Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Sunt surprins că șefii de la Disney au stat cuminți nouă ani până să dea undă verde filmului Zootopia 2.
Și bine au făcut că n-au grăbit continuarea.
🎬 Zootopia 2 – Premisă 📖
După aventurile nebunești din Zootopia, iepuroaica Judy și vulpoiul Nick sunt acum detectivi oficiali, cu tot ce înseamnă asta: uniformă, responsabilități, dosare, miștocăreală și nervi.
Deși considerați eroi în Zootropolis, ei nu-s văzuți cu ochi buni în secția de poliție de care aparțin, mai ales că acest cuplu nu prea respectă regulile.
În ciuda faptului că sunt trași pe dreapta, Judy (Ginnifer Goodwin) și Nick (Jason Bateman – Air) își bagă cozile unde nu le fierbe oala, investigând pe neveu apariția unei reptile care nu are ce căuta în oraș.
Șarpele a pus ochii pe o carte de-o valoare inestimabilă, așa că duoul inedit intră în acțiune pentru a opri acest complot malefic înainte de a fi prea târziu.
Cum vorbim de o parte a doua, evident că miza crește, conspirațiile se înnoadă una după alta, iar Judy și Nick trebuie iar să repare ceva ce societatea ruinează cu mult entuziasm.
💭 Zootopia 2 – Comentariu 🍿
Să ne înțelegem din start: nu vine nimeni la Zootopia 2 pentru revelații filozofice și elitism erudit.
În schimb, lumea vine pentru Judy Hopps, pentru Nick Wilde și pentru sentimentul ăla că Disney îți condimentează popcornul cu o lecție despre prejudecăți, dar o face în timp ce tu râzi ca prostul la un leneș care vorbește cu 3 cadre pe secundă.
De data asta, orașul mamiferelor primește un „musafir” complet nou în menajerie: o reptilă misterioasă, Gary De’Snake (Ke Huy Quan), care intră în scenă cu aura aia de „hello, sunt aici să stric echilibrul ecosistemului și să dau de mâncare scenaristului”.
E primul șarpe care ajunge în Zootopia după 100 de ani, un oraș care, să fim serioși, abia se descurca în primul film cu mamiferele.
🦊🐰 Dinamica Judy-Nick încă rupe
Dacă ar fi să menționez un singur motiv pentru care animația funcționează, atunci este chimia dintre Judy și Nick.
Chiar și dublate în română, vocile își fac treaba excelent: replicile sunt vii, ritmul dialogurilor e jucăuș, iar relația lor are exact combinația aia simpatică de „ceartă veche + afecțiune ascunsă”.
Nu e reinventare, dar e fix energia care te ține lipit de scaun. Oricât de morocănos ai fi că te-a târât ăla mic la film, în loc să stai acasă să te delectezi cu un Béla Tarr de peste șapte ore, animația te va bine dispune.
Ciondăneala dintre cele două personaje este delicioasă, se împung în permanență ca urmare a viziunilor diferite despre viață. Ba chiar fac și terapie de cuplu polițienesc, pentru a trece peste diferendele dintre ei.
Dar să dea naiba să te iei de unul din ei, deoarece celălalt uită de ceartă, de frecușuri, de ironii, uită de tot și se face foc și pară, sărind în apărarea partenerului.
🐍 Reptila cea nouă – temele rămân, metaforele la fel
Introducerea reptilelor într-un oraș dominat de mamifere e o metaforă cât se poate de clară, dar filmul o folosește destul de eficient.
Zootopia 2 duce mai departe discuția despre prejudecăți și frică de „celălalt”, fără să împingă morale cu lopata.
Totuși, față de primul film, metafora jonglează având o plasă de siguranță, parcă nu mai există riscul ăla narativ pe care îl avea originalul, unde fiecare glumă ascundea ceva destul de tăios.
Aici e mai degrabă versiunea „hai să nu supărăm pe nimeni, dar să spunem ceva totuși”.
