A beautiful mind

admin 28/11/2023 Dramă, Oscar Best Movie 2 Comments

2001

La început de mileniu 3 apărea A beautiful mind în regia lui Ron Howard, film ce avea să câștige 4 premii Oscar.

Atât de puține?

Ups, am dat deja un mic spoiler.

🎬 A beautiful mind – Premisă

Acțiunea este plasată la vreo 2 ani după finele Răfuielii Secunde Globale și în SUA este vânzoleală mare pentru găsirea unor minți strălucite care să contribuie la progresul țării.

În cea mai de fițe universitate prin care colcăie genii îl găsim pe John Nash (Russell Crowe – The nice guys), cel mai înzestrat dintre toți dar, în același timp, și cel mai poticnit din punct de vedere social.

Mintea îi este sclipitoare, dar aptitudinile umane nu prea, că nu are un farmec cuceritor care să-l facă ușor de plăcut.

Pentru ceilalți pare un ciudat extravagant cu niște manierisme ce tind mai degrabă spre, și scuze duritatea cuvântului, retard. De fete care să-l găsească atractiv nici nu poate fi vorba.

Dar Alicia (Jennifer Connelly – Only the brave), o tânără studentă ce nu se ghidează după percepte superficiale, pune ochii pe el pentru că ea vede direct în sufletul omului.

Și mai este cineva care l-a luat în cătare pe John, anume Parcher (Ed Harris – Top Gun: Maverick), care-l angajează drept criptograf.

💭 A beautiful mind – Comentariu 🍿

Să mă scuze filmul că este prima oară când îl văd, dar mă bucur că am făcut-o acum, când sunt mai copt la minte pentru că am putut să-l apreciez mai bine.

Povestea se bazează pe fapte reale, deoarece John Nash este o persoană care a existat cu adevărat, iar filmul îi prezintă toată viața.

Mă rog, nu chiar toată, ci o bucată consistentă întinsă pe aproape jumătate de secol.

Primul lucru pe care trebuie să-l laud la A beautiful mind este scenariul inteligent care, la fel ca mai tânărul Oppenheimer (filmul, nu omul), îți dă senzația că te deștepți în timp ce îl urmărești.

Am urât toată viața matematica, și încă o mai urăsc, mai ales pe cea inutilă, de asta scriu articole și nu rezolv integrale.

Cu toate astea, tot am simțit cum mi se dezvoltă un apetit aparte pentru elucidarea unor necunoscute.

Sunt prezente multe expresii, probleme, teoreme și alte îmbârligături numerice cu nume de oameni docți de simțeam că-mi bubuie creierul.

Când credeam că viața protagonistului nu prea are cum să fie atât de captivantă, că începuse să mi se ia de matrice și logaritmi, hop, apare guvernul SUA care-l antamează pentru treburi de spionaj.

Așadar, filmul nu este doar o banală dramă despre un om genial care își irosește viața căutând o himeră originală, ci devine un thriller politic ce aduce cu sine și mult suspans.

Dar A beautiful mind nu-i deloc simplu, răsturnările de situație vin rostogol de nu mai știam de mine, ajunsesem să îmi imaginez fel și fel de scenarii în speranța că unul va fi real.

Poate că-i vechi filmul, dar mă ghidez după trailer, cum el a lăsat ascuns șpilul de bază, cel care mie mi-a dat lumea peste cap, nici eu nu o să comentez pe seama lui.

Deși cine a văzut filmul sau este pus la punct cu viața lui Nash știe exact la ce mă refer.

Așadar, pelicula este una magnifică la nivel de scenariu, dovadă că mai mereu viața bate filmul.

Și nu doar asta, ci că în istoria umanității, chiar și în cea recentă, există oameni cu vieți colosale care au avut o contribuție incomensurabilă la progresul societății despre care majoritatea nu are habar.

Iar John Nash face parte din această rarefiată categorie a oamenilor geniali care, în ciuda tuturor obstacolelor felurite, au reușit să-și fructifice talentul cerebral.

