Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Odată cu Live and let die se schimbă definitiv garda de onoare în franciza James Bond, rolul titular fiind preluat de către sir Roger Moore (The Cannonball Run).
🎬 Live and let die – Premisă 📖
Sâmburele acțiunii pornește de la o serie de asasinate misterioase ale unor agenți MI6 în New York, New Orleans și o insulă fictivă din Caraibe, numită San Monique.
Cad spionii la datorie mai repede decât cade lenjeria intimă când Bond zâmbește cu acel aer șarmant.
Apropo de Bond (Roger Moore), acesta este trimis să investigheze, că Pantera Roz nu era disponibilă.
Descoperă că toate firele duc la un om de afaceri cu două fețe: Dr. Kananga (Yaphet Kotto), care își asumă și identitatea baronului voodoo Mr. Big.
Planul malefic? Să inunde SUA cu heroină pură, oferită gratuit, pentru a crea dependență și apoi a prelua controlul total asupra pieței.
💭 Live and let die – Comentariu 🍿
Intriga este una destul de neinspirată pentru un film din această franciză.
După ce s-a luptat cu demenți care voiau să preia controlul planetei sau amenințau cu război nuclear, Bond ajunge să se ia la trântă cu un lord al drogurilor.
Dar seria tocmai prin asta s-a evidențiat, ține pasul cu timpurile. Când Războiul Rece a ieșit din prim-plan, a trecut la prafuri albe care făceau ravagii în acea perioadă.
Noroc că povestea este condimentată cu ajutorul unui amestec bizar de mafie, ocultism, șerpi, crocodili și o clarvăzătoare virgină pe nume Solitaire (Jane Seymour – The war with grandpa).
Pe lângă schimbarea actorului, se simte și un ușor viraj tonal în franciză, spre un stil mai lejer, mai comic, dar și mai deschis către influențele cinematografice și sociale ale vremii.
În cazul de față vorbim, desigur, de explozia filmelor blaxploitation, care au devenit o temă recurentă pe atunci, și obsesia occidentală pentru misticismul voodoo.
🚤 Spectacol pe apă și un record Guinness
De departe, scena de căpătâi din film este urmărirea cu bărci, una dintre cele mai lungi din istoria cinematografiei, cu o durată de circa 7 minute, deși le-am perceput ca fiind de 3-4 ori mai lungi.
Pentru filmare au fost construite 26 de bărci, dintre care 17 au fost distruse în timpul repetițiilor.
De asemenea, secvența spectaculoasă include un salt senzațional de 110 picioare (aproximativ 33,5 metri), care a stabilit un record mondial Guinness la acea vreme.
Măcar cu atât să iasă în evidență pe plan dinamic, dacă luptele corp la corp sunt coregrafiate într-un mod stângaci și fals.
Mă așteptam ca, după destule filme cu James Bond, producătorii să se prindă că aceste confruntări sunt leșinate și fără cine știe ce inspirație în realizarea lor.
Cel puțin aici, participanții la confruntările în care armele principale sunt pumnii nu dau senzația că se luptă natural, ci că execută o serie de mișcări planificate dinainte.
💎 Jane Seymour – bibeloul din San Monique
Trecând peste aspectul cinetic și scandalul de toate felurile, trebuie să recunosc, și-mi cer preventiv iertare, că eu am rămas profund impresionat de apariția fermecătoare a tinerei Jane Seymour.
Într-o combinație de inocență și erotism greu de uitat, Seymour este memorabilă în rolul ei, unul plin de stereotipuri supărătoare, dar pe care le-am trecut cu vederea.
Bibelou de porțelan uman, așa aș putea s-o caracterizez. Ori de câte ori își făcea apariția pe ecran, bucuria mea creștea exponențial.
Și nu aveam gânduri păcătoase, pur și simplu, chipul său radia o strălucire aparte care alunga orice tristețe.
Privirea ei nu seduce, mai degrabă hipnotizează și parcă transmite o promisiune nerostită care plutește între mister și miraj.
Există o senzualitate tăcută în felul în care se mișcă, ca și cum însăși feminitatea s-ar fi materializat pentru câteva secunde pe peliculă.
Gata, mă opresc, că altfel aș scrie numai despre ea, deși vedeta este Roger Moore în rolul agentului 007.
🧔 Roger Moore – vacanță cu licență de a ucide
Nu știu ce să zic la prima vedere. Nu pare că încearcă să-l imite pe Connery. Dar nici nu emană cine știe ce farmec.
Își asumă cu seninătate rolul, cu un aer relaxat, elegant și sarcastic, aproape ca și cum Bond ar fi fost într-o vacanță, nu într-o misiune secretă.
Mai am nevoie de câteva filme pentru a-mi putea forma o părere despre cât de potrivit este în acest rol de agent secret. Unii zic că a reprezentat o gură de aer proaspăt, alții că a însemnat începutul sfârșitului.
🎶 Muzica: Bond trece prin rock
Ah, cum să uit? Nu pot discuta despre Live and let die fără să menționez piesa omonimă compusă de Paul și Linda McCartney și interpretată de Wings.
Este o compoziție excelentă, se simte ca un cocktail exploziv între rock, orchestră și suspans cinematografic – un precursor pentru stilul bombastic care avea să definească următoarele decenii.
🏆 Live and let die – Verdict 👍 sau 👎
Pe alocuri, filmul este ridicol și sfidează creierul. De la urmăriri explozive cu barca prin mlaștini și coclaurile din Louisiana, la confruntări cu șefi vrăjitori și crocodili hămesiți, filmul pare să se distreze la fiecare pas.
Una dintre secvențe implică scăparea lui Bond de pe o insulă înconjurată de crocodili… folosind spatele acestora pe post de trecere pietonală. E ridicol? Da. E memorabil? Cu siguranță.
Spectacolul primează în fața logicii, iar umorul este prezent în doze mai mari decât în epoca Sean Connery. Este de bine sau de rău? Rămâne de văzut. Decideți voi.
Producția are destule probleme și pe plan scenaristic, nu doar vizual. Portretizarea stereotipică a personajelor afro-americane, caricaturizarea culturală grosolană și tonul uneori aproape parodic pot stârni grimase.
Dar nici nu este un film menit să fie luat prea în serios, se apropie mai mult de kitsch decât de artă, de aceea am să mă angajez și eu într-o urmărire cu șapte bărci, una în plus pentru Jane Seymour.
(3,5 / 5)
Trailer
