Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Puteam s-o ratez pe marea Maia Morgenstern (The Passion of the Christ) de 1 Decembrie în Planurile iubirii? Evident că nu puteam. Deși ar fi trebuit.
🎬 Planurile iubirii – Premisă 📖
Să mor de mai rețin cum se numesc personajele, așa că mă voi referi direct la actori.
Cove este mare arhitect american, căsătorit cu românca Mihaela, o iubire regăsită după două decenii.
Din motive profesionale, se mută temporar în București, într-o locuință care vine la pachet cu vecini pestriți.
Printre ei se numără și Bote. Și să vedeți mare coincidență, interesul lui amoros este chiar Maia, mama Mihaelei.
Ce mică e lumea, chiar și într-un oraș atât de populat, precum capitala României.
Atât despre poveste, mai ales pentru că NU există o poveste coerentă.
💭 Planurile iubirii – Comentariu 🍿
Iată ce înseamnă să nu crezi în divinitate și să nu bagi în seamă semnele pe care universul ți le trimite.
Prima oară am mers până în București ca să văd filmul, doar ca să aflu că proiecția a fost anulată.
A doua oară, de 1 decembrie, a pornit filmul fără sunet, alt semn că este ceva în neregulă.
Eu, în loc să bag la cap semnalele astea și să las filmul în plata Domnului, am insistat să aștept vreo 15-20 de minute să fie reparat proiectorul.
După aceea, am asistat la unul dintre cele mai proaste filme românești făcute vreodată. Dacă se poate numi film ceea ce am văzut.
🧠 O poveste incoerentă și dialoguri de NPC
Firul narativ este incoerent. Nu în sensul ăla în care este greu de descifrat simbolismul scenelor sau că interpretarea mesajelor subliminale este complexă, ci incoerent pentru că povestea n-are niciun Dumnezeu.
Îmi pare rău, știu că sunt nesimțit, dar n-am ce face, filmul este o adunătură de balegă de elefanți din cea mai mare rezervație naturală africană.
Înțeleg că este un film independent, făcut pe bani puțini și cu un mesaj drăguț despre iubire, dar asta nu scuză nici pe departe produsul final.
Nici nu știu cu ce să încep.
📝 Scenariul – primul mare dezastru
În primul rând, scenariul este abominabil, nu se întâmplă nimic coerent, scriitura se rezumă la o serie interminabilă de discuții incredibil de banale și deosebit de stupide, care sună mai degrabă a dialoguri rostite de NPC-uri într-un joc video.
La dracu, vorbesc ăștia despre prezența unui gnom la intrarea în locuință, despre calitatea unei eșarfe, despre originea unui cufăr, despre o rățușcă de cauciuc. Și câte și mai câte. Nu vorbesc zece secunde, în treacăt, ci scene întregi.
Mai apare și Nicodim Ungureanu din senin, fără vreun rost, recită două-trei strofe și apoi dispare ca măgarul în ceață.
Personajele se vor excentrice, dar felul în care sunt scrise pe foaie și portretizate pe ecran dau senzația că au scăpat de la Bălăceanca, după o lună în care au fentat administrarea tratamentului.
E un carnaval jenant, care l-ar slei de puteri până și pe Samson, pentru că și-ar smulge singur pletele.
🎥 Probleme tehnice de neiertat
În al doilea rând, realizarea tehnică este dezastruoasă din toate punctele de vedere. Dacă poți să faci un film, asta nu înseamnă că trebuie să-l și faci.
Nici nu mai cârcotesc pe seama faptului că americanul vorbește o română academică perfectă, ăsta să fi fost cel mai mare neajuns și eram mulțumit.
În schimb, nu pot să trec cu vederea miserupismul regizoarei care n-a fost interesată de coerență vizuală sau logică spațială.
N-ai cum, mă, n-ai cum să-mi pui personajele să se vaite zgomotos că familia s-a mutat atât de sus, la un etaj superior și că e mult de urcat pe scări, ca apoi la fereastra de afară să bată Bote să întrebe unde îi e pisica și la nivelul geamului să vezi vecinii cum dansează în curte, semn că etajul ăla sus e, de fapt, la parter.
Îl vedem pe soț cum intră în clădire și urcă scările, doar ca soția să-i deschidă ușa care are o inscripție specială, ușă pe care o vedem la intrare, la parter, prima pe stângă.
Dă-o, frate, dracului de treabă, poate să fie povestea proastă, să bagi scuza că n-o înțelege pulimea, dar nu poți să-ți bați joc de niște chestii obiective, care trebuie gândite ÎNAINTE să te apuci să tragi primul cadru.
🏚️ Probleme de decor, continuitate și logică
Să mai zic și că, la final, soțul se ușchește în SUA, iar locuința în care stă este ACEEAȘI cu cea din România? Nici măcar nu s-au chinuit s-o facă să arate diferit.
Același covor, aceleași ferestre, aceleași gratii. SERIOS? OK, n-au fost bani de mai multe locații, dar schimbă naibii unghiul de filmare, arată altceva din cameră, ceva ce nu ai arătat când erau în România, măcar să dai iluzia că este altă locuință.
Stați, că de-abia m-am pornit. Proștii ăștia se mută în casă nouă și abia după o săptămână se prind că este o văgăună.
