Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Am tot evitat KPop Demon Hunters de pe Netflix, pentru că aveam preconcepția că este o siropoșenie pentru domnișoare, cu isterie hormonală, farduri și iubiri adolescentine.
Și este. Dar nu-i doar atât.
🎬 KPop Demon Hunters – Premisă 📖
E nebunie în Coreea de Sud. Trupa HUNTR/X a cucerit inimile tuturor prin prezența scenică și melodiile cu lipici.
HUNTR/X e formată din trei fete: Rumi, Mira și Zoey.
Ziua sunt dive K-pop care rup TikTok-ul în două.
Noaptea se transformă în vânători de demoni.
Pe scenă avem parte de energie tinerească și inocență la infinit.
Pe câmpul de luptă se schimbă foaia, primim spirite răzbunătoare, blesteme ancestrale și o barieră energetică invocată prin coregrafie sincron.
Toate bune și frumoase. Dar ce se vede la orizont?
Jinu, un demon idol cu suflet de poet, apariție de vampir coreean și soartă tragică de personaj care face fanii să plângă cu sughițuri.
El conduce trupa Saja Boys, cu care vrea să detroneze HUNTR/X din inimile fanilor, dar să și rupă bariera care separă monștrii de lumea reală.
💭 KPop Demon Hunters – Comentariu 🍿
Aveam 100 de minute de spart până la un eveniment important și, cum creierul era moleșit de la atâta căldură, nu am mai stat să aleg pe îndelete și m-am uitat la această animație.
Mă așteptam la ceva colorat, gălăgios și poate cam superficial, gen „High School Musical: Seoul Edition”.
Mare mi-a fost surpriza când am descoperit că filmul are suflet. Și nu mă refer doar la acela pe care-l smulge demonul cu gheara.
🧠 Tema identității – dualitate cu sclipici
Chiar dacă la suprafață pare o poveste superficială, care combină sclipiciul feminin cu adrenalina masculină, nebunia fanilor cu luptele contra monștrilor, KPop Demon Hunters este mai profund de atât.
Una dintre temele majore ale filmului este identitatea dublă, atât în sens literal, cât și metaforic.
Fetele din trupa HUNTR/X sunt ziua vedete K-pop, iar noaptea luptătoare împotriva demonilor. Nu stau să explic de unde și până unde, face filmul o treabă foarte bună în acest sens.
Contrastul dintre ce sunt ele în aparență (jovialitatea de pe scenă) și realitatea când se termină concertul reflectă presiunile resimțite de multe tinere în lumea modernă: să fie perfecte în fața publicului, dar să ducă lupte interioare tăcute în privat.
🩸 Rumi și Jinu – Eroi tragici și oglinzi emoționale
Rumi, personajul principal, duce și o bătălie personală aparte, având un secret pe care nu are cum să-l dezvăluie, pentru că asta ar produce un cataclism.
Introducerea respectivului element în narațiune conturează o alegorie subtilă despre acceptarea ideii că nu toți suntem la fel și despre depășirea rușinii legate de cine suntem cu adevărat.
Și Jinu, unul dintre antagoniști, are un traseu oarecum asemănător, dar și destul de diferit din alte puncte de vedere.
El este măcinat de o traumă din trecut, una care nu-i dă pace, îi fărâmițează sufletul și-i întunecă judecata.
🎤 Industria K-pop la microscop
De asemenea, filmul critică, dar nu virulent, industria K-pop și presiunea impusă de cultul celebrității.
Vedem cum personajele sunt obligate să zâmbească pentru camere, să livreze superficialitate sclipicioasă și să țină ascuns tot ce e real: emoții, frică, tristețe.
Muzica devine un instrument de eliberare și exprimare sinceră, un limbaj care vindecă și conectează.
Animația sugerează că adevărata forță nu vine din imaginea publică, ci din ceea ce cânți și trăiești în adâncul sufletului.
Deși scenariul presară multe momente de acțiune și glume destul de copilărești, KPop Demon Hunters e, în esență, o poveste despre prietenie și suport emoțional.
Fetele se susțin reciproc în momentele de criză, își confruntă traumele împreună și găsesc sens în conexiunea dintre ele.
Hai, gata cu temele serioase și cu analiza filozofică, animația este distractivă și hipnotizează.
💃 Personaje cu contur, muzică cu mesaj
Fetele din HUNTR/X chiar au chimie, deși sunt doar personaje desenate, iar Arden Cho e de nota 10 în rolul Rumi.
Este vulnerabilă, dar și puternică, are o voce impresionantă, demnă de premii internaționale, ce să mai, deține pachetul complet.
Ea este motorul central al filmului, pe ea se concentrează firul narativ, de aceea celelalte două fete din trupă sunt un pic neglijate, puteau fi și ele mai bine dezvoltate.
Una este rebela care nu știe ce e aia autoritate și are nervii întinși pe un butoi cu pulbere care explodează mai des decât artificiile de revelion.
Cealaltă este mai retrasă, temătoare, considerându-se o ciudată, pentru că este diferită și nu-i plac lucrurile specifice unei adolescente.
Preferă să compună melodii și să umple caiete cu versuri decât să se joace cu păpuși și să viseze la Feți Frumoși călare pe unicorni.
🎵 Despre muzică – Senzațională, fără ironie
Iar muzica? SENZAȚIONALĂ. Și nu glumesc, primul lucru după ce am terminat de vizionat filmul a fost să descarc coloana sonoră.
