Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Deși nu pute nimic, am zis că este cazul să mă apuc de The autopsy of Jane Doe.
Nu-i prima oară când îl văd de la apariție și eram curios să aflu dacă se menține în continuare proaspăt.
🎬 The autopsy of Jane Doe – Premisă
Coborâm în beciul unei case nu pentru a lua o sticlă de vin să ne cinstim, ci pentru că vizităm o morgă dotată cu toate instrumentele necesare, bașca și un crematoriu.
Ce căutăm noi acolo în loc să ieșim în oraș la un film și o pufarină?
Ei bine, un tată, Tommy (Brian Cox – Braveheart), și un fiu, Austin (Emile Hirsch – Once upon a time in… Hollywood), tocmai primesc pe semnătură una bucată cadavru care trebuie rapid să aibă parte de o autopsie.
Așa că familia mortuară își trage mănușile chirurgicale, înșiră uneltele ascuțite, bagă cărbuni în soba arzătoare de morți și se pregătește de treabă.
Eh, de ar fi lucrurile atât de simple nu ar mai exista acest film, nu?
Jane Doe a noastră, o tânără frumoasă de pici mort după ea, pare-se că nu-i una oarecare.
Din ce motive scriu asta?
Gata, mi s-a tăiat lumina, nu mai comentez nimic pe seama premisei.
💭 The autopsy of Jane Doe – Comentariu 🍿
Nu-i mare șmecherie de poveste, așa că n-o să întind prea mult coarda pe aici, că nu are rost.
Acțiunea este de pușcărie pentru că are loc între patru pereți, rare sunt momentele, aproape spre deloc, când ieșim din cămara în care are loc autopsia.
Iar actorii sunt trei la număr, doi vii și unul mort. Hm, sau nu mă pricep la numărat?
Regizat de André Øvredal (Trolljegeren), filmul este unul incredibil de claustrofobic ca urmare a spațiului îngust în care se desfășoară.
Și când mai pui că suntem și înconjurați de mortăciuni, instinctiv gâtul se contractă și nu mai poți respira așa cum trebuie.
Producția lopătează cantități zdravene de groază pe două paliere.
În primul rând vorbim despre cel vizual care este unul deosebit de grotesc.
Dacă treceți cu bine de această scurtă vizionare, de nici 90 de minute, cu conținutul stomacului la locul său și nu în pungă, atunci sunteți material bun de doctor.
Practic ne este prezentată cu lux de amănunte o autopsie cu toate etapele ei și, la câte cărți am citit pe acest subiect, pot conchide că este una apropiată de realitate.
Efectele practice sunt deosebit de bine realizate, chiar credeam că decupatorii taie dintr-un trup adevărat.
Această senzație înfiorătoare a fost potențată și de faptul că domnița care zace pe masa metalică rece este o actriță în carne și oase, Olwen Kelly.
La câte titluri are în palmares, este clar că nu pentru talent a fost aleasă, ci pentru măiestria în yoga care i-a permis să stea nemișcată și să-și controleze respirația.
Dacă nu v-am speriat cu visceralul măcelăresc care ne arată tot, și când zic tot, nu glumesc, atunci stați pe recepție că urmează să comentez al doilea capitol al groazei.
Unul care intră într-un tărâm supranatural pentru că este evident că acel cadavru nu este unul obișnuit deoarece era imposibil să treacă prin traumele descrise și să arate în continuare atât de bine.
Aici intră în acțiune sperieturile clasice cu lumini pâlpâind, furtuni care opresc curentul, fum care încețoșează văzul, scârțâituri suspecte și umbre fantomatice.
Iar eu, ca simplu spectator, eram prins ca între ciocan vizual și nicovală cerebrală.
Pe de o parte, căutam să identific ce naiba se tot preumblă misterios prin încăperile deja sinistre ale acelei case unde n-aș sta nici să mă plătești.
Pe de altă parte, creierul tura la viteză maximă pentru a pătrunde vălul enigmatic care o înconjura pe Jane Doe.
Cine este, de unde vine, de când vine, ce s-a întâmplat cu ea, cui i-a cășunat pe acel trup alabastru de l-a torturat în halul respectiv?
Iată întrebări la care căutam răspuns și voiam să o iau înaintea celor doi experți care tot sfârtecau la ea ca la un porc în Ajun de Crăciun.
Atenție la anumite detalii pe care narațiunea ține să ni le prezinte insistent, deoarece ele vor intra în acțiune mai târziu.
Vor aduce simultan un zâmbet pe buze, că știi la ce se referă un zgomot sau un cadru, dar și o grimasă de oroare pentru că știi la ce se referă un zgomot sau un cadru.
Faptul că a fost filmat cronologic a ajutat mult la eliminarea erorilor de continuitate, dar nu-i făr` de păcat scenariul.
Se folosește de unele clișee care m-au deranjat la cerebel, chit că pe alocuri sunt eficiente, tot enervante au rămas.
Există și unele secvențe previzibile și acțiuni incoerente care mi-au săltat sprâncenele într-un „Să trăiți!” ca la armată, aspecte care au mai moleșit din entuziasmul incipient.
🏆 The autopsy of Jane Doe – Verdict 👍 sau 👎
Filmul îmbină groaza vizuală cu teroarea psihologică și o face foarte bine.
Nu țin minte să fi stat într-o poziție atât de încordată așa cum am făcut-o pe tot parcursul acestei producții, chiar dacă știam ce urmează să se întâmple.
Foarte rare au fost peliculele din acest gen care au reușit să mă ghemuiască intrinsec în poziția fetală de siguranță.
Deși are câteva defecte, unele dintre ele cusute cu ață albă de nu am putut pune botul, The autospy of Jane Doe este un film al naibii de eficient pentru ceea ce a avut în minte.
Adică să mă facă să-mi fie teamă și mai rău de morți.
De aceea am să-i sterilizez 9 bisturie să nu se vaite că n-are cu ce tăia.
Dacă vreți să-l vedeți, momentan este pe Netflix și Amazon Prime.
(4,5 / 5)
