HIT

admin 16/08/2025 Filme asiatice Filme indiene Thriller Leave a comment

Acum este trilogie, dar HIT va deveni în câțiva ani o franciză în toată regula.

Momentan, voi discuta despre primele trei filme apărute, la pachet, pentru că au structură similară.

Le găsiți fie pe Amazon Prime, fie pe Netflix.

🎬 HIT – Premisă 📖

Primul film, HIT: The First Case (2020), pornește ca o dramă liniștită cu un detectiv traumatizat, Vikram (Vishwak Sen), care se scufundă într-o investigație legată de o adolescentă dispărută.

Scenariul nu merge pe rețeta Bollywood: nu are cântece bombastice, nici eroi care sar în aer în slow motion.

E lent, psihologic, tăcut și tot mai claustrofob. Ca o criză de anxietate filmată cu grijă.

HIT: The Second Case (2022) schimbă tonul și actorul. KD (Adivi Sesh – Baahubali) e un polițist sarcastic, dar se trezește în mijlocul unui coșmar demn de Dosarele X.

Un criminal misogin își torturează victimele în cele mai grotesco-artistice moduri.

E un film despre răzbunare, despre furie și despre cum să-ți păstrezi mințile întregi când totul în jurul tău e rupt.

Și apoi vine bomba: HIT: The Third Case (2025), cu Nani în rolul lui Arjun Sarkaar.

Un polițist impenetrabil care dă peste o conspirație monstruoasă: un cult care recoltează organe umane.

De la cazuri de dispariții se ajunge la un fel de biohorror economic. Finalul e departe de orice Bollywood clasic, este spirală de întuneric.

💭 HIT – Comentariu 🍿

🔍 HIT: The First Case – Frământări interioare și suspans în doze mici

Primul film din trilogie este o investigație polițistă pe stil clasic, ca un sezon de True Detective comprimat în două ore și cu bindi în frunte.

Nu te ține captiv prin acțiune, ci prin tensiune psihologică. Vikram e un detectiv rupt pe dinăuntru, suferind de grave atacuri de panică din cauza unei traume recente.

După ce că are un caz dificil, se trezește cu alt necaz pe cap. Iubita lui dispare și ea exact când începea să-i zâmbească mai des.

Cazul se construiește din mici detalii, așa cum șade bine unei investigații de acest tip.

O mașină văzută în treacăt, un șervețel uitat, o reacție suspectă. Kolanu (regizorul) are încredere în public și nu ne servește totul cu lingura, ci ne lasă să ne simțim detectivi pentru două ore.

Filmul este misterios și imprevizibil, nu ai cum să descoperi făptașul înaintea lui Vikram, oricâte informații sunt presărate pe cărarea narativă.

De ce? Pentru că sunt extrem de multe răsturnări de situație și fiecare detaliu descoperit disculpă un suspect, dar aruncă suspiciune asupra altora doi.

La un moment dat, devine obositoare această avalanșă de surprize, nici în telenovelele turcești nu răsar frați gemeni de mult uitați așa cum apar suspecții în HIT: The First Case.

Până la urmă, însă, povestea este mai mult despre drumul detectivului decât despre criminalul în sine.

Este un start perfect pentru o franciză care vrea să creeze un univers, nu doar să bifeze un caz.

💀 HIT: The Second Case – Sânge, glume și un criminal în serie care urăște femeile

Al doilea film schimbă direcția. Rămâne în același registru, dar devine mai brutal.

Și protagonistul, KD, e complet diferit de Vikram: are umor, are replicile la el și îți vine să-l inviți la o bere, fără să-ți fie teamă că-ți va îneca toate corăbiile în Gange.

Dar cazul pe care-l primește nu e deloc relaxant: femei ucise cu cruzime ritualică, mesaje codate, capete tăiate și un criminal care pare cititor de forumuri pentru bărbați frustrați.

Cam cum ar fi un Mirel din melodia unei interprete de pe la noi. Sincer, nu mă așteptam la o asemenea brutalitate exacerbată din partea unui film indian.

Și aici avem surprize, dar nu atât de multe ca în The First Case. Pot să mă laud că l-am dibuit pe infractor destul de repede, fără ca asta să strice din plăcerea vizionării filmului.

De fapt, am și scris numele lui, dar trebuie să vedeți mai întâi The Second Case pentru a înțelege la ce mă refer. Și, nu, nu este Mirel.

