The ten commandments

admin 16/04/2023 Dramă 3 Comments

Ultimul film regizat de Cecil B. DeMille (The greatest show on Earth) a fost The ten commandments și nu puteam să îl ratez, mai ales că este un spectacol cinematografic grandios.

🎬 The ten commandments – Premisă

Am să fac un pustiu de bine pentru klingonienii abia aterizați pe Terra care încă nu au habar ce înseamnă cele 10 porunci și o să descriu succint premisa filmului.

În Egiptul antic faraonii conduceau cu o mână de tiran peste sclavii poporului lui Israel, sclavi folosiți pentru ridicarea orașelor fastuoase, piramidelor celebre și altor minunății arhitecturale.

Însă o profeție despre un izbăvitor al sclavilor bagă mumia-n mormântul faraonilor.

Oleacă speriat, frecătorul de sceptru de pe atunci dă poruncă să fie botezați fatal toți nou-născuții de origine ebraică sperând astfel că și izbăvitorul va fi osândit la moarte încă din fașă.

Dar mama lui Moise prinde de veste, îl dă huța pe Nil, copilandrul ajunge chiar la porțile regatului, descoperit fiind de fiica faraonului care îl adoptă instantaneu.

Pentru restul poveștii n-aveți altceva de făcut decât să citiți Biblia, păgânilor, că nu dau spoilere.

💭 The ten commandments – Comentariu 🍿

Filmul cu o durată de aproape patru ore poate fi catalogat drept primul (dacă nu, atunci printre primele) blockbuster de la Hollywood deoarece este, într-adevăr, o realizare monumentală de proporții biblice.

Cecil B. DeMille a fost adeptul fastului în cinematografie și în acest ultim său efort și-a dat frâu liber imaginației și a creat un film de o magnitudine colosală pe atunci.

Povestea prezentată este arhicunoscută, așa că nu există mari surprize cu privire la ceea ce se petrece în The ten commandments.

Orice copil care a fost obligat de bunica evlavioasă să dea cu subsemnatul pe sub sutana popii știe despre ce este vorba în film și poate recita bucăți întregi din Scriptură cu privire la acest eveniment „istoric‟.

Așa că nu aș avea ce să adaug suplimentar față de miile de recenzii deja închinate acestei producții.

Este, probabil, povestea din Biblie care se pretează cel mai bine la o ecranizare epopeică pentru că are toate ingredientele unui film capabil să capteze imaginația privitorilor.

Are la bază lupta pentru libertate, nu doar a sclavilor evrei care vor ruperea lanțurilor fanariote pentru a-și făuri singuri soarta, ci pentru libertatea tuturor celor opresați, într-un fel sau altul, de alți oameni care nu au dreptul să stăpânească peste ființe umane.

Conflictul creat între Moise (Charlton Heston – Soylent green) și Ramses (Yul Brynner) este unul apoteotic, punând față în față două ideologii diferite care generează un război ce dăinuie și astăzi.

Cel între tiranul care crede că i se cuvine totul, inclusiv viața altora, ca și când ar fi o divinitate incontestabilă, și asupritul lipsit de noroc care își dorește cu orice preț o viață a sa, ruptă de lanțurile robiei.

Sclavagismul este unul activ și astăzi, chiar dacă într-o altă formă dar, din nefericire, oamenii sunt prea orbi, a se citi proști, pentru a-și da seama de asta și încă nu a apărut un profet care să le deschidă ochii.

Probabil dacă ar exista unul, ar fi crucificat instantaneu, atât de mult suntem decăzuți în ceea ce privește principiile moralității.

Dar asta este o discuție interminabilă și nu este cazul să insist mai mult asupra ei, că nu mai termin nici până la a doua scoborâre a Mântuitorului.

Nu este de mirare că la nivel narativ The ten commandments este fidel sfintelor scrieri, deoarece s-a dorit urmarea fără abateri a acestora, deci știți de unde începe și unde se termină.

Însă surprizele apar la modul tehnic în care este redată pe ecran povestea lui Moise.

Poate că acum efectele speciale sunt ridicole, dar imaginați-vă că v-ați fi întors în timp vreo aproape 70 de ani și ați vedea pentru prima oară acest film.

Eu unul sigur m-aș scăpa pe mine de câteva zbierete de uimire urmărind minunățiile care se desfășurau în fața ochilor, deoarece filmul a fost, puțin spus, unul revoluționar pentru acea vreme.

