Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 2005
Nici Africa de Sud nu a rămas de căruță în ceea ce privește acest premiu și a dat lovitura cu Tsotsi, un film scurt, de 94 de minute.
🎬 Tsotsi – Premisă
Într-un cartier sărac din Johannesburg, un tânăr poreclit Tsotsi (Presley Chweneyagae) conduce o mică bandă de cartier.
Împreună cu alți trei băieți, trăiește din jafuri mărunte, intimidare și violență. Pentru el, lumea e simplă: ori lovești, ori ești lovit.
După un jaf în care lucrurile scapă de sub control și cineva moare, Tsotsi o ia razna și își descarcă furia chiar pe unul dintre membrii grupului.
Rătăcește apoi prin cartier, nervos, haotic, și ajunge să fure o mașină dintr-o zonă mai bună a orașului. Împușcă proprietara fără ezitare și pleacă.
La scurt timp descoperă că pe bancheta din spate se află un bebeluș. Cum nu are minte multă, în loc să-l returneze familiei sau să-l lase pe treptele secției de poliție, îl ia cu el.
Îl ascunde, încearcă să-l hrănească cum poate, dar e evident că habar nu are cum să îngrijească un copil.
În acest timp, poliția caută atât autorul jafului, cât și copilul dispărut.
💭 Tsotsi – Comentariu
Acum vine partea în care probabil o să par mai puțin poetic decât se așteaptă unii.
Am înțeles ideea. Viață grea în Africa de Sud. Copii crescuți în barăci. SIDA peste tot. Violență ca limbaj principal. Lipsă de șanse reale. Un mediu care te macină și te transformă, din fragedă pruncie, într-o mașină de supraviețuire cu două picioare.
Mesajul e clar: mulți dintre „golanii” ăștia nu s-au născut monștri, au fost fabricați.
Și da, filmul reușește să arate mediul ăla oribil în toată splendoarea lui, dacă pot să folosesc un asemenea oximoron artistic.
Se simte mizeria, frustrarea, energia aia de stradă unde nimeni nu te întreabă dacă ai avut o copilărie fericită.
Problema mea nu e cu contextul.
Problema mea e cu Tsotsi.
🔪 Faptele sunt fapte
Omul e inițial complice la o crimă. Apoi răpește un bebeluș. Terorizează alți oameni. Își bate prietenii. Ucide cu sânge rece.
Nu e un puști speriat care a greșit o dată. E un individ care a ales în mod repetat violența.
Și filmul vrea, ușor-ușor, să mă ducă într-o zonă în care să spun: „Uite, totuși, mai e ceva bun în el. Mai are un pic de inimă, pentru că nu poate lăsa de izbeliște un copilaș”.
Hai sictir. Aici m-a pierdut. Un criminal rămâne un criminal și nu are scuze. Și ce dacă a crescut într-un mediu ostil în care tot ce a cunoscut a fost violența?
Asta nu e justificare să schilodești oameni nevinovați, să jefuiești și să ucizi. Iar dacă te apuci să o dai în lugu-lugu cu un bebeluș, nu înseamnă automat că ești izbăvit de păcate și trebuie să simpatizez cu tine.
👶 Bebelușul ca declanșator moral
Într-adevăr, copilul e catalizatorul schimbării. O prezență pură într-un univers murdar. Înțeleg simbolistica. E aproape didactică: inocența care sparge coaja bestiei.
Dar pentru mine, schimbarea asta a venit prea târziu și prea puțin. Faptul că începe să aibă tresăriri de conștiință după ce a împușcat oameni nu m-a făcut să-l privesc cu blândețe.
Nu m-a făcut să spun: „Hai, că poate merită.” Nu. Pentru mine, linia a fost trecută.
🌍 Contextul social nu e scuză universală
Da, traiul greu de mici i-a transformat în animale bipede. Da, mediul poate distruge un copil. Da, lipsa de opțiuni împinge spre infracționalitate.
Dar există o diferență între a explica și a scuza.
Filmul explică bine. Eu refuz să scuz.
Pentru că altfel ajungem într-o zonă periculoasă: dacă ai avut o copilărie groaznică, ai automat o reducere morală pentru ce faci la maturitate? Câte victime trebuie să existe până spunem „OK, ajunge”?
💣 Empatia mea a lipsit complet
Și asta e marea problemă: n-am putut să nutresc niciun fel de empatie pentru Tsotsi. Nu ură viscerală, nu revoltă teatrală. Doar o răceală totală.
Îl urmăream și nu mă interesa dacă se salvează sau nu. Nu mă emoționa că începe să-și amintească traume din copilărie.
Nu mă impresiona că încearcă să hrănească un bebeluș. Pentru mine, era prea puțin, prea târziu.
Și când un film construit pe ideea de transformare nu reușește să te facă să simți acea transformare, ceva nu funcționează la nivel personal.
Poate că nu asta a vrut să transmită filmul, poate ideea principală nu a fost cea a sanctificării unui criminal apărut din cauza sistemului.
Dar pentru mine răul a fost făcut încă din primele minute, ce s-a întâmplat în startul filmului mi-a marcat experiența cu întreaga poveste.
🏆 Tsotsi – Verdict
Știu că a luat Oscar pentru film străin. Știu că e apreciat. Știu că pentru mulți e o poveste puternică despre speranță.
Pentru mine a fost mai degrabă o lecție corect formulată, dar fără impact emoțional real.
Am înțeles tot ce voia să spună. A bifat toate temele: violență sistemică, sărăcie, pierderea inocenței, posibilitatea schimbării.
Dar nu m-a convins că personajul ăsta merită investiția mea afectivă.
Și aici e esența: nu orice drum spre salvare trebuie să mă oblige să empatizez. Uneori pot spune simplu: „Da, înțeleg de ce ai ajuns așa. Nu, nu mă interesează să te văd salvat.”
Am urmărit un film bine făcut, clar în intenții, puternic ca mesaj social.
Dar pentru mine a rămas un exercițiu de înțelegere, nu de implicare. Nu m-a mișcat deloc în direcția în care voia el.
Trailer