Regia e ceva mai stilizată. Avem cadre dinamice, un montaj mai jucăuș, dar fără să devină videoclip muzical, chit că avem și o piesă, fiindcă această parte secundă e axată și pe romantism.

Apropo, am voie să scriu că m-am îndrăgostit uitându-mă la film? Las un pic misoginul din mine să iasă la suprafață, că trebuie să mă răcoresc.

Au indienii niște actrițe senzațional de frumoase. Chiar și când sunt înfofolite până-n vârful firelor de păr, tot emană un sex-appeal brut, ca un feromon irezistibil. Și recunosc, mi-am pierdut capul pentru una dintre ele.

Revenind la poveste, suspansul e menținut mai mult prin ce nu ni se arată. Iar violența e diabolică, nu multă, doar în scene care trec cât ai clipi, dar are sens, nu e pentru șoc gratuit, ci pentru a accentua gravitatea misoginiei care stă la baza crimelor.

Filmul e și un comentariu social. Nu e subtil, dar nici tezist. KD luptă cu propria furie, cu frica de a greși și cu o societate care acceptă prea ușor violența împotriva femeilor.

Iar confruntarea finală e printre cele mai tensionate din câte am fost martor în filmele indiene recente.

🧨 HIT: The Third Case – Ritualuri, hormoni și detectivul cu față de moarte

Am crezut că al doilea film e violent. M-am înșelat. The Third Case nu mai e thriller. Devine un horror medical în care nu avem parte de surprize.

Este diferit de celelalte episoade, nu există răsturnări de situație sau suspecți peste suspecți, povestea urmează un traseu liniar.

Poate și de asta nu mi-a plăcut atât de mult. Nu oferă suficientă hrană pentru creier, dar îți injectează o doză sănătoasă de testosteron.

Nani (Natural Star – cum e introdus pe generic) e Arjun Sarkaar, un detectiv cu privire care taie prin oțel. El investighează o serie de crime ce par opera unui cult.

Dar nu e doar despre un ritual demonic. E despre trafic de hormoni, despre corpuri violate de știință, despre un capitalism care se hrănește cu sângele oamenilor. La propriu, nu metaforic.

Atmosfera este una incredibil de apăsătoare. Vinovat principal este Arjun, care nu este deloc un erou imaculat, mai degrabă ambiguu moral.

Nici nu pot exprima în cuvinte ce face pentru capturarea făptașilor. Pentru a prinde un dement devine el însuși un dement.

Nani joacă un fel de Batman fără costum, care știe că justiția nu se face cu legi și tribunale, ci cu pumni și obsesie.

Când îi este rostit numele, până și vulturul pică din cer de frică. Este un Baba Yaga indian, trebuie să fii de-a dreptul nebun să te pui în calea lui.

Filmul e ambițios și plin de simboluri. Uneori prea plin. Se pierde în detalii și în prea multe explicații, deși este simplu ca mister. Care, de fapt, nici nu este mister.

Finalul, însă, este o explozie de acțiune nebunească și viscerală, în care trupurile se înjumătățesc (hm, sau se dublează?), sângele desenează picturi pe pereți, iar armele albe se tocesc în oasele nefericiților în care se înfig.

Nu mă miră această escaladare în spectacol grotesc, The Third Case are un buget de 10 ori mai mare decât primul film, dar și încasări de 10 ori mai mari. Așadar, a meritat investiția.

Trilogia HIT (Homicide Intervention Team) reușește ce puține francize reușesc: să crească, să se diversifice, să nu se repete.

Fiecare film are propria identitate, propriul ton și propriul detectiv. Împreună, formează un mozaic de nebunie urbană, crimă și alienare.

🏆 HIT – Verdict 👍 sau 👎?

Nu e o serie perfectă. Unele piste sunt abandonate. Unele personaje rămân subdezvoltate, pe alocuri povestea devine haotică sau o ia razna, iar unele rezolvări pot părea grăbite sau trase de păr.

Dar în ansamblu? E o realizare majoră pentru cinema-ul indian, în special cel în limba telugu (Tollywood), o demonstrație că se poate face și thriller cerebral, nu doar epopei romantice cu coregrafii grandioase și sute de figuranți.

Iată un univers polițist coerent, cu personaje care suferă real, cazuri care pun întrebări incomode și o atmosferă care nu vrea să-ți placă, ci să te bântuie.

Până apare The Fourth Case, cu Karthi în rol principal, am să ascut 8 iatagane, că nu se știe când ai nevoie să spinteci pe cineva.