Related Articles
The pale blue eye este un film lansat pe Netflix care-l are în rol principal pe Christian Bale (Amsterdam).
🎬 The pale blue eye – Premisă
Acțiunea nu-i una de-a noastră, de acum, ci se duce cu vreo două secole în urmă, în anul 1830 într-o Academie de Cadeți.
Nu că s-ar înrola personajul lui Bale, Landor, pentru că i-ar place uniforma. Are alte treburi pe acolo.
Pare-se că Landor este un detectiv cu mult intelect și nas fin pentru rezolvarea unor cazuri grele, așa că este chemat să elucideze misterul unei crime destul de înfiorătoare în acele vremuri.
Un cadet a vrut să recreeze Pădurea spânzuraților și s-a trezit prea târziu cu ștreangul la gât.
Bașca, asta ca o caznă suplimentară, cineva i-a furat inima. Nu, nu vreo domniță cu surâs fermecător, ci la propriu.
Și Landor este antamat pentru a descoperi criminalul malefic care s-a dedat la o asemenea atrocitate.
Cum prin Academie bate un vânt de tăcere și nimeni nu ciripește, Landor se lipește de oaia neagră, batjocorită de toți, pentru a-i fi ajutor în investigație.
Un oarecare Edgar Allan Poe (Harry Melling – The devil all the time).
Da, ăla cu ciorile lirice.
💭 The pale blue eye – Comentariu
Filmul promite de la început perpeliri cerebrale învăluite într-o atmosferă sumbră pentru că nu prea există lumină prin peisaj.
Vorbesc mai mult la figurativ, dar petrecem și destul de mult timp prin întuneric, noapte și încăperi prost luminate, parcă a ascunde orice fărâmă de speranță menită să ne însuflețească spiritual.
The pale blue eye alunecă un pic pe panta goticului pentru că filmul este așa construit încât împrăștie o senzație bizară de grotesc criminal, dar combinată cu un aer de poezie înălțătoare.
Partea cu crima este responsabilitatea detectivului care dă dovadă de talent în demersul său de a da de urma chirurgului ad-hoc.
Apelează la metode avansate, bazate pe logică și deducție, cu mult înaintea vremurilor sale, de parcă ar fi venit cumva din viitor.
Cât despre bucata boemă, este clar că vinovatul este Poe a cărui minte bagă neîncetat cărbuni în catrene și ne lovește cu fel și fel de rime sofisticate și vorbe iscusite, de simți cum ți se îmbogățește vocabularul ascultându-l.
Interesant la The pale blue eye este faptul că nu știi de unde să îl apuci pentru că este dinadins ambiguu cu firul narativ.
Uneori te face să crezi că la mijloc este vorba de o crimă oarecare, fără alte conotații sinistre, pur și simplu cineva și-a încercat măiestria în decupat hălci de carne.
Alteori te poartă prin meandrele tenebroase ale supranaturalului religios, cu vrăjitoare arse pe rug și popi care se întreceau în numărul de victime carbonizate.
Teluricul și ocultul își dau mâna prietenește în acest film pentru a genera un mister care devine tot mai complicat pe măsură ce dovezile ies la suprafață.
Uneori mai pica din senin câte un amănunt ce părea lipsit de sens și căruia nu îi acordam atenție pe moment, dar mai târziu mă făcea să-mi dau palme că nu am fost pe felie.
Seamănă un pic cu Sleepy hollow, având o atmosferă asemănătoare care generează multe angoase amplificate și de prezența aproape fantomatică a lui Poe, a cărui figură scheletică, posesoarea unor ochi bulbucați ca două sfere perfecte, parcă m-a speriat mai mult decât cuțitarul nevăzut.
Din păcate, oricât de bine construit este cazul greu de elucidat, aceeași structură transformă filmul într-unul previzibil pentru că îți dai seama că atunci când lucrurile par lămurite, realitatea este cu totul alta.
Fiind un film de whodunit, sper că-mi veți da consimțământul să nu mai fac mulți purici pe aici de teamă să nu mă scap de vreun indiciu vital care ar ruina deznodământul din The pale blue eye.
Christian Bale, mai este cazul să menționez?, joacă de rupe, se dedică trup și suflet acestui rol, interpretând un personaj complex, cu o minte sclipitoare care nu are liniște, dar și cu un suflet răvășit de niște tragedii ale trecutului care nu-i dau pace.
🏆 The pale blue eye – Verdict
Este un film molcom, care n-are deloc un ritm accelerat pentru că în acele vremuri nimeni nu se grăbea nicăieri, că nu avea cu ce sau de ce.
Așadar, cea mai mare parte a scenariului se concentrează pe dialogurile ce mustesc de macabru boem și de lirism sinistru.
Însă sunt și imagini cu niscai impact emoțional pentru privitorii mai slabi de înger.
Nici chiar ca știrile de la ProTV care încep toate cu același avertisment, dar niște imagini destul de dure.
Mergea într-o direcție foarte apropiată de gustul meu, însă finalul strică întreaga senzație de morbiditate cerebrală a filmului pentru că se transformă într-o lungă scenă de confesiuni și explicații care nu își mai aveau rostul.
Asta deoarece până atunci am plasat cu succes și ultima piesă de puzzle și întregul tablou era complet, nu mai era nevoie de o confirmare suplimentară.
Dar The pale blue eye este un film bun, serios, tragic și captivant care m-a uns la inimioară și pentru asta mă ofer să-i procur 8 metri de sfoară rezistentă.
(4 / 5)
