Jawan

JawanEu și India ne avem ca frații de sânge așa că nu puteam rata șansa de a vedea Jawan la cinematograf.

Este al doilea film pe care îl văd în asemenea condiții după Tiger Zinda Hai.

 

🎬 Jawan – Premisă

Sar peste partea setată trecută și ajung direct în prezent unde Azad (Shah Rukh Khan – Brahmastra Part one: Shiva) ia cu asalt un tren de călători și pune niște condiții de stă Terra-n loc la cât de absurde par.

Pentru a negocia cu teroristul este activată Narmada (Nayanthara), persoana cea mai capabilă de a-l aduce în fața justiției pe Azad care nu are grețuri în a găuri captivii.

Cum însă acesta reușește să scape ca prin magie, este declanșată o vânătoare la nivel național pentru capturarea acestuia.

Că doar India nu poate fi îngenuncheată de un nebun care flutură o armă și solicită lucruri pe care guvernul nu le poate îndeplini bătând din palme.

Însă nimic nu este ceea ce pare la prima vedere, așa că nu mai trag vaca de coadă cu premisa și mă avânt în capitolul următor al articolului.

 

💭 Jawan – Comentariu 🍿

Știu ce conține jalba cu care ați venit în proțap, iar răspunsul este, din păcate, nu cel dorit.

Da, se cântă, fiind venit de la Bollywood, nu de la celelalte industrii de film din India, se cântă mult și aiurea.

De la primul număr dansant în care au avut loc 5 schimbări de costume mi-am dat seama că Jawan nu se dezice de rețeta clasică.

Și dacă dați fuga să îl vedeți la cinema, deși nu prea cred asta pentru că nu mai rulează mult, vă avertizez că subtitrarea dă cu mucii în fasole.

Sper să fie reparată când va ajunge filmul pe Netflix.

Zici că a fost realizată, și probabil așa a fost, cu translatorul Google, iar cel care a verificat-o, dacă a făcut-o, a fost vreun analfabet plătit în grisine.

Un singur exemplu dau pentru a vă lămuri. Și este un citat cuvânt cu cuvânt, nu parafrazez: „Mâncăm mulțumiri la tractor”.

Însă asta nu împiedică înțelegerea acțiunii pentru că îți dai seama din context la ce se referă cu adevărat replicile traduse aiurea.

Astea fiind scrise, cred că am dat peste cel mai distractiv film al acestui an. Nu cel mai bun, nu, nici pe departe, dar Jawan este un spectacol pur, cum numai indienii știu să facă.

Urmărindu-l la cinema pe un ditamai ecranul, mi-am dat seama de ce acest gen de filme este unul atractiv pentru publicul indian.

Pentru că este incredibil de energetic, numerele de dans aproape că m-au făcut să o rup în mișcări haotice printre rândurile de scaune, iar acțiunea este demnă de blockbusterele de la Hollywood.

Ah, evident că este lipsită de orice dram de logică și abundă în cadre slow motion, dar la nivel de grandoare este de senzație.

Plus că arată și bine, ceea ce reprezintă un punct în plus pentru film, de regulă producțiile de o asemenea anvergură dau chix când vine vorba de efecte speciale.

Însă aici nu a fost cazul. Cel puțin, nu de prea multe ori, că sunt momente în care ochiul meu s-a strâmbat, însă doar un pic și fără să fie cu adevărat deranjat.

Jawan

 

Ca aspect vizual, este un poem cinetic, peisajele sunt superbe, paleta coloristică vibrantă, uneori privirea nu mai știa încotro să se îndrepte, atât de frumoasă era imaginea.

Ce să mai, aveam senzația că mă uit la artă în mișcare.

Seria Fast and furious ar fi geloasă pe câteva dintre cascadoriile de aici. Și avem destule, nu glumă, mai ales în partea finală care m-a ținut țintuit în scaun de uitasem să mai și respir.

Așadar, urmăriri motorizate care se lasă cu multe carcase carbonizate de mașini, explozii fără număr, chit că nu sunt cele mai impresionante văzute, plus multe schimburi de focuri, Jawan are de toate la capitolul acțiune palpitantă.

Avem și confruntări bărbătești în care personajele o dau parte în parte. Când se lovesc oamenii, apoi nu glumesc, sunt create noi continente ca urmare a forței pumnului.

Ciocnirile plăcilor tectonice joacă la pitici dacă le compar cu bătăliile din acest film.

Am găsit scenele respective a fi mai de impact decât carnagiul vehicular de pe șosea.

De ce?

Pentru că antagonistul, care nu-i Azad, deși am zis la început că-i terorist, este unul de-a dreptul grețos.

Are un caracter atât de infect încât mi-a trezit dorința de a-l săpuni cu sârma ghimpată, a-l îmbăia cu acid clorhidric și apoi a-l zvânta într-un uriaș cuptor cu microunde.

Toate acțiunile reprobabile la care se dedă nenorocitul nu fac altceva decât să crească anticipația pentru confruntarea finală care este una monumentală.

Și, mai ales, poetică până la lăcrimare.

Apropo de acest aspect, Jawan m-a răpus la nivel sentimental în două momente distincte.

Să zic că primul este parșiv, că te atinge pavlovian la suflet și n-ai cum să nu te abții având în vedere contextul dat.

Dar a doua venire a plângerii se produce înainte ca evenimentul declanșator să aibă loc, practic m-a făcut să jelesc preventiv, știind ce va urma să vină.

Și pentru asta nu pot decât să aplaud filmul.

Da, este foarte melodramatic, exagerează aici, dar vorbim despre un film de la Bollywood, ar fi culmea ca tocmai aici să se abțină din a utiliza clișeele care sunt marcă înregistrată.

Jawan

 

Ce am evitat să menționez a fost cavalcada de răsturnări de situații, multe dintre ele improbabile, dar care au contribuit din plin la construirea unui conflict titanic al cărui deznodământ abia îl așteptam.

Fără să intru în mai multe detalii, Azad este un fel de Robin Hood modern, iar cerințele lui nu fac altceva decât să pună guvernul la treabă în slujba cetățeanului.

Scoate în evidența corupția gigantică din sânul conducerii politice a Indiei, interesată numai și numai de propriul buzunar, care minte cu nerușinare că țara o duce bine, dar populația moare de foame, de taxe și de boli.

Acest film ar trebui proiectat și limbricilor autohtoni, căpușelor noastre care sug bugetul în permanență, iar boul de Ciolacu apare senin la TV și spune că s-a terminat cu șmecheria.

Asta în timp ce guvernul lui pune și mai multe taxe tot pe omul de rând, îi mărește salariul cu o pâine în plus pe zi, în timp ce aceleași modificări le aduc baștanilor de 10-15 ori mai mult.

Hai că am deraiat în alte subiecte de discuție, dar atât de potent este acest Jawan în a aduce în atenția noastră corupția încât m-am și enervat.

Pentru că suntem proști ca niște curci plouate și acceptăm atât de ușor să fim subjugați de niște analfabeți funcțional cu diplome cu o valoare sub cea a unei baligi de vacă.

La actorie este de la sine înțeles de ce Shah Rukh Khan este considerat cel mai mare star la nivel global.

Chiar dacă se apropie de 60 de ani, este un fel de Tom Cruise al Indiei, rupe la nivel fizic, zvârle din picioare de nu-i adevărat și toarnă tone de șarm.

Și aici intervine un aspect suplimentar care-i face rolul mai dificil, dar nu vreau să-l dezvălui în ciuda faptului că IMDB spulberă orice mister.

Se achită cu brio de partitura complexă care cuprinde atât emoție pură, cât și cafteală pe cinste, bașca oleacă de romantism, că nu se poate film indian fără o poveste de dragoste.

Ah, înainte să evacuez incinta, Jawan este unul dintre cele mai feministe filme văzute de mine, însă nu m-a bătut nicio secundă la cap cu asta.

De aceea am de livrat niște lauri și aici pentru că așa se face treabă, nu forțat și artificial ca și când este o căsuță de bifat și nimic mai mult.

Personajele prezentate sunt puternice, focoase, inteligent, credibile, nu doar pentru că-s femei, ci pentru că au un caracter bine clădit și simți cum emană forță prin toți porii bine îngrijiți.

 

🏆 Jawan – Verdict 👍 sau 👎

Nu se ridică la nivelul lui RRR care a fost un monstru aparte, dar Jawan mi-a inervat toate simțurile, iar asta nu poate fi decât un elogiu pe care îl merită din punctul meu de vedere.

Că am rămas cu o grămadă de fire de păr sub unghii la cât de mult m-am scărpinat în cap la unele scene fantasmagorice și schimbări narative bramburite, este adevărat.

De numerele artistice nu mai comentez, că sunt de mult obișnuit să nu le mai văd ca pe părți negative.

Dar mai presus de aceste minusuri, spectacolul superb a fost cel care a prevalat la final și m-a energizat atât de mult încât nici nu am putut să dorm în acea noapte.

Eram convins că dacă mă iau la o întrecere cu o turmă de iepuri Duracell o să ies învingător, atât de multă adrenalină mi-a injectat acest film.

Hai că m-am întins mai mult decât trebuia și cred că deja am plictisit cu perorația mea, dar am scris o groază pentru că și filmul durează aproape trei ore.

Aș fi vrut să mai țină încă pe atât, dar oare să sper la o continuare?

Mi-am ispășit sentința și am părăsit pușcăria nu înainte de a deszăvorî 8 celule.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Recenzie video:

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Godzilla vs Megaguirus

Godzilla vs Megaguirus

Godzilla vs Megaguirus e cu găuri negre. V-am zis din prima ca să știți.   …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *