Andor

admin 15/05/2025 Seriale SF Leave a comment

Dacă tot nu avem filme din universul Star Wars, măcar cu seriale să ne delectăm, iar Andor este unul dintre ele.

Cel mai bun, poftim că am dezvăluit verdictul chiar din preambul.

🎬 Andor – Premisă 📖

Cassian Andor (Diego Luna – DC League of Super-Pets) este un pungaș intergalactic, genul de personaj care nu vrea să salveze galaxia. El vrea să-și salveze pielea.

Hoț de buzunare, mincinos de marketing, supraviețuitor prin definiție, Cassian trăiește pe planeta Ferrix, printre muncitori și doamne bătrâne care lovesc în cazane ca să dea alarma.

Pe urmele lui vine ISB-ul, serviciul secret imperial, care are o treabă cu el și de aici începe dansul mortal între opresiune și libertate.

Da, știm deja cum se termină toată tărășenia, dar dacă nu ați văzut Rogue One, o să mă abțin și nu voi spune ce se întâmplă cu Andor.

Vă zic doar că are legătură cu Death Star.

💭 Andor – Comentariu 🍿

Serialul este unul diferit în franciza Star Wars, pentru că nu e despre bătălii spectaculoase și aventuri galactice.

Tema abordată este una umană, una care ne apasă și pe noi acum, în realitatea de zi cu zi.

Este despre rezistența care se naște din frică, despre oameni simpli care aleg să spună „nu” unui sistem inuman.

🙋‍♂️ Experiența personală

Sunt primul care ridică mâna, prins cu mâța-n sac, și recunosc că nu am urmărit prea multe seriale în universul Star Wars.

Am văzut doar The Mandalorian, două sezoane și trei episoade din al treilea pe care l-am abandonat, așa că nu am la ce mă raporta, dar pot spune că Andor este cea mai bună producție Star Wars de la preluarea francizei de către Disney.

Poate la egalitate cu filmul Rogue One, că de asta își și împart câteva personaje.

🚀 Fără glume ieftine și efecte în exces

Așadar, se poate și ceva serios, sumbru, întunecat, fără glume jalnice despre rahaturi plutitoare sau mai știu eu ce alte dume cu specific spațial.

Ritmul lent, destinat dezvoltării poveștii, a fost unul care m-a uns pe suflet, fix pe gustul meu, fără să mă bombardeze la fiecare 10 secunde cu scene de acțiune pline de explozii strălucitoare și alte artificii vizuale menite doar să-ți fure ochii.

Dramă cruntă, spionaj pe ascuns, comploturi politice, rebeliune pe cinste, zici că mă uitam la un serial „old school” în care povestea primează.

Dacă dăm la o parte cele câteva elemente care transformă decorul într-unul SF, nici nu zici că ești în universul Star Wars.

🎥 Realismul vizual – un mare plus

Andor nu excelează la acest capitol, al inventivității, totul pare prea uman, 99% dintre personaje sunt sau seamănă cu oamenii, sunt prea puține creaturi care să arate a extratereștri.

La fel și decorurile / hainele / mâncarea / uneltele / comportamentul celor din prim plan, ai impresia că-s vecinii de vizavi, nicidecum specii din alte galaxii.

CGI-ul este astfel redus la minimum și decorurile dau o impresie de verosimil, le simți că-s acolo în peisaj, mai ales că multe dintre scene au fost filmate la fața locului.

Nu, nu pe alte planete, ci în afara studioului, Tony Gilroy, creatorul Andor, a optat conștient pentru filmări mai tradiționale, pe platouri reale și locuri exterioare.

A evitat, pe cât posibil, folosirea tehnologiei StageCraft, de care celelalte producții Star Wars au abuzat.

A vrut să obțină un aspect mai natural, mai necosmetizat și mai puțin digital decât celelalte seriale Disney+.

Filmările au avut loc în principal în Marea Britanie și pe platourile Pinewood Studios, dar folosind decoruri construite efectiv și nu proiecții StageCraft.

De aceea serialul arată real și nu de plastic, de parcă ar exista în universul Barbie.

⚠️ Minusuri și mici sincope

Din punct de vedere narativ, existe câteva fire secundare lăsate de izbeliște, este și o ruptură de ritm pe la mijloc, când ne mutăm în pușcărie, acele episoade nepărând a avea acum însemnătate.

Astea sunt chițibușuri minore, doar ca să am de ce să mă leg, pentru că în rest n-am ce alte reproșuri să aduc acestui prim sezon din Andor.