💥 Acțiune cât cuprinde, lume colorată, ritm rapid
Continuarea se vede bine. De fapt, FOARTE bine. Orașul e mai mare, mai texturat, mai animat.
Decorurile noi sunt pline de detalii, exact genul care te face să vrei să vezi filmul a doua oară doar ca să prinzi glumele vizuale ascunse. Știu, știu, rușine să-mi fie pentru că mă spovedesc spunând că aș vrea să-l revăd, dar nu pot să mint.
Scenariul se folosește extraordinar de bine de caracteristicile personajelor noi, în special ale reptilelor, excursia în zona lor schimbând paleta vizuală și aducând gaguri deosebit de amuzante.
⚡ Ritm infernal
Ritmul este, în mare parte, infernal, fără timpi morți, acțiunea nu se răcește nicio clipă, este plină de energie, suficient de haotică încât să-i țină pe copii atenți, dar nu atât de harababură încât să-ți dea dureri de cap.
Cu toate că umorul este cap de listă, sunt prezente și momente serioase. În sală s-a vorbit ca-n aprozar, dar nu aveam cum să mă supăr. Când scenariul a intrat în zona adultă, cea cu emoții, s-a făcut liniște mormântală.
Există o senzație de pericol real și recunosc că mi-am ținut respirația de câteva ori, neștiind cum va decurge o scenă sau alta.
Pentru o animație lejeră, numărul de răsturnări de situație este surprinzător de mare și chiar are și un strop de imprevizibilitate.
Când am crezut că am descâlcit ghemul complicațiilor și am identificat culpabilii pentru haosul declanșat în oraș, povestea îmi trântește un hipopotam narativ în cap, răsturnându-mi teoria.
😅 Umor bun, chiar la nivelul primului film
Primul Zootopia avea un umor inteligent, strecurat elegant prin situații sociale, parodii, mici referințe la lumea reală.
Nu mă așteptam ca sequelul să se ridice la același nivel, dar nici n-a fost departe.
Povestea este plină de momente foarte reușite, cu destul material din ăla care-ți dă senzația de „wow, aia a fost o glumă pentru adulți, mulțumesc frumos”.
Sunt excelente trimiterile la personaje din alte filme celebre, a fost un deliciu să le descopăr, în timp ce puradeii din sală habar n-aveau ce reprezintă fiecare.
🎵 Muzică și ritm – exact ce trebuie
Mă închin zeilor cinematografiei pentru că au avut milă de mine. Distribuitorii n-au dublat și melodiile din film, iar asta a fost minunat.
Așa m-am putut delecta cu un soundtrack vesel, ritmat, cântat de Shakira. Ce să mai, miere pentru timpane, altfel nu am cum caracteriza coloana sonoră.
🏆 Zootopia 2 – Verdict 👍 sau 👎
Nu știu cum sunteți voi, dar când o animație mă face să vreau s-o văd și a doua oară în sala de cinema, atunci și-a atins ținta.
Când reușește să și închidă gura copiilor pentru câteva minute, înseamnă că este ceva special.
Nu pot spune că este mai bun decât originalul, nu vrea să revoluționeze genul (cred că folosesc cam des placa asta), dar este un film excelent.
Apropo, spre final vă dau un test. Ghiciți cine conduce cel mai rapid și cel mai furios din tot Zootropolisul. Hai, nu fiți leneși, faceți măcar o încercare de a ghici.
Așadar, se poate crea un sequel și pe-ndelete, nu imediat după original, pentru a profita rapid de notorietate și de succesul primei părți.
Oamenii au stat, au cugetat, nu s-au grăbit, au pus la copt continuarea doar când au fost siguri că au găsit o idee meritorie.
Că n-o fi ea prea originală, asta e, nu poți să le ai pe toate, dar tema dorinței nevoii de apartenență la ceva, la o familie sau la un grup, este foarte bine dezvoltată în Zootopia 2.
Deși vine de la lacomul și laconicul Disney, filmul este făcut cu sufletul curat, cu animație excelentă și cu o poveste captivantă și, de ce nu, chiar profundă.
