Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Cum să ratez un film regizat de John Carney, omul care a transformat muzica în pansament pentru suflete rănite?
În 2026 a revenit cu Power Ballad, iar întrebarea era simplă: mai are magia aia sau doar cântă aceeași piesă pe repeat?
📖 Premisă
Rick (Paul Rudd – Anaconda) e un fost rocker ajuns cântăreț de nuntă în Dublin. Nu cântă la nunți pentru că vrea, ci pentru că acolo l-a adus viața. Și nici măcar nu are în repertoriu Salam sau Tzancă, să-i fie rușine.
La o nuntă se întâlnește cu Danny (Nick Jonas – Love Again), o fostă vedetă de boy-band, care încearcă disperat să fie luat în serios ca artist.
Ce pot să facă doi cântăreți ratați la două noaptea? Beau, fumează, fac o sesiune de zdrăngănit la chitară și Rick îi cântă lui Danny o melodie la care lucrează de ani de zile. Un cântec personal, neterminat, pe care nu l-a arătat nimănui.
Câteva luni mai târziu, Rick aude la mall un hit global. E melodia lui. Danny a furat-o și cu ajutorul ei a devenit superstar.
Rick vrea să-și revendice creația, dar n-are nicio dovadă, n-are martori, n-are nimic. Doar frustrarea unui om care știe că i s-a furat viața, nu doar o melodie.
💭 Comentariu
🎸 Carney și rețeta care încă funcționează
Am savurat producțiile anterioare semnate de John Carney din zona dramei muzicale. Once, Begin Again, Sing Street și Flora and Son.
Omul s-a lipit de o rețetă de succes și nu o mai lasă jos din brațe. E fost membru al trupei The Frames, așa că-i dau pace, știe el ce face cu muzica în filme.
De data asta, Carney a decis să nu mai facă un film despre cum muzica salvează suflete, ci despre cum muzica fură suflete. Și cariere. Și câțiva nervi.
Filmul vorbește despre furat, despre autenticitate și despre cum industria muzicală mănâncă artiști pe pâine. Aici intervine singura mea problemă reală cu Power Ballad, dar este una destul de mare.
⚖️ Plagiatul care rămâne prea cuminte
Scenariul se ferește de orice confruntare reală, legală, din aia cu avocați și procese de plagiat.
Carney preferă să împungă cu bățul prin gard și să spere că spectatorul o să fie prea ocupat să fredoneze ca să observe că, de fapt, nu prea s-a întâmplat nimic.
Parcă i-a fost frică să atace cu adevărat subiectul. O face doar la suprafață. Da, vedem cum se simte Rick când e ignorat de toată lumea și ridiculizat pentru ceea ce spune, dar e prea puțin. Voiam mai multă dramă din acest punct de vedere.
🎵 Muzica – sau cum un cântec îți rămâne în cap
Trecând peste această bubă, trebuie să recunosc că John Carney a dat din nou lovitura. Melodia aia, How to Write a Song (Without You), este foarte bună. Poate nu la nivel de Drive It Like You Stole It din Sing Street, dar nici nu-i foarte departe.
Refrenul mi s-a întipărit instantaneu în minte și acum am melodia în lista mea de ascultat când sunt melancolic.
Deși nu m-a deranjat foarte tare, aș fi preferat ca în locul lui Paul Rudd să fi fost ales un actor care știe să cânte. E prea evidentă folosirea Auto-Tune-ului când ia microfonul în mână.
Și pus lângă Nick Jonas, care le are cu cântatul, Paul Rudd pare primul concurent eliminat din preselecțiile de la The Voice. Cum ar fi fost un Hugh Jackman în rolul lui Rick? Nici nu vreau să-mi imaginez.
Aici, însă, ai un actor care dă totul din punct de vedere emoțional, dar pe plan vocal e clar depășit de fostul membru Jonas Brothers. E ca și cum l-ai pune pe un critic de artă să picteze un tablou. Știe teoria, dar îi lipsește talentul.
🎭 Despre actori – sau cum Paul Rudd cară filmul
Dincolo de partea cu cântatul, care nu e groaznică, dar nici de trimis la Eurovision, Paul Rudd e, fără exagerare, fenomenal.
Omul ăsta are un talent rar de a fi simpatic fără să pară că încearcă. Dar de data asta, nu mai e doar tipul haios.
E un om care a ratat tot ce și-a dorit și încearcă să nu se prăbușească sub greutatea regretelor. Rick e amuzant, dar e și trist. E cald, dar e și sfâșiat.
Rudd reușește să transmită toate compromisurile, toate ocaziile ratate, toate micile dureri de inimă care vin când realizezi că lumea a trecut mai departe fără tine.
Nick Jonas… ei bine, Nick Jonas încearcă. Știe cu vocea, dar cam atât. În scenele cheie, alea în care actoria preia frâiele, Jonas pur și simplu nu poate ține pasul.
Rudd e la alt nivel, iar Jonas arată ca un elev care a învățat lecția pe de rost, dar nu înțelege nimic din ea. Talentul lui actoricesc limitat îl ține departe de emoțiile pe care filmul vrea să le transmită.
Deh, unul este un actor nemaipomenit, dar nu știe să cânte. Celălalt este un cântăreț excelent, dar nu le bunghește cu actoria.
💔 Unde filmul promite mai mult decât livrează
Mi-a plăcut că filmul are curajul să vorbească despre ce înseamnă să fii creativ într-o lume care nu te recompensează.
Despre cum uneori muncești ani de zile la ceva, iar altcineva vine și ia totul într-o noapte.
Dar m-a enervat că filmul e prea ușor, prea simplist și prea temător să disece cu adevărat tema abordată.
Vorbim despre un tip care și-a pierdut creația, care a fost furat, care a fost ignorat, iar filmul se termină ca un episod dintr-un sitcom de duminică seara.
Aș fi vrut și ca relația lui Rick cu fiica lui să fie mai bine dezvoltată, pentru că ea este sufletul filmului.
E un fir narativ care promite mult și livrează puțin. Parcă era naționala României la fotbal: pornește cu gânduri mari și termină campania cu dezamăgiri.
🏆 Verdict
E un film care te face să zâmbești, să fredonezi și să te simți bine, dar care nu are surprize reale.
În afară de melodia principală, nu o să-mi rămână prea mult în minte. Dar, pentru mine, asta este suficient.
Nu am plâns, așa cum am făcut-o la câteva dintre filmele lui. Asta chiar dacă finalul avea potențial, dar parcă a fost grăbit, ca un refren care se termină prea repede și nu apuci să-l memorezi.
Power Ballad se înscrie în catalogul tot mai bogat al regizorului, un catalog cu filme care gravitează în jurul muzicii, fără ca muzica să fie neapărat subiectul principal.
Nu e Carney în vârful formei, dar e Carney pe terenul lui preferat, unde știe exact ce face: muzică bună, suflete lovite și un film care nu te rupe, dar te ține de mână cât fredonezi refrenul.
Trailer