A readus magia în Star Wars și am stat din nou cu inima cât un purece, deși soarta personajului principal este cunoscută.

Scenariul este foarte bine scris și creionează niște situații tensionate, clădind cărămidă cu cărămidă anticipația deznodământului.

Aproape că nu mai aveam stare tot așteptând să răbufnească acțiunea și să sară capacul revoluției de pe oala asupririi, atât de bine este construită acțiunea.

Nu excelează în lupte senzaționale sau confruntări efervescente, dar ele sunt prezente în momente bine stabilite, mai răruț că-i mai drăguț, fapt ce a contribuit la cimentarea seriozității acestui sezon.

Sper să păstreze același ton și în sezoanele viitoare pentru că abia mi-a deschis apetitul pentru Star Wars și mi-a adus speranța că Disney a învățat ceva și ne va mai oferi produse bune în acest univers.

Cuvintele de până acum le-am scris în 2022, cu ocazia lansării primului sezon.

🎞️ Sezonul doi: bun, dar inegal

În mai 2025 a apărut și sezonul doi, unul cu o structură stranie pentru că este format din patru calupuri de câte trei episoade, segmentele fiind plasate temporal la câte un an distanță.

Practic, nu a fost un sezon în adevăratul sens al cuvântului, ci patru filme de circa două ore jumătate fiecare, poveștile urmăresc un fir narativ principal, dar funcționând și separat.

De aici a venit o ruptură în coeziune, parcă nu a reușit să mă captiveze la fel de mult ca primul sezon.

După fiecare calup mă simțeam pierdut în spațiu pentru că trecea un an între evenimente și simțeam că am ratat amănunte importante pe care trebuia să le cunosc.

Plus că acum întâmplările au loc din ce în ce mai aproape de acțiunea din Rogue One, așa că nu mai există mari surprize, știam către ce se îndreaptă.

Cu toate acesta, sezonul este unul bun, dar se ascunde în umbra primului care este senzațional.

Aici povestea pornește mai greu, ca o mașină Dacia pe timp de iarnă care are nevoie de câteva minute să se urnească, dar de la episodul 6 până la episodul 11, inclusiv, serialul este excelent.

Asistăm, pas cu pas, la întărirea rebeliunii care urmează să se ia la trântă cu imperiul malefic condus de nemilosul Palpatine.

Dar nici opresiunea nu stă cu mâinile în sân, trage tare să termine un plan glorios menit a împrăștia groază printre supuși și a-i pulveriza pe cei care au cutezanța să ridice glasul.

Chiar dacă serialul dezvăluie târziu despre ce este vorba, este evident că discutăm despre arma pomenită la început, Death Star.

Două probleme am avut cu acest sezon.

Prima se referă la lipsa de previzibil, știu că se spune că uneori călătoria contează, nu destinația, dar aici am avut senzația că am mai parcurs acest drum.

Chiar mi se părea ridicol cum personajele se mirau când aflau anumite amănunte care erau colosale pentru ele, dar eu nu aveam nicio reacție pentru că deja știam despre ce este vorba.

Suspansul este diminuat, o hibă a producțiilor care funcționează ca prequel plasat prea aproape de povestea mamă, mai ales că aici vorbim de un prequel al altui prequel.

A doua are legătură cu alegerea artistică de a sparge serialul în segmente.

Degeaba a fost creată o tensiune în bucata cu numărul doi, să zicem, că ea dispare la startul bucății trei care începe la un an după.

Într-un an se pot întâmpla multe, se strică prietenii, se sting dușmănii, se creează noi relații, se nasc copii, așa că nu prea mi-a căzut bine această abordare.

Dar și când inspirația scenariștilor funcționează la capacitate maximă, serialul este nemaipomenit prin dramele sălbatice și relațiile complexe dintre personaje pe care ni le prezintă.

👥 Personaje memorabile

Dacă Star Wars obișnuia să ne livreze personaje aproape unidimensionale, alb-negru ca TV-ul cu broderii de la bunica, Andor este un curcubeu de griuri morale.

Cassian Andor este (semi)eroul fără chef, mai degrabă un anti-lider, omul care începe ca hoț și sfârșește ca inspirație.

Un fel de Che Guevara dacă ar fi furat portofele înainte să descopere revoluția. Sau poate chiar a făcut-o, nu am de unde să știu.

Luthen Rael (Stellan Skarsgård – Dune: Part One) este un comerciant ca oricare altul, la prima vedere, dar revoluționar pe dedesubt.

