The Bride of Frankenstein

admin 10/10/2025 Horror Leave a comment

Credeați că francizele și învierile personajelor au fost inventate de Marvel?

În urmă cu nouă decenii era lansat The Bride of Frankenstein, o continuare a celebrului Frankenstein din 1931.

🎬 The Bride of Frankenstein – Premisă 📖

După evenimentele tragice de la finele primului film, toată lumea a crezut că monstrul creat de Frankenstein a murit.

Ei, aș, cum să ucizi sacul cu bani? Găsești un motiv pueril și-l salvezi pe omul viu creat din părți de morți.

Acesta scapă din moara incendiată și se preumblă aiurea prin împrejurimi, încercând să-și găsească un loc al lui și un rost în viață. Fiind un specimen unicat, resimte efectele singurătății.

În altă parte, omul de știință care i-a dat viață primește o ofertă de nerefuzat din partea unui alt savant care vrea să se joace de-a Dumnezeu.

De data asta, se dorește crearea unei femei. Dacă Dumnezeu i-a făcut pe Adam și Eva, așa trebuie să facă și omul, nu?

💭 The Bride of Frankenstein – Comentariu 🍿

Dacă primul film ne arăta cum e să dai viață cu fulgere și bolțuri în gât, partea a doua e mai mult despre suflet, identitate și… respingere romantică la nivel de apocalipsă.

Începe extrem de interesant, într-un stil meta, în realitate, cu autoarea Mary Wollstonecraft Shelley, care le povestește soțului ei și lui Byron cum continuă povestea lui Frankenstein.

💡 De la groază la filozofie

Titlul peliculei este și corect, dar și înșelător. Până ajungem la mireasă, trece atât de mult timp încât inflația o ia razna și darul de nuntă se triplează.

Scenariul se concentrează tot pe monstru (Karloff), doar că aici devine mai vulnerabil, mai uman, mai aproape de noi decât toți supereroii de plastic din ziua de azi.

Are replici. Articulează cuvinte ca un copil care abia învață să vorbească. Sau ca un adult care-și revine după un atac cerebral.

Și, mai presus de toate, suferă. E genul de personaj care-ți rupe inima doar din felul în care privește un apus… sau o mână respinsă.

Regizorul James Whale livrează o dramă gotică, plină de umor negru și atmosferă care îți dă fiori.

Da, nu râdeți, deși este un film din 1935, reușește ceva inimaginabil, să nască o senzație barocă-friguroasă, încât îți vine să bagi un buștean în sobă, deși afară sunt 35 grade Celsius.

🎞️ Efecte, satiră și geniu regizoral

Imediat după vizionare, am tăbărât pe bătrânul Google să-l întreb cum au reușit să creeze anumite efecte speciale care prezentau două planuri în aceeași imagine.

Oricât de bun este CGI-ul în zilele noastre, trebuie apreciată inventivitatea de dinaintea apariției computerelor, atunci chiar trebuia să-ți folosești imaginația, acum doar apeși niște butoane.

Hai să fiu obiectiv, alte efecte sunt ridicole, se vede cu ochiul liber când actorii devin transparenți și se rătăcesc prin fundal, dar sunt erori iertabile.

Revenind la firul narativ, filmul este și o satiră la adresa bisericii, a științei, a societății care urlă „blasfemie!”, dar cu jumătate de gură.

E despre cum încercăm să construim iubirea, dar nu ne iese nici măcar din bucăți de oameni.

Monstrul lui Frankenstein este tragic, caută iubire într-o lume care nu are decât ură de oferit, iar relația de amiciție pe care o înfiripă cu un anume personaj este înduioșătoare.

Ne demonstrează că, dacă trecem dincolo de aparențe și de prejudecăți, vom descoperi prieteni unde nu ne așteptam.

Pot spune că este o satiră adresată unei societăți superficiale care te ostracizează dacă nu arăți sau gândești conform unor norme arbitrare, de cele mai multe ori născute din rasism.

👰 Mireasa – apariție de cinci minute, impact etern

Dar să vorbim și despre mireasă, adică Elsa Lanchester. Apare abia pe final, dar ce apariție!

Cu părul ăla electrizat în zigzag și privirea de „pentru asta m-ați înviat?”, face mai mult în 5 minute decât multe actrițe în 5 sezoane de serial HBO. Nu are nevoie de replici. Are scânteie.

Și asta este suficient.

🏆 The Bride of Frankenstein – Verdict 👍 sau 👎?

Pelicula este mai mult decât un film de groază. E o dramă gotică, plină de suflet, o comedie morbidă despre singurătate și o meditație bizară despre identitate.

Deși se mișcă în ritm de monstru care nu știe să meargă, are multe povețe presărate pe drum astfel încât să nu plictisească.

Cumva, combină monstruozitatea și tandrețea într-un scenariu care a trecut cu bine testul timpului.

Dacă te întrebi ce e dragostea, acest film îți va răspunde cu un țipăt și un fior rece pe șira spinării.

Am să-i manufacturez 8 viori, pentru că am aflat că monstrului îi place muzica. Și cu ea îl poți dojeni când dă semne de nervozitate.