Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Extemporal la dirigenție este un film din același univers cu seria Liceenii și a fost lansat în anul 1987.
📖 Premisă
Firul narativ se concentrează pe fata profesorului de filozofie poreclit Socrate (Ion Caramitru – Mission: Impossible).
Ana (Mădălina Pop) este o elevă model pe care colegii mai puțin sclipitori o numesc, deloc admirativ, tocilară.
Ea se îndrăgostește de un băiat rebel, Doru (Dan Zamfirescu), care este pasionat de tenis și nu este atât de interesat de teme și teze.
Deși liniștită în aparență, relația dintre cei doi iubăreți devine turbulentă în momentul în care cele două viziuni despre viață intră în conflict. Ea ar vrea să stea mai mult cu burta pe carte, el să se distreze.
În același timp, în rândul profesorilor se iscă un conflict cu armele pe masă între Socrate și Isoscel (Tamara Buciuceanu- Botez – Toată lumea din familia noastră), între neconformism și rigiditate, între libertate și dictatură.
💭 Comentariu
Prin structura lui narativă, filmul este modern în limitele admise de cenzura comunistă, pentru că exploatează rețeta universului cinematografic atât de dragă studiourilor hollywoodiene.
Prin peisaj apar personaje atât din Declarație de dragoste, care au absolvit deja această instituție de învățământ, cât și din Liceenii.
Dar nu au vreun impact semnificativ asupra destinului protagoniștilor, ci se perindă prin peisaj doar ca să spună prezent la strigarea catalogului.
De fapt, sunt acolo pentru a ne aduce aminte că fac parte din aceeași lume restrânsă a liceului bucureștean în care se petrec toate aceste mici drame și momente amuzante.
🧠 Subtext politic și satiră fină
Scenariul este unul destul de molcom, nefiind presărat cu agitație continuă sau mai știu eu ce scene devastante. Să nu uităm că vorbim de finalul anilor ’80, când concepția despre filmele adolescentine era diferită, mai ales în România comunistă.
Am observat, totuși, că pelicula nu mai este atât de cuminte, în sensul că nu face atât de multe temenele regimului dictatorial și se simte o sfidare a tiraniei care se afla la ultimele zvâcniri.
Spre exemplu, camera surprinde cadre strânse astfel încât nu se mai văd tablourile cu nea Ceaușescu pe pereți, un fapt ce mi-a sărit imediat în ochi.
Parcă se și vorbește despre lipsurile din acea perioadă, cum ar fi hârburile de mașini Dacia care se stricau imediat ce ieșeau pe poarta fabricii.
🧑🏫 Simboluri, profesori și idei mari
Și, mai presus de toate, Socrate este simbolul democrației depline și al libertății de gândire care se luptă cu dinozaurul rigid blocat în cutume învechite reprezentat de Isoscel.
Discuțiile sunt menținute la un nivel comic, dar nu este deloc greu să surprinzi substratul satiric care se ascunde în spatele unor replici ce generează umor.
Ce să mai, Extemporal la dirigenție este un film despre profu’ de filozofie nevoit să-și crească singur fiica și care predă cu har, fiind mai cool decât toți influencerii de azi la un loc pentru că nu are nevoie de TikTok, clipuri virale sau filtre false pentru a da lecții de viață.
🧩 Emoții, frici și maturizare
El devine protagonistul unei producții în care emoția nu mai vine dintr-o dragoste adolescentină, ci dintr-una părintească și dintr-o luptă zilnică pentru normalitate într-un sistem școlar care și atunci avea (și mai abitir) alergie la libertate de gândire.
Într-o epocă în care ideologia era lecția de căpătâi, uneori predată cu palma sau cu o urecheală zdravănă, el își îndemna elevii să raționeze de unii singuri.
Viața nu se rezumă la memorarea comentariilor, tocirea formulelor și recitarea poeziilor învățate mecanic.
Scenariul ni-i prezintă pe adolescenți cum se frământă, trecând prin crizele obișnuite specifice vârstei.
Aici mă refer la certurile cu părinții, iubirile neterminate sau neîmpărtășite, gelozia stupidă și (mai ales) anxietatea specifică ultimului an de liceu, când te întrebi dacă viața începe sau se termină la BAC.
Bine, la drept vorbind, dragii noștri politicieni nu-și fac deloc griji în ceea ce privește BAC-ul. Îl au sau nu, rezolvă ei cumva.
🪞 Nostalgie & actualitate
M-a surprins prin realismul candid, chiar inocent, fără multe floricele, care, culmea, nu diferă prea mult de actualitatea noastră, chit că mentalitățile s-au schimbat, baza a rămas aceeași.
Și atunci adolescenții voiau să evadeze de sub oblăduirea părinților, crezând că știu mai bine ce este viața, deși nici măcar nu au apucat să facă primii pași în maturitate.
Doar că în urmă cu peste patru decenii parcă era mai mult respect față de seniorii care mai aveau ceva autoritate în fața tinerilor răzvrătiți.
🎭 Actorii – sufletul filmului
În acest film strălucesc profesorii, nu neapărat elevii.
Tamara Buciuceanu-Botez, în rolul profesoarei Baldovin, adică nemuritoarea Isoscel, este nemaipomenită.
Vine cu eternul sarcasm care taie mai adânc decât un bisturiu în timpul unei liposucții aplicate unei balene acvatice, să nu se înțeleagă altceva.
Ori de câte ori apărea, cu mutra crispată și cu capsa pusă, știam sigur că va rosti o perlă dură cu care îi va pune la punct pe toți, nu conta că erau elevi, colegi de catedră sau directoare.
Iar Caramitru joacă mai mult un ideal decât un personaj. Este acel profesor pe care nu l-am avut niciodată, dar pe care toți ne-am fi dorit să-l avem.
Calm (în cea mai mare parte a timpului), uman, cald, cu replici care-ți rămân în cap nu pentru că sunt meșteșugit construite, ci pentru sinceritatea cu care sunt rostite.
🏆 Verdict
Nu este un film revoluționar, nici vorbă de așa ceva, dar nici nu cred că și-a propus acest lucru.
Mi-a trezit o nostalgie nebănuită și m-a făcut să regret că anii liceului au trecut atât de repede. Nu, nu liceul din comunism, nu am apucat așa ceva și nici n-aș fi vrut.
Mi-a adus aminte de profesorii buni, cu darul predării, pe care i-am avut, dar mi-au răsărit în minte și cei care nu suportau să crâcnești în fața lor.
Poate eram naivi și umili pe atunci, dar îi respectam pe toți, chiar dacă destui dintre ei nu ne erau dragi.
Extemporal la dirigenție e despre cum te formezi ca om, cu tot cu profesori, părinți, colegi și, inevitabil, cu deciziile care te pun față în față cu tine însuți.
Sunt șanse mari să fiu indulgent cu el pentru că a reușit să mă sensibilizeze, dar am să-l răsplătesc cu nota 7 în catalog.
Filmul
