Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Voiam să urmăresc de ceva vreme Principiul incertitudinii, dar abia acum, cu ocazia TGIFF 2025, mi s-a ivit posibilitatea.
🎬 Principiul incertitudinii – Premisă 📖
Protagonistul e un fizician marcat de o tragedie personală, care face o descoperire cu potențial de a zdruncina tot ce știa despre lume și existență.
În jurul lui gravitează doi colegi cărora nu le vine să creadă rezultatele unui experiment, drame și câteva fire narative care se doresc a fi paralele, la fel ca universurile din teoria cuantică.
Pe scurt: un film românesc de 89 de minute, care se joacă serios cu ideile mari, dar trebuie să te prindă și pe tine, spectatorul, dacă ești dispus să-l lași să-ți facă noduri în minte.
💭 Principiul incertitudinii – Comentariu 🍿
Când ceva mă depășește, am curajul s-o recunosc, nu-mi îmbrac ignoranța în cuvinte pompoase, să dau senzația că știu ce semnificații are un film.
Scenariul m-a pierdut rapid pe traseu, pentru că este prea academic, e o poveste care se înțelege greu dacă nu vii cu un minim bagaj de idei despre fizică și filozofie.
La mine nu a fost cazul, cu atât mai mult cu cât fizica este cuantică.
Nu e divertisment rapid, ci mai degrabă o meditație ambalată cinematografic.
🔬 Scenariul și temele
Pentru unii este fascinant, pentru alții este obositor. Și, sincer, și pentru mine balansul ăsta între intenția de a ridica întrebări și lipsa unui fir narativ fluid creează un amestec cam tulbure.
Ceea ce surprinde din start la Principiul incertitudinii e curajul lui Sebastian Bădărău de a aduce în cinema o temă pe care, în mod normal, o auzi doar prin conferințe de fizică sau în dezbateri filozofice interminabile.
În loc să stea cuminte în sertarul „filmului românesc de autor” cu mese lungi și tăceri apăsătoare, aici regizorul alege să plonjeze direct în miezul unei probleme abstracte: cum se împletesc realitatea, percepția și conștiința atunci când destinul îți dă o lovitură personală.
Titlul trimite direct la Heisenberg, nu cel din Breaking Bad, dar filmul încearcă să mute discuția în plan uman.
Sună fascinant pe hârtie, dar transpunerea pe ecran este prea seacă, mă simțeam ca la o testare din fizică și eu nu studiasem nimic.
Calcule interminabile, un potop de cifre, ecuații alambicate, rezultate incerte și temeri legate de folosirea descoperirii, la asta se rezumă acțiunea din film.
🎨 Imaginea și atmosfera
Din punct de vedere vizual, pelicula rămâne mai degrabă reținută. Nu e genul de spectacol care să compenseze cu efecte, ci mai mult un cadru sobru, curat, care lasă ideile să iasă în față.
Pe de o parte, asta poate părea o limitare; pe de altă parte, poate fi citită și ca o alegere: să nu distragi atenția de la gândurile pe care filmul vrea să le stârnească.
Firul narativ alunecă adesea în abstracțiuni, iar asta poate să frustreze pe cineva care așteaptă o poveste clasică.
Totuși, dacă intri în jocul lui Bădărău și accepți că aici nu e vorba de a primi răspunsuri, ci de a ți se ridica întrebări, experiența devine mai interesantă.
Filmul nu te ține de mână, ci îți aruncă repere și te lasă să plutești între ele, ca într-un experiment de laborator. Bineînțeles, asta doar dacă ai habar despre subiect.
🤯 Reacția personală
Însă, dacă vrei să afli cât de pros…, lipsit de cunoștințe în domeniul fizicii cuantice ești, urmărește pelicula.
Eu mi-am dat seama că sunt total pe lângă, între o muscă beată și mine nu este nicio diferență, ambii știm la fel de multă fizică cuantică.
🎭 Actorii
Personajul principal este un om de știință, dar și victimă a unei tragedii intime.
Ajunge să descopere că adevărul nu e doar în formule, ci și în felul în care oamenii trăiesc și procesează durerea.
Aici filmul încearcă să lege fizica de trăirile noastre zilnice, fără să pună eticheta clasică de dramă sau thriller, ci amestecându-le cu îndrăzneală. Rezultatul nu e uniform, dar are sinceritate.
Actorii din jurul lui completează acest tablou cu intensități diferite.
Maia Morgenstern (Capra cu trei iezi), doar cu vocea, e ca un far care aduce greutate proiectului, dar cealaltă parte a distribuției vine cu un aer proaspăt, neșlefuit, uneori rigid, alteori autentic până la os.
Și tocmai acest balans creează sentimentul că privești un experiment viu, nu un film lustruit după manual.
🏆 Principiul incertitudinii – Verdict 👍 sau 👎?
În cele din urmă, filmul se simte ca o încercare de a testa limitele cinemaului românesc, de a vedea dacă poate susține un discurs despre știință și metafizică fără să se piardă în jargon complicat.
Din punctul meu, s-a cam poticnit în acest demers, dar rămâne clară ambiția de a livra ceva diferit de obișnuit.
Și poate că asta e miza cea mai mare: să ai curajul să spui „hai să gândim puțin altfel”, chiar dacă nu toată lumea va avea răbdarea sau dispoziția să intre în ecuație.
Este un film care respectă inteligența publicului, dar care are impresia că publicul este format din masteranzi și doctoranzi în fizică cuantică.
Să fac o comparație, pelicula de față este un fel de Oppenheimer, dar realizată cu un buget de-o chiftea de la IKEA.
Apreciez intenția, dar nu m-a impresionat execuția, așa că am să-i ascut șapte creioane, pregătite în caz că va fi nevoie să iau niște notițe importante.
(3,5 / 5)
Trailer
