Fanteziile soțului meu

admin 22/05/2025 Teatru / Stand-up comedy Leave a comment

Nu prea ratez spectacolele de teatru care intră în genul comediei, așa că am fost prezent la Fanteziile soțului meu, o punere în scenă de la Teatrio.

🎭📜 Fanteziile soțului meu – Premisă

Un instalator este chemat cu noaptea-n cap la o cucoană avută căreia caloriferul îi joacă feste. Sau asta credea el.

Află în scurt timp că este un simplu pion într-un joc amoros al cuplului proprietar, cuplu care vrea să reaprindă flacăra dragostei.

Și dintr-o carte citită de soț, acesta află că singura soluție viabilă ar fi punerea în practică a unei fantezii impertinente.

Ah, și la mijloc se bagă și un hoț care este prins, fără voia sa, în această dandana.

📝 Fanteziile soțului meu – Comentariu

Pornește spectaculos, premisa fiind una interesantă, zglobie și chiar originală pentru că abordează un subiect tabu într-o societate pudică, anume condimentarea relațiilor conjugale ajunse în impas.

Când nu se mai poate cu binecuvântarea de la popă și cu sfințirea menită a alunga duhurile rele, atunci se recurge la jocuri erotice.

În atare condiții, textilele cad la pământ destul de repede și trebuie să recunosc că, aia e, misogin sau cum credeți cuviință să mă catalogați, am avut cu ce-mi clăti ochii pentru că personajul principal, soția care organizează petrecerea de sculare, arată superb.

Cine zice că haina nu face pe om cam greșește dacă este să mă iau după acest spectacol de teatru, costumul de piele neagră, mulat și demn de o dominatoare înrăită încinge imaginația.

Nu că masculii n-ar fi și ei în veștminte dezvăluitoare, dar nu te zgândăre prea tare o brută păroasă.

Comicul este în proporție de 90% unul de situație și prea puțin se bazează pe cel verbal pentru că nu există glume în adevăratul sens al cuvântului.

Scenariul nu dă pe dinafară de inteligență, multe replici constau în onomatopee zbierate și bâlbâieli neinteligibile, așa că nu trebuie să vă așteptați la dume pe care le veți pricepe doar dacă vă băgați cortexul în funcțiune.

Ipostazele ridicole în care se bagă personajele care încearcă să fie senzuale, dar cu rezultate dezastruoase, sunt cele care generează umor.

Da, am râs pe săturate la năzbâtiile caraghioase la care se dedau cei câțiva actori care se tăvăleau, se scălâmbăiau, se tachinau și se învârteau ca titirezul încercând să iște niște scântei incendiare. Însă bucuria a fost una prematură.

Problema este că de la un anume punct încolo scenele au devenit repetitive, cu mici modificări insuficiente pentru a le face interesante și cu greu am putut tolera a doua jumătate care pe mine m-a iritat.

Prosteala atinge punctul de explozie și abia așteptam să se termine cu redundanța secvențelor care și-au pierdut hazul.

Totul se învârtea în cerc, așteptam momentul acela de cotitură, lovitura fatală care să-mi trimită falca direct în scaunul stomatologului.

Cu așteptatul am rămas pentru că spectacolul nu are o evoluție în crescendo, stagnează în jurul aceluiași gag repetat obsesiv care nici nu este plin de vreo profunzime cerebrală, măcar să ai ceva povețe de tras din el.

⚖️ Fanteziile soțului meu – Concluzie

Jocul actorilor este bun, este consumată foarte multă energie pentru că interpretările sunt fizice, se intră și se iese din dulap („out of the closet”, v-ați prins?) într-o veselie, se gâfâie, se aleargă, se țipă, ce să mai, am avut parte de-o exteriorizare a unor sentimente dinamice.

În sală s-a râs, dar parcă nu cu atâta convingere ca la alte spectacole, aveam impresia că râsetele sunt forțate și născute din situațiile stânjenitoare în care se regăseau actorii.

Unul avea niște chiloții cât un cort, altul era în rochie, așadar, niște ipostaze trăsnite pe care nu prea le văd într-un spectacol de teatru.

Durează și prea mult, având în vedere că o bucată consistentă constă în reconstituirea aceleiași scene, cred că se putea renunța la câteva repetiții pentru aerisirea senzației de deja vu.

🔚 Fanteziile soțului meu – Verdict

Startul este promițător, ideea mustește de potențial, dar de câte ori să văd și eu aceleași gesturi, aceleași scălâmbăieli, aceleași târâturi pe scenă și aceiași chiloți lălâi?

Au și nervii mei o limită, nervi care fuseseră călcați încă de dinainte să se stingă lumina în sală.

Spectacolul a început cu o întârziere considerabilă, ceea ce nu mi se pare deloc în regulă, este timpul meu și nu vreau să-mi fie irosit că nu sunt alții în stare să se organizeze.

Cu cât înaintez în vârstă, cu atât mă irită orice minut pierdut aiurea din cauza altora, minute pe care nu mi le mai dă nimeni înapoi.