Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Dacă ați văzut C.O.D.A., atunci Sorda (Deaf) funcționează în același registru, al celor cu dificultăți de auz sau care nu aud deloc.
🎬 Sorda – Premisă
Ángela (Miriam Garlo) este o femeie surdă care trăiește într-o relație stabilă cu Héctor (Álvaro Cervantes – Legado en los huesos), partenerul ei auzitor.
Lucrează într-un atelier de ceramică, își vede de viață, dar totul se schimbă când rămâne însărcinată.
Întrebarea care planează deasupra lor nu e rostită obsesiv, dar există: copilul va fi surd sau auzitor?
Ce părea o relație perfectă, cu suișurile și coborâșurile de rigoare, începe să se transforme după naștere.
Apar tensiuni, mai întâi în mod discret, apoi tot mai evidente și constante.
Nu pentru că partenerii nu se mai iubesc. Ci pentru că realitatea unei mame surde într-o lume construită pentru cei care aud nu e deloc simplă.
Diferențele de percepție, fricile personale și felul în care ceilalți intervin „bine intenționat” încep să sape în dinamica lor de cuplu.
Filmul urmărește această tranziție de la doi oameni îndrăgostiți la o familie care trebuie să se redefinească.
💭 Sorda – Comentariu
Încep cu câteva glume nesărate și, posibil, de prost gust.
Măi, sunt avantaje dacă ești într-o relație cu o persoană surdă.
Știi că n-o să-i turuie gura, deci o să fie liniște, iar într-un club unde bubuie muzica veți comunica fără probleme, chiar dacă toți ceilalți nu se aud, deși urlă unii la alții.
Gata momentul umoristic de toată jenă, trec la film.
Urmărind Sorda, nu mi s-a părut că regizoarea Eva Libertad e pornită să facă un film-manifest, din ăla didactic, care-ți ține lecții plictisitoare.
Nu suntem luați de mână ca la ora de dirigenție să ni se explice ce e incluziunea.
Ne lasă să descoperim singuri detaliile și să observăm cum este viața trăită de cineva care e privat de simțul auzului.
👶 Maternitatea, dar nu varianta din reclame
Ehe, m-a surprins Sorda. Ce așteptam și ce am primit nu prea s-au sincronizat. Filmul nu vine cu o versiune lacrimogenă a personajului principal.
Nu transformă sarcina și nașterea într-un colaj cu muzică dulce și cadre cu lumină caldă peste tot. Dimpotrivă, miracolul aducerii unei vieți noi pe lume o metamorfozează pe Ángela.
Pare că devine tot mai izolată de cei din jur, ba chiar și în propria casă.
Și aici intervine partea mai delicată a filmului: teama că un copil auzitor ar putea crea o distanță între ea și propria familie.
Nu pentru că nu ar exista iubire, ci pentru că lumea exterioară ar putea decide pentru ea ce e „normal”.
Pe de o parte, Ángela vrea ca pruncul ei să fie sănătos, dar, pe de altă parte, se teme că asta va produce o ruptură definitivă și că ea va fi dată la o parte.
Iar această frică o transformă într-un fel de scorpie irascibilă, care vede conspirații despre tot și căreia îi sare țandăra din te miri ce.
De condamnat? De înțeles? Decideți singuri.
🔊 Sunetul ca perspectivă, nu ca truc
Unul dintre cele mai interesante elemente e modul în care filmul folosește sunetul. Sunt momente în care percepția auditivă se modifică sau dispare complet. Nu ca efect spectaculos, ci ca punct de vedere.
Nu e ceva menit să te impresioneze tehnic. E o metodă prin care ești plasat direct în experiența Ángelei. Și funcționează.
Când se lăsa liniștea în film, îmi auzeam tinitusul cum își făcea de cap și asta m-a enervat la culme.
Au mai fost producții care au folosit această tehnică, dar în Sorda s-a simțit cel mai bine cât de greu este să funcționezi în parametri normali când nu auzi.
Bine, aici problemele sunt augmentate de încăpățânarea Ángelei, care refuză orice ajutor de natură tehnică.
Nu vrea aparat auditiv, nu vrea chestii care luminează când e zgomot în casă și altele asemenea.
De aceea, creșterea bebelușului devine o corvoadă pentru ea, pentru că nu știe când îi e foame, când se trezește sau când suferă. La acea vârstă fragedă, toate astea se exprimă prin plâns, pe care ea nu-l aude.
🧱 Barierele invizibile
Pe lângă acest aspect maternal, Sorda construiește cu o mână expertă interacțiunile cu sistemul medical sau cu cei care aud.
Nimeni nu este rău intenționat. Nimeni nu face declarații odioase. Și totuși, apare senzația de excludere subtilă.
Genul ăla de situație în care toți cred că fac ce trebuie, dar tu rămâi pe dinafară, pentru că oamenii mai uită să folosească limbajul semnelor, prinși în vâltoarea conversațiilor.
Sunt ei de blamat? Sau nu toată lumea trebuie să graviteze în jurul unei singure persoane?
Culmea, și reciproca este valabilă. Sunt momente când cel care aude simte aceeași izolare.
🎭 Distribuția care ține totul în picioare
Miriam Garlo, în rolul Ángelei, nu are nimic teatral în interpretare, chiar dacă a început actoria într-o trupă de teatru.
Nu simți că „joacă” o dramă. Atât de bună este.
Personajul ei este o femeie care încearcă să facă față unei situații pentru care nu există manual.
Faptul că actrița este surdă în viața reală adaugă un strat de autenticitate pe care nu îl poți fabrica.
Partenerul ei, interpretat de Álvaro Cervantes, nu e caricaturizat.
Nu e tipul insensibil care „nu înțelege”. Nici pe departe. Este un om bine intenționat, care vrea să ajute, dar nu știe întotdeauna cum. Și de aici apar fisurile. Nu din răutate. Din diferențe.
🏆 Sorda – Verdict
Filmul este un portret onest al unei femei care încearcă să-și păstreze locul într-o lume care nu e construită pentru ea.
În ciuda subiectului abordat, transmite o senzație de normalitate. Povestea nu e tratată ca o excepție exotică. E viață pură.
Are momente în care ar fi putut risca mai mult, dar s-a plafonat oarecum în banalitate. Aș fi vrut ca tensiunea să fie dusă un pas mai departe. Dar ce face, face bine.
Trailer