Ușile sunt șubrede, ferestrele nu se închid, e frig de crapă pietrele, bucătăria e prea mică, baia e prea roz, dușul curge, tavanul le cade în cap, e invazie de pisici și vecinii greșesc mereu apartamentul, intrând peste ei.
Cine mama naibii face turul unei asemenea case, spune că e bună, iar apoi își dă seama că e o dărăpănătură? Vă spun eu, personajele extrem de prost scrise din acest film.
Continuitate? Ce e aia? Americanul se plânge la masă că „IAR SARMALE”, iar peste două scene, la restaurant, când i se pune în față platoul cu sarmale, se miră: Ce sunt astea?
Mici vegetali, nu? Sarmale, ce dracu să fie? Alea de care ziceai că erai sătul cu cinci minute în urmă. Și nu, nu e amnezic, nici Alzheimer nu are.
De asemenea, într-o scenă continuă, cele patru personaje stau la o masă, farfuriile sunt goale într-un cadru, ca în următorul să fie pline cu bunătăți, ca prin minune, de parcă a dat Samantha din nas.
Lingea-mi-ar cotul, că tare prost mai este filmul ăsta.
🎭 Actorie slabă și teleshopping mascat
Actoria este execrabilă, pentru că în Planurile iubirii nu sunt actori. În afară, bineînțeles, de Maia Morgenstern. Cât i-o fi venit factura la curent de a fost nevoită să accepte rolul ăsta?
Ceilalți joacă la fel de bine pe cât aș juca eu după o pneumonie de o lună, 2-3 shoturi cu Mona și momițele prinse în menghină.
Să mă ierte cei cu ochii sensibili la cuvinte porcoase, dar nu mai pot să mă abțin.
Să mă fut procreez intempestiv în reclamele lor nesimțite, nu doar că arată produsele, dar se pierd minute întregi în care ne sunt prezentate caracteristicile lor.
M-a disperat cu eșarfa vieții, nu-mi venea să cred nesimțirea cu care ne erau băgate pe gât cârpele respective făcute pe-un vapor chinezesc de către copii subnutriți și hămăliți ca pe niște sclavi.
Băi, Botezatule, mă defec pe otrepele tale la suprapreț, nu interesează pe nimeni că ai la vânzare instrumente de agățat de grindă la preț de-o chirie în Cluj.
Și mai sunt asemenea momente: unul dedicat unei mașini, altul unui cabinet oftalmologic.
Ăsta nu mai e film, e un program de teleshopping îmbrăcat în haină cinematografică.
🏆 Planurile iubirii – Verdict 👍 sau 👎
Sirenele neamului Gogan pot răsufla ușurate, nu mai sunt pe primul loc în topul dejecțiilor românești pe 2025. Planurile iubirii a trecut în frunte.
Ca să vă faceți o idee cât de prost e filmul ăsta, ei bine, aș prefera oricând o partidă de sex anal cu un dildo afro-american învelit în sârmă ghimpată decât să mai văd a doua oară această producție.
Filmul arată și sună ca proiectul de absolvire al unei facultăți obscure, într-o zi în care profesorul n-a venit la oră.
Sunetul sare între registre de parcă e în turneu de zilele comunelor în an electoral și imaginea fie e neluminată, fie e așa de spălată că ai zice că proiecționistul a dat cu Domestos pe obiectiv.
Apoi vine partea sponsorizărilor, unde subtilitatea e atât de inexistentă încât te simți la teleshopping: showroom auto pustiu, eșarfe prezentate la cameră ca la tutorialele de unboxing… lipsea doar prețul afișat și un cod promoțional.
Intenția regizoarei de a da naștere unui film independent merită lăudată. Doar că Planurile iubirii e dovada vie că intențiile bune nu țin loc de scenariu, montaj, sunet, lumină, ritm, coerență sau un minim instinct cinematografic.
Mi-a albit și părul din fund urmărind acest dezastru narativ. Și cu asta am încheiat articolul. Apropo, nu vreți câteva eșarfe?
Sunt de calitate, rezistă la spânzurare, pardon, spălare și vi le dau la ofertă.
Trailer
Sunt 99% de acord cu tine, cu un mic, dar foarte mic amendament: cel mai prost din tot filmul asta joaca Doamna Maia.
Bote si cu Cove au o minima naturalete, isi joaca propriile roluri. Asa cum stiu ei, asa cum pot ei, dar de la ei oricum nu aveam pretentii. Insa teatralitatea excesiva a Doamnei Maia m-a zgariat pe ochi. Problema este si la personajul in sine, caci daca Bote si cu Cove au o minima coerenta, personajul Doamnei Maia e 100% absurd si ilogic. Iar ea nu salveaza, ci strica mai rau. E fix ca atunci cand esti transpirat si, vrand sa ascunzi mirosul de transpiratie, dai cu deodorant. In loc sa repari, strici mai rau. Ce rezulta e ceva mai rau decat inainte.
Întrebare: a cui e vina că Maia joacă așa? Nu a regizoarei că a acceptat și a zis că e bine așa cum joacă? Eu zic că regizorul e vinovat pentru jocul actorilor, pentru că regizorul spune Acțiune și Stop. Dacă regizorului îi convine jocul, atunci regizorul e de vină.
Am căutat la tine pe site articol despre film, dar nu am găsit.