Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Stephen King a oferit mult material pentru filme horror, iar Carrie, versiunea din 1976, este o peliculă inspirată din scrierile acestuia.
🎬 Carrie – Premisă
Cine este această Carrie?
Ei bine, o adolescentă care are mari probleme la liceul Bates unde este luată în bâză de colegele rele pentru că ea pare cam prostuță.
Nu că n-o duce mintea, ci pentru că a fost crescută de o mamă ultra mega religioasă care n-a învățat-o mai nimic despre ce înseamnă să fii fată și, ulterior, femeie.
Se apropie balul, toată lumea forfotește pentru ca lucrurile să iasă perfect, doar Carrie a noastră (Sissy Spacek – The old man and the gun) nu dă doi bani pe o asemenea manifestare păcătoasă.
Poate că ar fi fost interesată dacă avea cine s-o invite, dar nu-i exact coadă la ușa ei.
Până într-o bună zi când cel mai popular băiat de la școală îi aruncă întrebarea visată de orice fată: Vrei să vii cu mine la bal?
💭 Carrie – Comentariu 🍿
Și care-i treaba cu Carrie?
Păi dacă nu știți asta, atunci nu o să divulg prea multe.
Menționez doar că ea nu are nevoie de motostivuitor pentru a muta lucrurile.
Ca de obicei, cum se întâmplă în asemenea pelicule, o mare parte timp n-avem nicio treabă cu horror-ul, nu cel la care ne așteptam.
Aici petrecem destulă vreme în incinta liceului pentru a lua în colimator pițipoancele drăcoase care nu găsesc alt obiect de amuzament decât pe Carrie pe care n-o lasă deloc în pace.
Și oricât de pacifist ai fi în suflet n-ai cum să nu-ți dorești cele mai crunte chinuri pentru tutele alea flatulente-n cap pentru că se comportă mai rău ca bătăușii lăsați liber într-un cămin cu persoane cu dizabilități mintale.
Iar personajul Carrie este unul care generează valuri de compasiune pentru că nu scapă de chin nici acasă unde dă de mă-sa care zici că a făcut poștă toți evangheliștii, atât de habotnică este.
Dacă noi aveam carpete cu Răpirea din Serai pe pereți, ea avea cu Cina cea de Taină, iar icoanele cu Iisus sunt mai prezente decât posterele cu Justin Bieber în dormitorul unei adolescente amorezate.
Filmul, dincolo de partea horror care vine la final, disecă temeinic conceptul de abuz la care sunt supuse unele persoane.
Fie cel de la școală care pare inofensiv la prima vedere, dar nu știi ce efecte traumatizante va avea pe viitor.
Fie cel parental, în cazul de față unul exacerbat la nivel religios despre care știi sigur că o va afecta pe Carrie iremediabil și ireversibil.
Componenta aceasta psihologică are două roluri, cel puțin așa le-am interpretat eu.
Primul are scopul de a construi personajele astfel încât știm clar în ce tabără ne poziționăm.
Al doilea trage un semnal de alarmă pe care societatea trebuie să-l ia în seamă și să nu mai stea nepăsătoare când este martora unor asemenea chinuri fizice și, mai ales, spirituale, pentru că trupul poate că se vindecă, dar mintea nu.
Insistă destul de mult pe acest subiect, m-a și cam plictisit la un moment dat, dar nu-i neg importanța.
Apoi vine și partea de groază reprezentată de bal, iar acest film conține una dintre cele mai de impact și recognoscibile scene din istoria cinematografiei.
Că are lacune tehnice pe ici, pe colo, nici nu mai contează, ele nu știrbesc din efectul impresionant care dăinuie chiar și astăzi la aproape jumătate de secol de la lansare.
N-o să pomenesc despre ce este vorba pentru că nu-i frumos, chiar dacă după atâta amar de vreme nu ar mai fi vreun spoiler.
Însă până și eu, care l-am văzut de câteva ori până acum, abia am așteptat acel moment de maximă satisfacție.
Filmul este imprevizibil în sensul că te face să fii 100% sigur cu privire la intenția unor acțiuni și personaje pentru ca ulterior să-ți calce în picioare construcțiile false clădite în minte.
Producția nu ar fi funcționat atât de bine dacă nu ar fi existat actoria monumentală prestată de Sissy Spacek care, atenția, a fost nominalizată la Oscar pentru interpretarea ei.
Și ăsta este un lucru extrem de rar, The exorcist din 1973 a mai reușit anterior performanța de a avea multipli actori nominalizați la Oscar.
Bine, Carrie a avut doar două asemenea nominalizări, ambele pentru actorie, The exorcist a avut 10 la multiple categorii.
Modul în care Sissy Spacek trece de la fetișcana prostuță care nu știe cum funcționează lucrurile în lumea reală, nu cea imaginată de mă-sa, la ființa răzbunătoare care devine stăpână pe puterile sale m-a cutremurat.
Nu doar că m-a zguduit la temelie, dar mi-a generat și sentimente diverse care nu au cum conviețui în armonie, aici Stephen King și scenariul bazat pe scrierea lui fiind maeștri în a bulversa spectatorul.
Ca fapt divers, aici dăm peste un tânăr John Travolta (Face/Off) aflat la primul său rol mai acătării.
🏆 Carrie – Verdict 👍 sau 👎
Să încep partea de concluzie cu o exprimare ușor plastică, dar este primul film în care aud pe cineva cu gura plină vorbind coerent și inteligibil.
La nivel vizual nu pot spune că este atât de șocant încât să-ți sperie ochii, dar reușește să zdruncine bine de tot creierul.
Că tot am pomenit de ceea ce se vede, trebuie să menționez că sunt prezente pe ecran destule pernuțe ale necinstei și tufișuri (ne)înflăcărate.
Și fiți atenți cu ochii pe pereți pentru că filmul are o premoniție foarte interesantă.
Desigur, scârțâie la ritmul care nu este egal.
Când sunt momente moarte în care nu se întâmplă nimic și asistăm la scene îndelungi menite a umple timpul, cum ar fi cea în care sunt adunate voturile de la fiecare masă în parte.
Când lucrurile o iau razna instantaneu și totul se petrece prea rapid pentru a savura pe îndelete carnagiul produs.
Dar la final, după ce corectez lucrarea de licență, Carrie intră în clubul rarefiat al producțiilor inspirate din opera lui Stephen King ce merită laude.
Așa că pentru a-i stopa inundațiile roșii, am să-i ofer lui Carrie 8 baraje absorbante.
(4 / 5)