Încerc să evit anumite puncte cheie ale poveștii ca nu cumva să mă internați la nebuni că dezvălui secrete de stat, dar ceea ce se petrece în film m-a luat total pe nepregătite.

Evoluția personajului este una de-a dreptul fenomenală, iar lupta cu proprii demoni are menirea de a te însufleți și de a te îmbărbăta până la infinit și dincolo de el.

Trece prin atât de multe John Nash, de la batjocura studenților și până la atentatele asupra vieții sale, încât orice problemă ai avea pare apoi un mizilic.

N-am spus prea multe despre ce se petrece în film și de ce ar fi atât de impresionant, că n-am cum să intru mai adânc în firul narativ, ce se deșiră de la jumătate încolo reprezintă chiar schepsisul peliculei.

Cu tot respectul pentru Denzel Washington și rolul său din Training day, Oscarul pentru interpretare trebuia să meargă din nou la Russell Crowe.

Mai degrabă l-ar fi meritat pentru A beautiful mind decât pentru Gladiator deoarece aici a avut pe mâini un personaj complex din toate punctele de vedere, mai ales mintal.

Felul în care l-a portretizat este de-a dreptul fermecător, mici gesturi ce par insignifiante au contribuit la clădirea unei ființe excentrice care nu făcea nimic întâmplător.

Replicile cu tâlc, mișcările care se aliniau vârstei, privirea când pierdută, când concentrată, dualitatea stării interioare care era diferită de la situație la situație, toate astea m-au fermecat iremediabil.

Se pare însă că a fost invizibilă pentru Academie această interpretare, probabil că s-ar fi simțit aiurea instituția să-i dea 2 premii Oscar consecutive după ce au mai făcut asta cu Tom Hanks cu nici un deceniu în urmă.

Dar în mintea mea, chiar dacă este doar o plăsmuire a imaginației, el este câștigătorul de drept.

Și ce rol diferit joacă față de cel al lui Maximus Decimus Meridius din filmul care i-a adus recunoașterea Academiei cu un an înainte.

L-a luat în schimb partenera lui, Jennifer Connelly, pentru rol feminin secundar.

Nu se ridică la nivelul lui Russell Crowe, dar având în vedere concurența din acel an, să zic că l-a meritat.

Regia lui Ron Howard este impecabilă, atât de simplă în aparență, dar incredibil de complexă în profunzime.

Abia acum percutez la anumite replici și gesturi pe care le-am scăpat în timpul vizionării.

Un rol important în ceea ce privește aspectul uman, cel responsabil cu jelania, îl are coloana sonoră semnată de James Horner.

Nu știu de ce, dar la un moment dat chiar am început să zumzăi o piesă din Titanic, el fiind compozitor și pentru acel film. Cam seamănă unele linii melodice, dar nu m-a supărat asta.

După tot ce am scris despre film, fără să-i aduc un cuvânt de ocară, puteți presupune care va fi verdictul meu și fără să-l mai dezvolt, dar trebuie să mă supun propriilor reguli.

🏆 A beautiful mind – Verdict 👍 sau 👎?

Deși pare la prima vedere un film rece, calculat, științific, nu-i nici pe departe așa.

Din contră, mai uman nici că se poate, mi-a adus aminte de alte producții celebre pe care nu pot să le menționez din motivele expuse în comentariu.

Însă cine știe, cunoaște.

Am plâns ca un ultim orfan adoptat într-un final de o familie iubitoare, am plâns ca-n 1990 la primul calup de babane coapte, am plâns ca-n 1994 la România vs Suedia.

Ce să mai, am plâns ca Geoană la renumărarea voturilor.

Și de ce am făcut-o?

Nu pentru că se moare, asta pot s-o scriu fără să mă tem că supăr pe cineva.

Ci pentru că un simplu gest care la început nu a avut vreun impact, la final a căpătat o cu totul altă semnificație și m-a terminat emoțional.

Este, nu mă mai feresc de cuvinte, sublim.

Mi-a câștigat simpatia și atenția în mod gradual și, încetul cu încetul, ca rezolvarea lentă a unei ipoteze, m-a adus la răspunsul final care nu poate fi altul decât 10 ziare cu mesaje ascunse.