Related Articles
Pregătiți-vă pentru unul dintre cele mai ciudate filme pe care le-ați putea vedea vreodată, Swiss army man.
Este o combinație de Cast away cu Fight club și un strop de Inception.
Nimic nu este ceea ce pare și tot ceea ce pare este. Da, știu, sună aiurea, lipsit de logică, dar acesta este filmul, fiecare persoană va avea o părere diferită despre film și o interpretare proprie. Și toate vor fi corecte și greșite în același timp.
Încă înainte de a pune ochii pe primul personaj deja suntem introduși forțat în poveste cu fel și fel de mesaje de ajutor care plutesc liniștite pe apă. Imediat intrăm în contact cu Hank, aparent (acesta e cuvântul de bază al acestui film) naufragiat care a ajuns la capătul răbdării și este pe cale de a-și pune capăt vieții când întrezărește pe țărm un cadavru care-l determină să mai sălășluiască un pic în această viață.
Cadavrul se numește Manny. De unde știu cum îl cheamă? Ei bine, ne spune chiar el. Da, ați citit bine, cadavrul vorbește. Aparent.
Probabil în momentul acesta v-ați dat seama că totul are loc în imaginația lui Hank care și-a pierdut facultățile mintale în urma singurătății petrecute în pustietate. Sau nu?
Așa că se pune la taclale cu Manny pentru a-și petrece timpul.
Dacă până acum vă sună ciudat Swiss army man, stați liniștiți, nu e încă nimic, Manny se dovedește a fi o ființă aproape magică, înșir câteva din proprietățile lui inexplicabile: flatulează cu atâta putere încât se comportă ca un jetski, dacă apeși pe stern, din gură ies șuvoaie de apă proaspătă, gura lui poate fi folosită ca o pușcă, erecția lui este folosită pe post de busolă și multe altele.
Eh, da, abia acum puteți spune despre film că este al dracului de ciudat.
Tot filmul se învârte în jurul prieteniei aparente și imaginare care se înfiripează între Hank, aflat în pragul nebuniei, și Manny, cadavrul vorbăreț care nu are nici o memorie și se comportă ca un copil, punând fel și fel de întrebări de la ce este viața până la ce este masturbarea.
Inițial, pe măsură ce urmăream filmul, creierul îmi trimitea într-un ritm alert impulsuri de a opri filmul pentru că îl credeam unul dintre cele mai tâmpite și lipsite de sens filme pe care le-am văzut vreodată. Dar cum am țăcăneala asta de a urmări cap-coadă filmele, indiferent de cât de proaste sunt sau mi se par că sunt, l-am terminat și pe acesta și la final părerea mi s-a schimbat.
Deși în aparență (v-am omorât cu cuvântul ăsta) Swiss army man este un film cretin, de prost-gust, plin doar de halucinații și bășini și aiureli lipsite de sens, el ne lovește frontal cu destul mesaje legate de viață, de societate, de superficialitate, de iubire, de prietenie, de viață, de moarte, de homosexualitate, de toate.
Ca exemplu, una din multiplele idei prezentate care te pun pe gânduri este cea a diminuării satisfacției, se pleacă de la pornografie, cu cât te uiți mai mult la filme porno, cu atât scade satisfacția și nu te mai excită simpla vedere a actului sexual normal, trebuie să te îndrepți spre scene din ce în ce mai ciudate, fetișuri și alte asemenea. La fel și cu cineva care îți place, simpla vedere a unei poze a respectivei persoane nu mai este suficientă pentru a-ți crea bucurie, trebuie să o vezi apoi real, cât mai aproape, apoi nici asta nu e suficient, v-ați prins de idee.
Deși modul în care aceste mesaje ne sunt servite este unul total neortodox, asta nu le face mai puțin adevărate.
Tot filmul este presărat cu astfel de mesaje inserate printre multitudinea de bășini enervante, cântece lălăite, episoade de nebunie manifestate de Hank și alte secvențe imaginare sau nu.
În tot acest timp, Swiss army man te lasă pe tine să îți creezi propria idee despre subiectul principal al filmului, te lasă să decizi despre ce este filmul, el doar dându-ți ingredientele necesare. Și cu aceleași ingrediente, fiecare persoană își va crea propria rețetă.
Iar finalul chiar că te va da peste cap, făcându-te să te îndoiești de propria-ți integritate mintală pentru că în capul tău se vor ciocni cel puțin trei scenarii referitoare la povestea filmului, cel puțin eu am rămas cu trei interpretări care se completează dar se și exclud reciproc. Nu vreau să dau spoilere, dar oricum fiecare va înțelege ce vrea din film, eu am de ales între sinucidere din lipsa iubirii, nebunie generatoare de hărțuire sau că totul a fost real, fiecare scenariu imaginat are suficiente elemente care-l susțin dar și mai multe care-l dărâmă.
Cu cât scriu mai mult, cu atât îmi vin în cap alte și alte idei cu privire la film care este unul din categoria celor pe care trebuie să le revezi de câteva ori pentru a le pricepe pe deplin, dar nici de al dracului nu mă mai uit la asemenea ciudățenie bășinoasă și scârboasă pe alocuri.
Actorii sunt doar doi la număr, Paul Dano, țăcănitul suicidal și Daniel Radcliffe, Harry Potter-ul magic, mortul care vorbește. Ambii joacă excelent, mai ales Radcliffe, care prin puținele vorbe mormăite și prin privirile expresive reușește să îți transmită un amalgam de emoții.
Un film greu de înțeles, intră în categoria filmelor pe care fie le urăști, fie le iubești, eu încă nu m-am hotărât, pe de o parte, este inept, imbecil, ciudat, tâmpit, lipsit de coerență, pe de altă parte, este încărcat de mesaje profunde pe care ar trebui să le băgăm în seamă, este o călătorie în străfundurile sufletului fiecăruia dintre noi. Până la urmă cred că ideea de bază este să îți trăiești viața așa cum vrei tu, nu cum vor alții, pentru că una singură ai, alta nu vei mai primi indiferent de ce baliverne îți sunt servite de unii și de alții.
Swiss army man este un film pe care cu greu îl poți uita, un studiu asupra vieții, o reflecție asupra percepției pe care o avem despre viață, nici acum nu m-am hotărât asupra notei, dar trebuie să îi dau una de complezență, putându-se modifica oricând, ori de câte ori mă gândesc la film, putând crește sau scădea, momentan este un 7.
(3,5 / 5)
Trailer:
