Related Articles
The equalizer e un action thriller stilat și stilizat cu Denzel Washington.
🎬 The equalizer – Premisă
Talentatul actor interpretează rolului lui Bob McCall, care e un fel de Liam Neeson mai bătrânel, ce posedă o serie de abilități cu care nu ai vrea să faci cunoștință.
Avem parte de un singuratic cu o rutină zilnică de la care nu se abate nici o clipă și nici un metru, cu obiceiuri respectate la sânge care uneori duc spre țăcăneală, care trăiește o viață fadă, fără ornamente, un om care-și ajută semenii, sau, mă rog, pe cei care și merită.
Pare un om pașnic, liniștit, care-și vede de treaba lui, dar se vede de la o poștă că nu e așa.
Apartamentul aproape gol, ticurile care aduc mai mult a obsesie compulsivă, insomniile frecvente, toate astea conduc spre un suflet răvășit de faptele din trecut pe care le putem doar intui că de arătat sau povestit nici gând.
Aceste insomnii îl fac clientul fidel al unei dughene nocturne, unde-și petrece orele citind și observând totul în jurul său, lucruri care atrag atenția unei curve, pardon, prostituate, cu care leagă din ce în ce mai multe cuvinte și un început de prietenie.
Asta până într-o zi când fata își ia o mamă de bătaie pentru că nu a supt-o cum trebuie și de aici încolo se dezlănțuie iadul asupra mafiei rusești.
Atât dau din poveste, filmul începe cu adevărat abia după prima jumătate de oră.
💭 The equalizer – Comentariu 🍿
Filmul e cam lung, petrece mult timp pe caracterizarea personajului principal, dar sincer îl cam pierde de pomană.
La final, cu tot cu dezvoltarea aia lungă, tot nu știu mai nimic despre el, ni se aruncă niște firimituri din povestea lui, dar nu prea știi ce e real și ce e inventat.
Sunt un pic dezamăgit de acțiune, este puțintică, dar măcar este livrată în secvențe scurte, brutale, extrem de intense și de violente, sângeroase, uneori grotești, alteori cam de desene animate, prea rapide ca să le delectezi la capacitate maximă (și în slow motion și tot rapide ar părea).
Nu mai zic că spre final chiar o dă într-un Home alone horror.
Cele mai multe decese forțate nu le vezi, ți se arată doar deznodământul, cadavre înșirate peste tot, te lasă pe tine să îți imaginezi, uneori cred că exagerează cu asta, adică imaginație dar până când?
Sunt momente în care nici cadavrul nu intră în câmpul vizual, dar știi că persoana respectivă nu o duce deloc bine.
În sfârșit, avem parte de un antagonist pe măsura eroului, dar oare avem parte de vreun erou?
Nu e cu nimic mai bun decât cei pe care îi omoară fără scrupule, atât doar că el e de partea celor buni, dar în ochi îi sclipește aceeași nebunie, aceeași minte analitică și diabolică pe care o posedă un psihopat însetat de sânge.
Însă când îl vezi pe rusnac cum se comportă, cum se uită, cum vorbește, te ia cu frisoane și îi dorești tot “binele” din lume.
Și a dat Domnul ca după nici nu știu câtă vreme să văd și eu un film în care confruntarea finală e lipsită de vorbe ca în majoritatea filmelor de acest gen, de parcă aveam parte de o dezbatere politică, nu de o luptă pe viață și moarte.
Filmul e și bun, e și prost.
E bun pentru că acțiunea, aia puțină pe care o are, te satisface, chit că nu te saturi suficient, e exact cum te așteptai de la o asemenea premisă, doar că rămâi cu dorința de mai mult.
E prost pentru că nici o secundă nu te temi pentru personajul principal, e invulnerabil, ceea ce nu e bine, te face să nu simți nici un fel de atașament pentru personaj, în asemenea filme trebuie să suferi alături de el, să îi simți durerea fizică, nu numai pe cea psihică.
Actorii principali își joacă bine rolurile, de la Denzel nu te aștepți la altceva, altfel în afară de excelent nu știe să joace, însă surpriza vine de la actorul care interpretează personajul negativ, ptiu, te bagă în sperieți, fără exagerare, are o privire în el de până și Hannibal Lecter ar tremura un pic, știi că dacă s-a uitat un pic mai urât la tine ești dus pe copcă.
Însă mă enervează la culme mania ăstora de la Hollywood de a angaja actori americani să joace roluri de ruși, rezultatul e mereu hilar, accente de tot râsul, o engleză aparent stricată, dar care e vorbită mai bine decât americanii get beget. Ce dracu, prin tot Hollywoodul ăla chiar nu-s și actori ruși sau măcar cu origini în mama Rusie?
Regizorul e Antoine Fuqua care a mai lucrat cu Denzel la excelentul Training day și eu zic că s-a achitat binișor de treabă aici.
Muzica e foarte bună, creează o tensiune de nici cu coasa nu o poți tăia, te face să te aștepți la secvențe năucitoare dar nu se întâmplă nimic , însă rămâi cu sentimentul că s-a întâmplat ceva.
M-a sâcâit un fapt, dar nu ar fi trebuit, era logic să se întâmple asta, filmul are emblema Sony pe el, așa că peste tot avem parte de CD-uri Sony, laptop-uri Sony, televizoare Sony.
🏆 The equalizer – Verdict 👍 sau 👎
Per total, filmul e distractiv în momentele de acțiune, însă plictisitor în momentele fără acțiune.
În vastul ocean al filmelor de acest gen e undeva sus, dar în rândul filmelor lui Denzel îl situez undeva la mijloc, mediocru pentru calibrul actorului.
Culmea este că se zvonește că va primi și un sequel, primul pe care Denzel l-ar face, ceea ce nu e un lucru rău, prefer un sequel la un film mai puțin reușit făcut de Denzel decât la o capodoperă care să strice filmul inițial.
Chiar dacă termin după doar 6 secunde și pare puțin, dar nu m-a atins deloc la inimă, dacă l-aș fi văzut că suferă cu adevărat, că sunt șanse reale de a păți ceva nasol, poate nota ar fi fost mai mare, așa când vezi că orice s-ar întâmpla el nu are nici pe naiba deja îți pierzi un pic interesul pentru film.
(3 / 5)
