Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
The exorcism of Emily Rose este primul film destinat marelui ecran regizat de Scott Derrickson care urma să devină respectat în lumea horror-ului.
🎬 The exorcism of Emily Rose – Premisă 📖
Atipic pentru un film de acest gen, pelicula de față pornește într-o sală de judecată unde vom asista la un proces.
În boxa acuzaților este popa Moore (Tom Wilkinson – Batman begins) inculpat că a omorât-o pe Emily Rose (Jennifer Carpenter – Dragged across concrete) din cauza neglijenței cu care a tratat-o.
El zice că a încercat să scoată dracii din ea, dar oamenii legii consideră că tot ce a scos din ea a fost viața.
Cum nu prea este îngrămădeală pentru apărarea lui, cazul este preluat de o doamnă avocat, destul de înțepată și stăpână pe sine, Erin (Laura Linney – Teenage Mutant Ninja Turtles 2: Out of the shadows), care vrea să-și facă un nume în această lume.
Așadar, vom urmări atât pledoariile celor doi avocați, cât și frânturi din trecut care ne-o arată pe Emily într-o stare deplorabilă.
Iar concluziile le vom trage singuri.
💭 The exorcism of Emily Rose – Comentariu 🍿
Putea fi un film banal cu exorcizări dacă mergea pe povestea clasică pe care am văzut-o de atâtea ori, dar a evitat acest clișeu și a venit cu o perspectivă proaspătă.
În prim-plan este procesul care pune față în față știința și credința între care se dă o luptă intensă pentru a stabili cauza morții tinerei a cărei viață a fost răpusă atât de brutal.
Încă din start am sesizat o ironie uriașă pe care scenariul o inserează în firul narativ.
Preotul, adică reprezentantul religiei, este apărat de o agnostică, în timp ce acuzarea are la cârmă o persoană cu o credință puternică în cele sfinte.
Așadar, zicala conform căreia corbii nu-și scot ochii unul altuia nu este valabilă aici.
Bătălia legală este una palpitantă pentru că jonglează perfect între scepticismul raționalului care se bazează pe dovezi palpabile și misticul divinului în care credința este deasupra cercetării.
Deși balanța ar trebui să se încline decisiv de partea acuzării, filmul reușește să mențină un mister permanent pentru că argumentele aduse și de o parte, și de alta, par irefutabile.
Fiecare dovadă științifică prezentată de către acuzare este pusă sub semnul întrebării de iscusita avocată a apărării.
La polul opus, fiecare probă înaintată de cealaltă parte, care conduce spre ideea că Emily a murit din cauza posesiunii demonice, este făcută bucățele de declarațiile unor experți în medicină.
Și eu, ca spectator, nu știam unde se află adevărul, chit că tindeam să rezonez cu acuzarea, parcă începeam să fiu convins și de apărarea care insistă că un spirit diabolic s-a cuibărit în Emily.
Sunt dați dracului avocații, se folosesc de o chichiță șmecherească, pun niște întrebări tendențioase și știu că nu vor fi acceptate de către instanță, dar o fac cu un scop anume.
Respectivele întrebări vor fi șterse din stenograme, dar nu și din mintea juraților, aceștia fiind deja influențați într-o direcție sau alta de acea sămânță de îndoială bine înfiptă în creierul lor.
Dar filmul nu se rezumă doar la confruntarea juridică aflată mereu sub amenințarea ciocănelului judecătoarei, avem parte și de flashback-uri terifiante care ne prezintă istoria decedatei.
Aici intervine groaza reală pentru că din povestirile narate de către cei apropiați, dacă alegem să le credem, reiese că Emily a trecut prin momente oribile, fiind posedată violent de un diavol necruțător.
Nu zic că bucata asta de film rivalizează cu cea din The exorcist pentru că este prea domoală, având rating PG13, dar tot a reușit să mă înfricoșeze pe cinste.
Asta pentru că entitatea care a penetrat-o pe tânără nu stă la taclale, trece direct la acțiune, nu are timp de pierdut.
Și când ajunge să recite rugăciuni alături de popă, este clar că nu-i o nălucă oarecare, ci una extrem de puternică și periculoasă căreia i se rupe de ape sfințite și bălmăjeli din Scriptură.
O chinuie în fel și chip pe Emily, de la ochi injectați cu negreală până la halucinații înnebunitoare.
Și de la urlete animalice până la contorsionări corporale de le-ar roade invidia pe gimnastele olimpice, săraca fată trece printr-un calvar greu de exprimat în cuvinte.
Sperieturile sunt de două feluri, și nu cred că mai este cazul să le descriu pentru că deja le știți.
Avem și unele concepute cu talent, care electrocutează din senin, fără să știi că urmează să vină, dar sunt prezente la datorie și cele gălăgioase care-ți tună-n timpane de te surzesc.
Trebuie să așez o coroniță plină de lauri pe capul celei care o joacă pe Emily deoarece face o treabă senzațională.
Nu are prea multe replici pentru că nu îi arde de vorbit când se zbate fie cu o psihoză epileptică, fie cu o armată de demoni, dar interpretează fizic de nu-i adevărat.
Când o apucă damblaua sau primește musafiri nepoftiți, special sunt ambiguu, să vă pregătiți de un spectacol auditiv-acrobatic de pomină.
Filmul nu este lipsit de problemele lui, ele apărând în sala de judecată unde sunt momente în care una dintre tabere combate cu lux de amănunte științifice niște dovezi abia aduse la cunoștință.
Să mă ierte scenaristul, dar când au avut respectivii timp să se documenteze cu privire la subiect când au aflat subiectul cu cinci minute înainte, dar ei aveau dizertațiile deja pregătite?
Mai există un fir narativ secundar care n-are sens, când a fost introdus în poveste am crezut că va juca un rol important, dar a dispărut la fel de repede cum a apărut fără vreo influență anume.
De asemenea, avem destule erori de continuitate, unele chiar mari care devin deranjante.
Spre exemplu, ni se spune că Emily mușcă din pereți și că rămâne fără dinți în gură, dar când o vedem imediat după are dantura completă de parcă atunci ar fi ieșit de la stomatolog.
🏆 The exorcism of Emily Rose – Verdict 👍 sau 👎
Pelicula nu impresionează prin grotesc, nu are secvențe scârboase inducătoare de vomă, și nici nu are nevoie de așa ceva.
Știe să sperie folosindu-se de alte tehnici care, chiar dacă sunt clasice, sunt bine implementate în scenariu.
Este unul dintre filmele bune din nișa aceasta a genului horror, nu neapărat prin exorcizarea sau presupusa exorcizare, că nu vă dau mură-n gură, ci prin abordarea creativă.
Chiar și finalul este unul cu schepsis pentru că dă de gândit asupra modului în care oamenii interpretează posibilitatea prezenței unui tărâm dincolo de noi.
Are și el câteva bube, că scenariul putea fi mai atent încropit, dar mă bucur că spun că mi-a plăcut, așa că am să-i compun 8 scrisori de mulțumire pentru că mi-a oferit câteva sperieturi zdravene.
Apropo, este realizat după un caz real. Cât de real este, asta rămâne la latitudinea voastră să decideți.
(4 / 5)
