Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Sentimental Value este unul dintre cele mai lăudate filme ale anului 2025, așa că nu am ratat ocazia de a-l viziona la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest 2025.
🎬 Sentimental Value – Premisă 📖
Nora (Renate Reinsve) și Agnes (Inga Ibsdotter Lilleaas) își pierd mama și trebuie să se confrunte cu tatăl lor, Gustav (Stellan Skarsgård – Andor).
El este un regizor legendar, aflat la final de carieră, care vrea să dea lovitura după o lungă absență.
Are în cap ideea de a transforma suferința familiei în material de film.
Când Nora refuză să participe la proiect, Gustav o înlocuiește cu o actriță hollywoodiană (Elle Fanning – Predator: Badlands), deschizând o rană veche, dar și o dezbatere subtilă despre cât de departe poate merge arta în exploatarea realității.
💭 Sentimental Value – Comentariu 🍿
Filmul e, în esență, o continuare spirituală a trilogiei Reprise – Oslo, 31 August – The Worst Person in the World.
L-am văzut doar pe cel din urmă și nu mi-a plăcut deloc, așa că eram și entuziasmat, dar și circumspect.
Pelicula de față prezintă aceleași neliniști, aceleași figuri singuratice, dar cu un strat nou, al generației care îmbătrânește și își joacă propriul declin sub lumina reflectorului.
Scenariul compune o dramă familială în care relațiile dintre fiică și tată sunt atât de glaciale, încât un ghețar de la Polul Nord pare în flăcări.
Confruntările verbale dintre Nora și Gustav scot la iveală resentimente îmbuteliate de-a lungul timpului, cauzate de cărăbănirea tatălui când surorile aveau nevoie de el.
Dacă discuțiile celor doi ar fi transpuse într-un câmp de luptă, s-ar lăsa cu multe victime, pentru că vorbele lor sunt ascuțite ca iataganele pregătite să spintece dușmanii.
Nu o să intru mai mult în detalii despre cauza care a provocat această ruptură în sânul familiei.
Nu că ar fi mare secret sau de vreo originalitate excepțională, dar vreau să las să plutească un mister deasupra poveștii.
🎞️ Culisele creației
Pe mine nu m-a captivat neapărat acest aspect, pentru că n-aduce vreo noutate, nu are rost s-o dau în elitism sofisticat despre cât de revoluționar este filmul, pentru că v-aș minți ca în prag de alegeri electorale.
Din punctul meu de vedere, cea mai fascinantă parte din Sentimental Value este chiar filmul din film, proiectul pe care Gustav încearcă să-l pună pe picioare.
Trier folosește aceste scene ca pe o oglindă în oglindă, o explorare tandră, dar lucidă, a actului artistic.
Vedem un regizor care își caută sensul printre idei neterminate și colaboratori vechi, exact ca un om care încearcă să repare o amintire stricată.
Pentru mine, aceste momente sunt esența Sentimental Value: un amestec de confuzie, orgoliu și vulnerabilitate, în care filmul ne arată cât de fragil e procesul creației.
Nu e doar despre cum se face un film, ci despre cum ne reinventăm în timp ce încercăm să povestim adevărul. În aceste culise ale iluziilor, pelicula devine un loc de terapie, iar camera de filmat, un instrument al reconcilierii.
🧊 Emoție la rece
Eh, acum vine problema scenariului. Vorbește despre emoție fără s-o provoace cu adevărat.
Am rămas cu senzația că totul e prea frumos cadrat, prea calculat, prea conștient de propria profunzime.
Scenele care ar trebui să te zdrobească par scrise ca pentru un eseu despre pierdere, nu trăite. E un film care se gândește la emoție, dar nu o mai simte pe deplin.
Și cumva, asta e ironia supremă: Sentimental Value e impecabil, dar nu emoționant. Ca un tablou restaurat perfect, dar lipsit de viață.
Voiam să simt, să plâng, să mă transpun în durerea personajelor, dar scenariul nu a reușit să mă aducă în acea stare.
🎨 Detalii, tranziții și interpretări
Însă Trier rămâne un regizor al detaliilor. Are un mod rar de a face cotidianul să pară poetic fără artificii.
Chiar și cu acele tranziții extrem de bruște între scene care m-au scos din sărite. Am crezut că s-a tăiat curentul sau s-a stricat proiectorul.
E fascinant cum reușește să filmeze lucruri banale, dar să transmită ceva universal.
Renate Reinsve își reia acel magnetism fragil din The Worst Person in the World, dar îl duce într-o zonă mai matură, mai tăioasă.
Stellan Skarsgård, pe de altă parte, livrează un Gustav memorabil, un amestec de geniu și bătrân narcisist, prins între vinovăție și dorința de a lăsa ceva în urmă.
Performanța lui actoricească este cu atât mai remarcabilă ținând cont că vine la câțiva ani după ce actorul a suferit un atac cerebral și a recunoscut că are dificultăți în a-și memora replicile.
Trier reușește o performanță vizuală impresionantă: imaginea e compusă ca o pictură, în tonuri reci, cu acel tip de lumină scandinavă care-ți face sufletul să tremure puțin. Dar insuficient, cel puțin în cazul meu.
Există momente când totul pare atât de sincer încât ai impresia că asculți o conversație reală, surprinsă din greșeală. Și totuși, paradoxal, exact acolo filmul își pierde valoarea sentimentală.
🏆 Sentimental Value – Verdict 👍 sau 👎?
Poate că Sentimental Value suferă de exact ceea ce critică: tendința de a transforma trăirile personale în artă perfectă, dar sterilă.
Filmul e un eseu despre cât de greu e să transmiți emoție fără să o falsifici. Îți oferă totul pentru minte, dar prea puțin pentru inimă.
Nu zic că este un eșec, nici pe departe, dimpotrivă, este un film admirabil. Nu-l consider însă memorabil.
Interpretările sunt excelente, imaginea e poetică, scenariul e inteligent, ritmul este bun, nu am simțit că mă plictisesc, dar lipsește acel „je ne sais quoi” care să te lovească direct în stomac.
În final, ce mai e de zis înainte de ultima dublă? Sentimental Value e ca o scrisoare frumos caligrafiată pe o hârtie rece. O citești, o apreciezi, dar n-o păstrezi aproape de inimă.
Trailer