Arde în el o flacără rebelă ce nu poate fi stinsă și când se apucă să-ți recite monologuri existențiale în fața nopții spațiale trebuie să-ți tragi un scaun, o să ai mult de ascultat.

Mon Mothma (Genevieve O’Reilly – The dry) este un senator cu nervii întinși la maximum. Trăiește coșmarul oricărei femei: să încerce să finanțeze o rebeliune în timp ce trebuie să jongleze cu numeroase probleme familiale.

Aș putea afirma, fără să greșesc, că este cel mai improbabil personaj din tot universul Star Wars, un senator cinstit, cine a mai pomenit așa ceva?

Dedra Meero (Denise Gough – The kid who would be king) este tipa de la ISB care transformă birocrația într-o armă de teroare.

Ea joacă genul de antagonist pe care îl urăști, dar pe care simți nevoia să-l respecți pentru pasiunea de care dă dovadă în atingerea țelului pe care și l-a propus.

Și mai sunt destule personaje, unele cu impact major, alte doar pe post de carne de tun, dar nu mă mai întind cu enumerarea lor, mai ales că sunt pomenite în articolul dedicat lui Rogue One.

🎨 Regie, imagine și costume de top

Simt nevoia să laud partea vizuală a serialului, o combinație de montaj excelent și regie foarte bună, iar imaginea rezultată știe să-ți țină ochii exact acolo unde trebuie.

Sunt momente în care camera de filmat transmite cu succes tumultul personajelor. Urmăriți scena cu Bix, nu dau alte explicații, o să știți la care dintre ele mă refer.

Pe măsură ce ea suferă, camera începe să tremure, cadrele se estompează, saturația se schimbă, iar luminozitatea are și ea de suferit.

Pe scurt, noi vedem ce simte ea.

Tranzițiile dintre cadre sunt executate cu măiestrie, ceea ce face ca mintea privitorului să le lege automat și, astfel, conexiunea dintre scene este mai puternică, nimic nu este izolat, totul se leagă.

Nici designul vestimentar nu se lasă mai prejos, costumele sunt dumnezeiești, de la cele purtate de Mon Mothma, care chiar arată a modă, nu a gunoi epatant, până la uniformele imperiale, care transmit control și teamă, totul este de nota 10.

🏆 Andor – Verdict 👍 sau 👎?

Serialul poate fi caracterizat ca un copil rebel, crescut în spatele cantinei, departe de Jedi, Sith, săbii laser sau CGI care îți explodează retina.

Tocmai asta îl transformă într-un miracol în universul serialelor Star Wars.

Tony Gilroy a făcut ce părea imposibil: a tăiat mult din efectele spectaculoase și a adus realismul într-o galaxie SF. Nu credeam că va funcționa, dar Andor mi-a demonstrat că se poate și cu seriozitate macabră într-un univers colorat.

Totuși, după cum v-ați dat seama din ce am pălăvrăgit de unul singur până acum, Andor nu e perfect.

Are episoade în care simțeam că am intrat într-o ședință de consiliu local în care se împart bugete între partide rivale și nu mai știam când sau dacă o să mai ies.

Are un ritm de melc pensionar pe alocuri, care a reușit să mă scoată din sărite, chit că am destulă răbdare când vine vorba de dezvoltarea cu picătura a poveștii sau personajelor.

Dar am uitat de lentoare când am ajuns și în punctele culminante, iar răbdarea mi-a fost răsplătită cu vârf și îndesat.

Hai că transform articolul ăsta într-o prelegere prea lungă și este cazul să închei.

Andor este cea mai matură și, poate, cea mai umană producție Star Wars de până acum. Și nu cred că există dubii în acest sens.

Nu vinde jucării, nu exagerează cu bife sociale și nu aruncă efecte speciale peste efecte speciale pentru a ascunde o poveste șubredă, așa cum este cazul altor realizări supervizate de Disney.

Ce să mai, este un thriller politic în spațiu, care are tupeul să îți arate că revoluțiile sunt conduse de oameni ce ard pe dinăuntru, ce renunță la visuri, familie și viață, fără să aibă nici măcar garanția că vor reuși.

Primul sezon este cea mai bună producție Star Wars de la trilogia originală încoace, iar al doilea mai calcă pe becuri incandescente când și când, dar, ca un tot unitar, serialul m-a convins să mă alătur cauzei rebele și să donez 9 nave de luptă.