru a descrie măcelurile în care Manji este implicat.
Cred că regizorul a vrut să doboare vreun record neoficial de cadavre pe metru pătrat în cinematografie pentru că se moare non-stop. Nici nu știu de unde o fi găsit atâția figuranți să umple ecranul până la refuz cu inamici necognoscibili care n-au altă treabă decât să cadă victimă tăișului mânuit cu mare iscusință de către personajul principal.
Ce să mai, dacă aveți chef de o baie de sânge și de zboruri neîntrerupte de membre detașate cu forța de locul lor de baștină, atunci Blade of the immortal este o opțiune numai bună.
Filmul este brutal, amu` nu cred că mai era cazul să scriu asta, că doar este film japonez. Până și un veteran ce lucrează într-un abator s-ar îngălbeni un pic văzând carnagiul sângeros lăsat în urmă de Manji când acesta intră în acțiune cu fel și fel de arme ascuțite. Unde dracului le ține pe toate în țoalele alea ale lui, asta este altă discuție.
Se bate cu zeci de inamici simultan, se luptă și individual cu câte unul mai răsărit, pe care îl poți individualiza din restul gloatei, nici să scuture trandafirul nu este lăsat pentru că nefericiții dornici de moarte rapidă răsar de prin toate cotloanele posibile și imposibile.
Pe partea de acțiune Blade of the immortal bifează toate căsuțele care trebuie, n-o fi cine știe ce inovativ, dar are câteva arme destul de interesante, dar și scene lungi, dar lungi băăă, de scandal visceral care compensează lipsa de originalitate a luptelor, dar care duc și la o vagă senzație de repetitivitate, până la urmă, în câte feluri poți decupa un corp uman în două ore și aproape jumătate?
În rest nu pot zice că excelează în alte domenii, mai toți în film se cred barzi, am scris barzi, nu bastarzi, o fredonează în versuri, rime și cimilituri filozofice antice, nu atât de mult încât să mă scoată din sărite, dar suficient cât să sesizez că o bună bucată din dialog zici că este haiku medieval.
Consider că pentru gustul meu Blade of the immortal are mai multe elemente pozitive care le înghit pe cele ce nu pot fi lăudate, acțiunea nebună și frenetică reușind să asigure un ritm alert și neobosit, chiar dacă filmul nu este capabil să impresioneze cu altceva. Nu prea este dramă din motive evidente, nici relația dintre Manji și Rin Asano nu m-a făcut să simt emoții pozitive, încercările de umor mi s-au părut cam oloage (o caracterizare potrivită în contextul dat).
Un alt atribut de bine este acela că filmul arată excelent, efectele sangvine par reale, nu se folosește rahat din ăla digital care arată ca dracu`, iar peisajele în care se beștelesc samuraii câtă frunză, câtă iarbă, sunt mirifice.
Hai că nu vreau să îmbătrânesc scriind la această recenzie, așa că îi ascut lui Blade of the immortal 7 săbii numai bune de ciopârțit cărniță umană.
(3,5 / 5)
Trailer:
