Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Terror of Mechagodzilla încheie mult-hulita epocă Shōwa a francizei Godzilla.
După acest film, cel mai celebru kaiju din cinematografie a luat o pauză de aproape 10 ani.
🎬 Terror of Mechagodzilla – Premisă 📖
Dracii ăia de extratereștri din episodul anterior nu s-au săturat de papara mâncată de la Godzilla și vor să creeze un nou monstru mecanic.
Nimic nu-i dă înapoi de la planul lor de a cuceri Terra, mai ales că planeta gândacilor supradimensionați e pe cale să explodeze și locuitorii au nevoie de o altă casă.
Până când își vor pune în aplicare intențiile malefice, Japonia are altă belea pe cap.
Din străfundurile oceanului iese un dinozaur denumit Titanosaurus, dar care arată mai mult ca un căluț de mare care pare că a dat iama-n steroizii lui Dorian Popa.
Avem și un savant genial, un fel de doctor Frankenstein japonez, convins că omenirea nu l-a înțeles. El acceptă să lucreze cot la cot cu extratereștrii, pentru a-și lua revanșa.
Partea de emoție umană e adusă de fiica lui, Katsura, care este și ea prinsă în planul invadatorilor.
💭 Terror of Mechagodzilla – Comentariu 🍿
🕰️ Contextul anului 1975
În 1975, Godzilla nu mai era demult simbolul înfiorător care a cutremurat publicul în 1954.
Până și copiii de grădiniță știau că monstrul verde e „băiatul bun” care apare să salveze situația.
Filmele ajunseseră să fie comedii involuntare cu creaturi colorați, bătăi coregrafiate mai prost decât un show de wrestling din anii ’80 și efecte reciclate la infinit.
Dar Terror of Mechagodzilla vine ca o gură de aer cât de cât proaspăt: nu scapă complet de kitsch, dar încearcă să readucă tonul mai întunecat și serios.
🎥 Întoarcerea lui Ishirō Honda
Meritul cel mare este întoarcerea lui Ishirō Honda la regie. Omul care crease primul film din 1954 vine după ani de absență și se simte că are intenția de a face ordine.
Desigur, nu are buget, nu are libertate artistică prea mare, dar aduce o atmosferă mai sumbră.
De exemplu, povestea lui Katsura nu e chiar ceva ce te-ai aștepta să vezi într-un film destinat mai mult copiilor. Nu vă spun exact ce soartă are, dar menționez că personajul e prins într-o dramă familială și în dileme morale.
E aproape SF tragic, ceva mai aproape de Isaac Asimov decât de teatrul de păpuși din ultimele filme Godzilla.
🐟 Titanosaurus – căluțul de mare pe steroizi
Apoi îl avem pe Titanosaurus. Ce-i drept, e un monstru cam caraghios, cu coadă de pește, aripioară dorsală și un fel de moacă tristă.
Dar Honda încearcă să-l facă relevant prin context: Titanosaurus nu e doar un alt kaiju ales la întâmplare, ci e legat direct de obsesia doctorului și de drama fiicei acestuia.
E, într-un fel, monstrul care se naște din orgoliul și alienarea umană, nu doar un biet „costum de latex” adus să umple cadre.
🤖 Mechagodzilla – arsenalul suprem
Cireașa de pe tort rămâne, bineînțeles, Mechagodzilla. Dacă prima apariție, din 1974, l-a transformat instant într-un antagonist iconic, aici revine mai înarmat și mai malefic decât înainte.
Serios acum, dacă ar fi să comparăm, Godzilla e un simplu dinozaur atomic care scuipă radiații, pe când Mechagodzilla are în el mai multe arme decât un arsenal american: rachete din degete, lasere din ochi, explozii de la distanță.
De fiecare dată când apare, îți dai seama că nivelul de „cool” a crescut brusc.
🏙️ Nostalgia efectelor practice
Bătăliile sunt ce te-ai aștepta din perioada Shōwa: costume grele, mișcări lente, clădiri de carton care se fac praf.
Dar aici intervine și nostalgia: aceste efecte practice, oricât de ieftine par acum, au un farmec al lor.
Nu e CGI-ul steril pe care îl vezi azi, ci oameni care chiar au dărâmat machete de clădiri, care au băgat fum, explozii și cabluri în platou.
Sigur că pare amatoricesc uneori, dar are o sinceritate pe care nu o mai găsești în blockbusterele actuale.
Pe mine m-a cucerit acest aspect, când ecranul era acaparat de vâlvătăi reale, aproape uitam că mă uit la un film cu miniaturi ieftine și oameni în costume de cauciuc.
🐢 Probleme de scenariu
Totuși, scenariul are și probleme mari. Ritmul e lent, partea cu extratereștrii e ridicolă, iar logica s-a scufundat în Groapa Marianelor.
Godzilla pare că face parte din echipajul Star Trek, pentru că apare brusc, ca și cum s-ar teleporta, costumele sunt cumpărate la reduceri de la magazinul second-hand de Halloween, iar Titanosaurus nu convinge deloc ca monstru de top.
A fost și un eșec la încasări, o confirmare că publicul nu mai voia să vadă aceleași rețete reciclate.
De aici și decizia Toho: „gata, îl băgăm pe Godzilla la congelator pentru zece ani.”
Păi până când să mai primesc imagini cu aceleași tănculețe de jucărie care trag de pomană în creaturile uriașe? Și până când să mai înghit aceeași poveste repetată la infinit?
Singura diferență între Terror of Mechagodzilla și Godzilla vs Mechagodzilla este al treilea kaiju, în rest, totul este la fel.
🏆 Terror of Mechagodzilla – Verdict 👍 sau 👎
Una peste alta, filmul este o închidere decentă pentru era Shōwa. Nu e cel mai bun film Godzilla, dar nici cel mai prost.
Are curajul de a fi mai serios decât Son of Godzilla sau Godzilla vs. Megalon (care rămân comedii involuntare).
Și, cel mai important, aduce înapoi un pic de tragedie, cu povestea fetei, care chiar emoționează.
Terror of Mechagodzilla nu e un final spectaculos, dar e un final onorabil. Se simte ca un film care vrea să repare imaginea unui monstru care devenise gluma lumii, dar nu mai are resursele să o facă pe deplin.
Honda bagă dramă, Ifukube bagă muzică sumbră, iar Mechagodzilla bagă lasere.
Rezultatul e un amestec de kitsch și tragedie, dar unul care merită văzut, mai ales ca document al unei epoci apuse.
Până când se va produce renașterea lui Godzilla, cred că voi avea timp să construiesc șase kaiju cyborg din fiarele ruginite pe care le am prin curte.
(3 / 5)
Trailer
