Invasion of the body snatchers

Invasion of the body snatchersAm ales să urmăresc varianta din 1978 a lui Invasion of the body snatchers pentru că măcar cunoșteam câțiva actori din distribuție.

 

🎬 Invasion of the body snatchers – Premisă

Prin văzduhul cosmic se preumblă niscai embrioni vegetarieni, adică semințe de bălării, care nu găsesc altă planetă unde să se odihnească decât Terra.

Aici ne ia ca din oală, la propriu, Matthew (Donald Sutherland – Space cowboys), un inspector sanitar care ar închide toate bodegile fițoase de la Mamaia dacă ar intra tare în ele.

În timp ce își vede de rahatul de șobolan pescuit de prin restaurante cu ștaif, este interpelat de o colegă, Elizabeth (Brooke Adams), care îi cere ajutorul într-o problemă spinoasă.

Ea crede că gagiul s-a schimbat brusc și nu mai pare deloc omul de care s-a îndrăgostit.

Să fie dorința de a ieși dintr-o relație ce o face pe tânăra domniță să inventeze motive stupide să o tulească de lângă bărbat?

Sau să fie altceva sinistru la mijloc și Elizabeth are petalele cerebrale înflorite la maximum și chiar a simțit o schimbare stranie la iubăreț?

Cum n-are abilități în acest sens, Matthew apelează la ajutorul a doi amici, Jack (Jeff Goldblum – Independence day) și David (Leonard Nimoy – Transformers: Dark of the Moon).

 

💭 Invasion of the body snatchers – Comentariu 🍿

Întrebarea care mă învăluia ca o pânză de păianjen este cum poate un film cu rating PG să fie horror? Sau măcar unul eficient.

Apoi mi-am adus aminte că în acea vreme clasificările erau mai lejere și ce era atunci destinat unei audiențe vaste acum ar intra în categoria de peste 13 ani.

Iar producția de față mi-a răspuns întrebării cu o poveste în care nu sunt elemente de groază specifice, ca măcelărie sângeroasă sau talcioc de membre, dar în care horror-ul predomină la fiecare pas.

Și este unul sub formă psihologică pentru că îți atacă mintea care începe să arunce dubii în stânga și în dreapta deoarece nu știe cine-i cine.

Nu-i mare secret, că reiese asta și din titlu, buruienile cosmice nu sunt deloc unele inofensive, care să înflorească frumos și să miroasă superb.

Din contră, au intenții dintre cele mai macabre pentru specia umană. Și nu numai.

Iată cum o adunătură de imagini mișcătoare în care nu se întâmplă nimic terifiant, doar niște oameni care aleargă după alții, a reușit să bage frica-n mine prin priviri insistente care transmiteau intenții nefaste.

Simple ocheade aruncate de cei din jur erau suficiente să insereze sentimente de angoasă prin toate orificiile deoarece n-aveau nicio emoție.

Nu vedeai decât un vid gol dincolo de licărirea amenințătoare din ochi, de zici că ai nimerit într-o gloată de spectatori fideli ai unor emisiuni gen Măruță sau Acces direct.

Invasion of the body snatchers

 

Există însă și scene mai tulburătoare din punct de vedere vizual deoarece pelicula nu se rezumă doar la a ne face creierul franjuri.

Uneori secvențele sunt chiar tangențiale cu scârba pentru că plantele astea se aseamănă, dacă împing comparația în zona obscenului, cu aia mă-sii.

Știți la ce mă refer, că-i singura rimă de gradul 1 a cuvântului arhaic ghizdă.

Ah, și pentru un PG există, surprinzător acum, pe atunci nu, niscai nuditate. Nu ceva vulgar sau în cantități excitante, dar este acolo.

Interesant este însă mesajul din străfundul scenariului, oare la ce se referă cu adevărat?

Cumva la nepăsarea majorității care vede că se schimbă ceva dar îi este lehamite să ia măsuri și în scurt timp minoritatea preia controlul schimbând complet modul în care societatea funcționează?

Oare citesc prea mult în evenimentele care se petrec aici doar pentru că mă uit în jurul meu și văd fix același comportament și am făcut involuntar această conexiune?

Dacă am nimerit-o, atunci pot conchide că filmul este unul vizionar, mai ales că-i și un remake al originalului din 1956, deci încă de pe atunci a fost anticipat acest fenomen.

Cel în care minoritatea capătă tot mai mult glas și se comportă de parcă ar reprezenta pe cei mai mulți, iar majoritatea tace și înghite ca proasta dintr-un fals sentiment de vinovăție.

 

🏆 Invasion of the body snatchers – Verdict 👍 sau 👎

Este un film excelent deoarece elementul de groază pe care marșează într-un mod dibace este cel care te afectează acolo unde are impactul cel mai potent, adică în creier.

Sinistrul întregii povești care-ți bagă grade reci pe șira spinării și actoria desăvârșită la nivel fizic și auditiv care te îngrozește prin gesturi simple au dus la o reușită nemaipomenită în acest gen.

Și are și o scenă, nu lungă, de maxim 5 secunde, care-mi va rămâne pe vecie întipărită-n minte.

Nu că este de vreo grosolănie ieșită din comun, că am văzut altele și mai și, dar este memorabilă prin apariția ei intempestivă și prin ceea ce transmite.

Astea fiind zise, cum stau la casă, dau o fugă-n grădină să prăpădesc exact 9 parcele plantate cu flori că parcă am simțit că mă cam urmăresc insistent cu corolele lor.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

YouTube #shorts

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Ready or Not 2: Here I Come

Ready or Not 2: Here I Come

Deși nu am fost un fan al primului film, nu aveam cum să ratez Ready …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *