Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
IA-LE BANII – Spectacol de teatru (Silviu Biriș, Magda Catone, Pavel Bârsan, Sabina Lisievici, Magdalena Chihaia, Rădița Roșu, Ozana Barabancea, Sergiu Costache)
Eram într-o escală în capitală și am zis să trec pe la spectacolul Ia-le banii de la Sala Luceafărul. Un pic de cultură nu strică niciodată.
🎬 Ia-le banii – Premisă
Totul începe cu un domn Burtoșanu, un industriaș cu bani din clăbuci, care este trezit mult prea de dimineață pentru gustul său, de către mâna lui dreaptă.
Nu la propriu, bineînțeles, ci de un angajat de încredere care îi cere o mărire substanțială de salariu. Și o face cu un scop clar, vrea să se însoare.
Cu cine? Ei, cum cu cine? Cu fata șefului!
Burtoșanu nu apucă bine să se dezmeticească din șoc, că este luat pe sus și de fiica lui care îi dă vestea cea mare.
Este însărcinată.
Cu cine? Cu șoferul pe care Burtoșanu tocmai l-a concediat și acesta, de supărare, s-a înrolat în Legiunea Străină.
La mijloc apar și câteva valize buclucașe care declanșează o serie interminabilă de încurcături.
📝 Ia-le banii – Comentariu
Este o adaptare după o celebră comedie bulevardieră franțuzească în care strălucea îndrăgitul actor Louis de Funès, o adaptare care reușește să surprindă perfect și cu umor ceea ce înseamnă societatea românească de azi.
Paragraful de mai sus este preluat din descrierea de pe pagina de internet a Sălii Luceafărul. Ce nu scrie acolo este că adaptarea este una care schimbă și numele personajelor în unele românești, așa că totul pare realist. Desigur, în anumite limite.
Anacronismul este pretutindeni, acțiunea are loc în zilele noastre, dar în casa Burtoșanu încă se mai folosesc telefoane fixe ca acum 100 de ani, iar soția melomană se îmbracă de parcă se pregătește să meargă într-un cabaret.
Totul este făcut cu intenție, iar efectul comic este amplificat de această discrepanță vizuală.
😂 Umorul spectacolului
Cât despre umorul efectiv al spectacolului?
Textul adaptat după Claude Magnier nu face nicio concesie plictiselii. Aruncă glumă după glumă, în avalanșă. Nu e genul de comedie cu poante elevate, pentru academicieni Doctor Honoris Causa, ci una de situații care se agravează progresiv.
O întrebare banală precum „Cine e la ușă?” poate duce la o minciună care declanșează zece altele. Și fix ăsta e farmecul: vezi cum totul explodează sub ochii tăi. Dar în loc de sânge, curge râsul.
🧠 Ce mi-a displăcut
Voi cârcoti pe seama unor aspecte care nu mi-au căzut bine, unul la creier, altul la ureche.
Primul ține mai mult de scenariu. Trebuie mai multă atenție la cuantumul unor sume, nu există niciun univers în care un salariat să ceară o mărire de salariu de la 6.300 de lei la 350.000 de lei și șeful să o aprobe.
De asemenea, fiind contabil de meserie, mi-am dat seama că se învârt niște valori aberante, care nu au nicio legătură cu modul în care funcționează o companie.
Al doilea se leagă de experiența proprie. M-a enervat la culme personajul interpretat de Magda Catone, pentru că se crede soprană și urlă, aproape fără oprire, arii celebre care mi-au afectat timpanele.
Când se deschidea câte o ușă și apărea soția, mă pregăteam stoic pentru un alt calup de zbierete.
Și dacă tot sunt la acest capitol, pare-mi-se că au fost prea multe bâlbâieli în rostirea replicilor, mi-am dat seama că s-a cam improvizat și au fost încurcate gradele de rudenie.
🗞️ Politică, TikTok și autohtonism
În afară de aceste nesincronizări și un exces de zel auditiv, spectacolul a fost magistral. Trimiterile la actualitatea politică au fost delicioase, semn că textul piesei evoluează de la reprezentație la reprezentație, adaptându-se cotidianului autohton.
Gluma cu TikTok a fost genială în contextul de acum, iar referințele meta au fost și ele bune.
Dacă le-am prins eu, care nu urmăresc emisiunile de divertisment produse de televiziunile noastre, mă gândesc că pentru cei care sunt fani înrăiți respectivele glume au fost și mai amuzante.
Ca atare, este un spectacol care poate fi revizionat fără problemele peste un an. Sigur vor fi introduse alte dume care să fie la curent cu evenimentele viitoare.
🤹♂️ Haosul controlat
Personajele se maimuțăresc într-un hal fără de hal, atât de prostesc încât nu ai cum să nu râzi. Apar în peisaj prinți, copii fictivi, valize, săpunuri mincinoase, complicații conjugale, ba chiar și intersectări rasiale.
Încurcăturile complexe, demne de un roman scris de Agatha Christie și Arthur Conan Doyle, sunt atât de întortocheate, dar și de bine gândite și așezate într-un fir narativ logic, încât ar merita un film de comedie.
Nu glumesc când spun că ar ieși unul dintre cele mai amuzante filme făcute vreodată în România.
Credeam că poanta cu încurcatul valizelor își va pierde din farmec după câteva repetiții, dar nici vorbă.
De la un punct încolo, ea devine previzibilă, că publicul își dădea seama ce urmează să se întâmple, dar nu gluma genera râs, ci gândul la reacțiile personajelor când vor da cu ochii peste valiza greșită.
👨🎤 Actorii
Silviu Biriș este în centrul tuturor complicațiilor și dă din el tot ce poate. Este, în același timp, sobru și ridicol, serios și complet depășit de situație.
Face un tur de forță, de la afaceristul enervat de insistențele angajatului până la omul adus în pragul exasperării de posibilitatea pierderii unei sume imense de bani.
Despre Magda Catone deja am pomenit, nu mi-a plăcut, nu de ea ca actriță, ci de personaj, nu are nicio influență în poveste, soția poate fi eliminată din piesă și nimic nu s-ar schimba.
Sabina Lisievici m-a dat pe spate cu felul în care interpretează o fetișcană naivă, răsfățată și de o „inteligență zdrobitoare”, ea, ca persoană, fiind de fapt opusul acelui rol.
Are niște plămâni performanți, țipă cu talent, atât de tare încât se speriau și peștii din acvariu și făceau infarct.
Nu are rol principal, dar și când apare pe scenă electrizează atmosfera și incendiază publicul.
🎭 Alte prezențe notabile
Alți actori care mi s-au lipit de suflet au fost Sergiu Costache și Rădița Roșu.
Pe Sergiu deja îl cunosc bine ca interpret teatral, l-am văzut în mai multe piese, și a perfectat rolul de arab de-a lungul anilor.
Este un clișeu, uneori chiar tangențial cu rasismul, distribuirea lui în asemenea roluri? Da, însă nu contează, este al naibii de amuzant când vorbește cu b în loc de p și se închină la Allah, consternat de tradițiile românești.
Sunt la prima experiență cu Rădița Roșu și atât am de spus. Încalcă una din regulile lui Kirk Lazarus din Tropic Thunder, care ne spunea serios că e bine să „Never go full retard”. Dar ea o face excelent. Orice alte cuvinte sunt de prisos.
Era să uit de Pavel Bârsan, are și el rol principal, joacă bine, nimic de comentat, dar personajul său nu evoluează de-a lungul spectacolului, nu are acel ceva care să-l facă memorabil, de aceea era să-l sar la socoteală.
Ozana Barabancea și Magdalena Chihaia apar prea puțin pentru a-mi face o părere argumentată despre felul în care joacă.
🛋️ Regie și decor
Regia lui Răzvan Oprea e curată, precisă, cu o plăcere evidentă pentru coregrafia nebuniei.
Scenele se mișcă în ritm alert, cu intrări și ieșiri care nu sunt doar fizice, ci și emoționale. Un du-te-vino de nervi, suspiciuni și intenții ascunse.
Decorul? Simplu, dar eficient. O masă, un birou, câteva uși strategice și o atmosferă de casă de bani în care toți intră de-a valma și apoi ies mai săraci în neuroni, dar mai bogați în haz.
⚖️ Ia-le banii – Concluzie
Nu am asistat doar la o comedie, ci la o demonstrație că teatrul bulevardier, când e făcut cu cap, suflet și ritm, poate fi un spectacol total.
Nu e nevoie de filozofii sofisticate sau de decoruri futuriste. E suficient să ai actori buni, regie cu nerv și un text care prinde. Și aici le-am găsit pe toate.
E teatru elevat de la care ieși mai cult? Nu, nici vorbă, dar pleci cu zâmbetul pe buze, cu febră musculară de la cât ai râs și, garantat, cu un gest reflex ce implică o palmă și un pumn.
Dacă ești genul care râde greu, du-te. Dacă ești genul care râde ușor, du-te. Și dacă ești genul care n-a mai fost la teatru de la serbarea clasei a VIII-a, du-te cu cineva care știe drumul. Merită.
Eu încă râd cu gândul la anumite replici tălâmbe, expresii faciale exagerate și jocuri de cuvinte demențiale. Și nu este un „haha” diplomatic, ci râsul ăla cu stomacul strâns și ochii umezi.
Apropo, numele personajelor nu sunt alese la întâmplare, au rostul lor în spectacol, alt izvor nesecat de umor.
🔚 Ia-le banii – Verdict
Mă felicit pentru inspirația de a merge la acest spectacol căruia am să-i ofer, cu mare drag, în ciuda câtorva mici sincope, 10 valize.
Dacă sunt goale, pline cu bani/bijuterii sau doar lenjerie intimă, asta rămâne de văzut.
De final, ca mică experiență proprie, când Sabina Lisievici, actriță pe scenă, m-a recunoscut pe mine, un neica nimeni, pentru că eram priponit în primul rând, și mi-a făcut discret cu mâna, deși am criticat dur filmul ei, Kingdom of Judas, s-a umflat în mine țesutul adipos, că mușchi de unde.
Cât despre organizare? A lăsat un pic de dorit la capitolul confort termic. Degeaba se laudă Sala Luceafărul pe Facebook că este ultra modernă, căldura devenise aproape insuportabilă pe final.
În ceea ce privește punctualitatea, am rămas cu impresia că s-a întârziat dincolo de limita obișnuită. Ora de începere a fost 20:00, am ieșit din sală la 23:00.
Însă spectacolul durează foarte mult. Pe site este menționată durata de 160 de minute, dar și o pauză de 15 minute, ceea ce echivalează cu cele trei ore petrecute în sală.