Sunt câteva melodii care mi-au intrat instantaneu în cap pentru că au un ritm care obsedează, ușor de recunoscut, dar și versuri intelectuale, care chiar transmit ceva.
Nu-s din alea de se screm la Bitch, Please, cu băgat și scos organe sexuale, în timp ce publicul în extaz urlă de parcă s-au deschis porțile divine ale iluminării. Aici e artă, nu gunoi intoxicant.
Piesa de final m-a rupt, și asta datorită contextului și semnificației versurilor care au crescut mult impactul emoțional.
Nu este chiar ca-n Titanic, dar pe acolo. Însă nu mai insist, vă îndemn să descoperiți singuri la ce se referă.
🏆 KPop Demon Hunters – Verdict 👍 sau 👎
Povestea nu reinventează roata, dar nici nu trebuie, atât timp cât e bine construită și are ceva de spus.
Filmul are ritm, emoție și o construcție zdravănă a unei lumi interesante.
Bineînțeles, nu lipsesc glumițele puerile și dulcegăriile adolescentine, dar KPop Demon Hunters trebuia să aibă și așa ceva, având în vedere că este adresat audienței 10+, nu 18+.
Rămâne, însă, o realizare serioasă, în spatele luptelor cu demonii și dincolo de numerele spectaculoase de dans se află o temă serioasă: trauma.
Filmul vorbește despre moarte, vinovăție, anxietate și depresie, toate mascate sub straturi de machiaj și zâmbete scenice.
Când Rumi își pierde vocea, e o metaforă clară a momentului în care epuizarea emoțională te lasă fără cuvinte.
Vindecarea vine prin acceptare, asumare și conexiune reală, nu prin ignorarea durerii.
Astea fiind zise sau, mă rog, scrise, nu mai stau și pentru un bis, că mi s-a făcut foame și am plecat să devorez 9 porții de ramen.
(4,5 / 5)
Recenzie video
Trailer
Dar cum ramane cu cliseele?
Muzica este foarte buna, s-au ocupat de partea asta.
Scenele motivationale sunt ok, s-au ocupat si de partea asta – nici nu prea aveau cum sa rateze privind povestea. Adica venea de la sine.
Povestea au dus-o pana la capat, ca film… s-au ocupat si de asta.
Si cam atat.
Dar in esenta nu este nimic nou fata de alte filme.
Identitate dubla, poate chiar tripla, tipii buni sau rai, secrete (care nu sunt prea greu de intuit nici pentru copii), certuri si dupa impacari – chiar de cand a aratat cum stau treburile la inceput, ma gandeam cand o sa vina oare si cearta si impacarea intre ele, clasic. Apare si un baiat? Nu se inteleg? Se inteleg? Comploteaza? Da
Cred ca erau unele episoade din seriale vechi de pe Disney Channel… mai scurte, care prezentau aceeasi idee 😅
Personal, nu as putea compara cu alte filme cu nota 9…
Poate un 7, si asta doar pentru ca arata o latura a industriei K-Pop, care nu este deloc prea greu de adaptat. Adica nu cred ca se putea altfel.
E ok să avem păreri diferite – clișeele există în toate filmele, important e cum sunt folosite și integrate într-o poveste reușită. Totuși, cred că e o exagerare să comparăm seriale Disney Channel făcute pe repede-înainte cu un anime în care s-a investit reală pasiune și muncă. Majoritatea criticilor și spectatorilor consideră că animația e excelentă și are o profunzime pe care nu o așteptam.
Dar, ca idee, ai putea să-mi spui un singur film din ultimii 25 de ani care nu conține niciun clișeu? Dacă o să vrei să te uiți doar la filme fără clișee, înseamnă că n-o să mai vezi niciun film.
In A working man, cu Jason Statham, cel putin la cum am inteles, unul din factorii care au influentat nota negativa, a fost prezenta cliseelor plictisitoare. Si ce este drept, asa a si fost, nu a fost nimic nou. Cam asta am simtit eu si aici.
Dar inteleg ca atunci cand ne surprinde ceva, ne place. Poate este din cauza ca ma asteptam eu la altceva de la Demon Hunters, asa… subiectiv vorbind.
Sau Carry-on 2024 (si da, am cautat dupa cuvantul cheie mai sus :)) ). Diferenta ar fi doar ca nu a avut animatie si muzica buna, din punctul meu de vedere.
Cand m-am uitat la acest film, care a fost mediocru, nimic nou, nu stiam despre ce este. A durat ceva pana sa prezinte povestea (de bine, de rau). Poate am fost si putin surprins, desi pe parcurs tindea spre finalul mult asteptat, dar nu de la inceput.
Pe cand la Demon Hunters, cred ca mi-am format tot firul narativ din primele minute, chiar daca au si explicat la inceput acest lucru.
Da, animatia faciliteaza mai multe posibilitati decat intr-un film (deseori).
Clișeele nu sunt ceva neapărat rău, e aproape imposibil să faci un film fără clișee, contează să fie povestea bună. La A working man a fost FIX aceeași poveste ca în majoritatea filmelor cu Statham, fix la fel. Plus că premisa, el muncitor în contrucții, a fost de pomană, irosită. Putea fi fost militar, acum distribuitor de lapte, și nimic nu se schimba. Clișeele sunt bune dacă sunt însoțite de o poveste bună. Iar Demon hunters a avut o poveste bună.