Nu doar că la momentul respectiv a fost cel mai scump film realizat, dar și vizual este de o splendoare neprețuită care își păstrează valoarea chiar și astăzi.

Am scris-o și cu ocazia lui Ben-Hur, altă producție mamut, nu mai sunt făcute asemenea filme în zilele noastre, unele în care se depune pasiune multă și efort fizic real.

Filmările au avut loc în studiourile din USA, dar și la fața locului în Egipt, și asta se vede.

Decorurile sunt fastuoase, costumele magnifice, figuranții într-un număr incredibil de mare, imaginea superbă, coloratura vie, totul este realizat la o scară megalomană de neegalat, fiind definiția clasică a opulenței vizuale.

Dacă același film ar fi fost realizat astăzi probabil totul ar fi emanat o senzație de falsitate ca urmare a folosirii ecranului verde și nimic din ce am fi văzut nu ar fi fost real.

Nu că în The ten commandments ar fi toate pe roze, se simte că tehnica ecranului verde era încă rudimentară, îți dai seama în anumite momente că actorii au fost „decupați‟ și plasați în fața unor imagini spectaculoase.

Dar nu pot să perpelesc la foc mic acest film pentru asemenea stângăcii pentru că atât se putea pe atunci.

De remarcat și că actorii nu doar că au interpretat foarte bine, dar au trecut și prin încercări fizice destul de dificile.

Oare cine în ziua de azi s-ar mai tăvăli prin noroi și ar accepta să fie murdărit din cap până-n picioare precum Charlton Heston în The ten commandments?

Cred că foarte puțini s-ar dedica trup și suflet unei asemenea partituri.

Da, știu, huo, toți egiptenii și evreii sunt americani și o rup pe engleză, astea erau vremurile, nu a reprezentat asta un impediment pentru calitatea filmului.

De bine, de rău, așa era pe atunci.

Luați-o ca atare, fără figuri ofensate și grimase incredule, că vorbim de anul 1956, nu de perioada „cancel culture‟ și mișcarea „woke‟.

Având în vedere complexitatea producției, mă mir că sunt atât de puține erori de continuitate sau anacronisme, o dovadă a atenției acordate acestei pelicule.

🏆 The ten commandments – Verdict 👍 sau 👎?

Filmul este, totuși, cam lung, insistă prea mult pe perioada în care Moise era încă un pretendent la tron.

Creionarea conflictului dintre cei doi frați deveniți dușmani de moarte este prea minuțios conturată.

Ca atare, rămâne puțin timp pentru partea mai spectaculoasă, cea dedicată plăgilor cu care este pedepsit Egiptul și fuga propriu-zisă a evreilor.

Astfel, se trece destul de rapid peste astea și chiar și peste momentul epocal care dă titlul filmului, crearea celor zece porunci.

Plus că unele scene sunt inutile, neavând alt rost decât să prelungească rătăcirea scenariului prin deșertul narativ.

Dar nu sunt niște critici prea acide, doar le menționez, că nu-s atât de păcătos încât să trădez filmul în halul ăsta.

Aș fi vrut mai multă insistență pe bucata dedicată chinurilor la care sunt supuși egiptenii, că așa mi-e firea, mai sadică.

Însă mă ridic și eu cu pretenții prea mari pentru o peliculă lansată în 1956 care și așa a avut multe hopuri tehnologice de trecut pentru a ecraniza povestea.

The ten commandments este o vizionare obligatorie chiar și pentru cei care nu cred în divinități.

Dar, mai ales, de cei care se consideră credincioși și au uitat ce înseamnă asta, pervertiți fiind de atâția falși profeți care vorbesc despre umilință și cumpătare, dar care stau cu mâna întinsă și se mândresc cu posesiuni luxoase.

Povestea ecranizată nu-i neapărat despre bărboși care se joacă de-a v-ați ascunselea printre nori cu umanitatea.

Este despre libertate și despre croirea propriului destin.

Nu în ultimul rând, este despre adevărata credință și umanitatea pură, cea din suflet.

Nu despre credința falsă, poleită cu minciuni sfruntate și întinată de interese mercantile care dezumanizează ființa.

Așadar, am ajuns la capătul pribegiei și destinația mi-a apărut în cale, așa că v-am lăsat în pace, că trebuie să mai produc 9 cărămizi în amintirea celor morți în sclavie.