Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Mă oftic că m-am apucat să scriu mai întâi despre Anaconda original. Cine n-ar vrea s-o revadă pe J. Lo la tinerețe?
🎬 Anaconda – Premisă 📖
Ronald (Paul Rudd – Death of a Unicorn) este un actor ratat, altfel n-ai cum să-l numești, din moment ce este concediat pentru că nu-i în stare să livreze o replică simplă.
Doug (Jack Black – A Minecraft Movie) este un regizor ratat, altfel n-ai cum să-l numești când portofoliul său este plin de videoclipuri nupțiale.
Prieteni de-o viață, cei doi au ajuns pe la mijlocul vieții, adunând frustrări profesionale și nostalgii după vremuri mai simple.
Decid să plece într-o aventură aparent absurdă: să refacă filmul Anaconda, pe care-l adorau în tinerețe.
Drumul îi duce în junglă, unde intenția lor de a recrea un film devine, treptat, confruntare directă cu realitatea.
Evident, lucrurile scapă de sub control. Jungla nu e platou de filmare, natura nu cooperează, iar ideea de „anaconda” nu mai rămâne doar un concept cinematografic.
💭 Anaconda – Comentariu 🍿
Dacă pui alături Jack Black și comedie este clar că vei avea în față o prăjeală absolută de film, așa că trebuie să-ți setezi așteptările în concordanță cu acest aspect.
Premisa promitea prostie asumată, așa că am intrat în sala de cinema destul de goală cu un zâmbet ironic deja plasat pe moacă. Am primit exact ce am anticipat și asta m-a bucurat.
Ce mi-a plăcut enorm la Anaconda e că nu încearcă să se dea mai deștept decât este. Nu pozează în satiră sofisticată și nu se ascunde în spatele ironiei sterile.
Filmul spune clar: știu ce sunt, știu ce a fost Anaconda de acum aproape 30 de ani, știu cum arată clișeele. Așa că hai să ne distrăm.
❤️🔥 O scrisoare de dragoste pentru cinema
În primul rând, Anaconda este o scrisoare de dragoste adresată filmului în general.
Cei doi prieteni sunt pasionați de această artă încă din copilărie și felul în care este spusă povestea te face să te îndrăgostești și mai mult de cinema.
De la mine primește multe puncte bonus, pentru că mi-a readus aminte că un film ar trebui făcut mai întâi cu pasiune, nu cu gândul la dolari și cât box-office o să facă în China.
🤣 Umor fără plasă de siguranță
În al doilea rând, comedia este dusă la un absurd greu de atins. Am râs din belșug, dar nu pentru că glumele ar fi inteligente, ci pentru că umorul este sec, dement și n-are limite. Dacă ați văzut trailerul, știți ce stil adoptă.
Din păcate, același trailer a dat din casă poantele cele mai amuzante. Sau, hai să nu fiu categoric în verdict, aproape toate poantele.
Aici e simplu, cui îi place de Jack Black, o să râdă la tâmpeniile pe care le face. Cine îl consideră un clovn care doar se strâmbă, nu se va distra la Anaconda.
Mi-a plăcut mult și faptul că filmul nu forțează gluma. Unele scene sunt amuzante tocmai pentru că nu se întâmplă nimic spectaculos, pentru că planurile dau greș exact cum ar da greș în viața reală.
🧠 Meta până la os
În al treilea rând, Anaconda nu este meta. Este mega meta. Nu doar că sunt foarte multe trimiteri la filmul original, pe care-l rebootează, dar sunt lansate și săgeți acide către Hollywood-ul actual, lipsit de idei și cu ochii doar la bani.
Nu scapă nici Sony, studioul producător, și nici măcar filmul de față, care este, la rândul lui, o încercare de a face profit pe spinarea unei proprietăți intelectuale deja existente.
❄️ Surprize, fiori și control
În al patrulea rând, surprinzător pentru un asemenea film, scenariul a pregătit destule surprize. Povestea este mai complicată decât pare la prima vedere.
Am simțit câțiva fiori reci, de parcă mi-ar fi plimbat cineva un cub de gheață pe șira spinării, când am fost lovit frontal de anumite scene care m-au îngrozit și m-au fericit, simultan.
Cât despre elementele de „aventură”, sunt folosite cu măsură. Nu e un film de acțiune clasic și nici nu vrea să fie.
Suspansul apare punctual, bine dozat, fără să transforme totul într-un carnaval CGI. De fapt, una dintre marile calități ale filmului e că nu face din anaconda un personaj omniprezent.
Amenințarea e mai eficientă tocmai pentru că nu e exploatată obsesiv.
Mai e ceva ce apreciez: filmul nu se rușinează de sursa lui. Nu încearcă să „reabiliteze” originalul, nici să-l ridiculizeze agresiv. Îl acceptă ca parte din cultura pop, cu bune și cu rele, și îl folosește ca pretext pentru o poveste diferită.
E un film despre a iubi ceva imperfect și a încerca să-l retrăiești, chiar dacă știi că nu mai ești aceeași persoană.
Nu totul merge uns. Există pasaje unde ritmul scade vizibil, mai ales în partea de mijloc.
Unele personaje secundare sunt schițate rapid și apoi lăsate în aer. Nu e deranjant, dar se simte că filmul e interesat în primul rând de dinamica centrală, restul fiind mai degrabă funcțional.
De asemenea, cine vine așteptând un horror veritabil sau un film de acțiune pur s-ar putea să fie ușor dezamăgit.
Anaconda nu te strânge de gât atât de tare încât îți pocnesc ochii. Mai degrabă te apucă de mână și îți spune o poveste cu zâmbetul pe buze.
🏆 Anaconda – Verdict 👍 sau 👎
Tonul e atent calibrat: suficient de ironic cât să nu devină penibil, suficient de sincer cât să nu fie cinic.
Filmul își permite inclusiv să fie ușor melancolic. Nu mult, nu apăsat, dar exact cât trebuie ca să simți că povestea asta nu e doar despre un șarpe uriaș, ci despre oameni care încearcă să mai simtă ceva autentic.
Sunt mai franc decât cel elvețian, m-a surprins plăcut filmul. Nu auzisem lucruri prea bune de peste ocean, dar pe mine m-a câștigat tocmai prin onestitate.
Nu reinventează roata, dar știe exact ce vrea să spună și cui i se adresează. E o comedie cu suflet, o aventură cu autoironie și un exercițiu simpatic de nostalgie asumată.
Nu m-a dat pe spate prin spectaculos, dar m-a cucerit prin ton, chimie și acel sentiment rar că filmul nu mă ia de prost.
M-am distrat, am zâmbit și pe alocuri am rezonat mai mult decât mă așteptam.
Ca idee, au început și la noi să dea teaserele la Avengers: Doomsday. La Anaconda a fost atașat cel cu Captain…, pardon, Steve Rogers.
Trailer
