Eveniment special la Classy Film Festival: „Blade Runner” și romanul care l-a inspirat, „Visează androizii oi electrice?”, față în față.
București, 2026 – Classy Film Festival continuă seria experiențelor cinematografice care provoacă publicul la dialog și reflecție, propunând un eveniment special în cadrul ediției din acest an: o întâlnire între literatură și film, construită în jurul uneia dintre cele mai influente povești SF din toate timpurile.
Sâmbătă, 9 mai, de la ora 19:00, publicul este invitat la Happy Cinema din Colosseum Mall București, la evenimentul organizat împreună cu Editura Nemira „Carte versus film – Blade Runner vs. Visează androizii oi electrice?”.
Seara va debuta cu o discuție despre relația dintre carte și ecranizare, alături de Marian Coman (editorul coordonator al imprintului Armada) și Marius Revent (Încă Ceva), care vor explora modul în care universul creat de Philip K. Dick a fost reinterpretat cinematografic și impactul pe care această transformare l-a avut asupra publicului.
Evenimentul va continua cu proiecția filmului cult „Blade Runner” (Vânătorul de recompense, 1982), regizat de Ridley Scott, cu o distribuție de excepție: Harrison Ford, Rutger Hauer, Sean Young și Edward James Olmos. Plasat într-un viitor cyberpunk dominat de tehnologie și inteligență artificială, filmul urmărește povestea lui Rick Deckard, un „blade runner” însărcinat cu identificarea și eliminarea replicanților – clone umane create pentru colonii spațiale, care ajung să pună sub semnul întrebării însăși definiția umanității.
La baza filmului stă romanul „Visează androizii oi electrice?” de Philip K. Dick, publicat în limba română la Editura Nemira, o capodoperă a literaturii science fiction. Într-o lume devastată de un cataclism nuclear, unde granița dintre om și mașină devine tot mai fragilă, povestea ridică întrebări esențiale despre identitate, empatie și natura conștiinței. Personajul Rick Deckard, vânător de androizi, este forțat să confrunte nu doar țintele sale, ci și propriile dileme morale.
Evenimentul propune astfel o experiență dublă: vizionarea unui film emblematic și o reflecție asupra sursei sale literare, într-un dialog care aduce în prim-plan teme mai actuale ca niciodată.
Despre Classy Film Festival
În perioada 7–10 mai, Classy Film Festival revine la Happy Cinema din Colosseum Mall, București, și la Agora Mall, Arad, cu o invitație deschisă către publicul larg de a redescoperi unele dintre cele mai cunoscute filme clasice, într-un context actual.
Ediția din acest an este construită în jurul temei rebeliunii – curajul de a sfida norme, de a pune întrebări incomode și de a schimba perspective. Selecția aduce în prim-plan povești și personaje care au ieșit din tipare și au redefinit nu doar limbajul cinematografic, ci și felul în care privim lumea din jurul nostru.
Selecția din acest an include titluri emblematice precum „Fight Club”, „Matrix”, „The Great Dictator”, „Reservoir Dogs”, „La Dolce Vita” sau „Rebel Without a Cause”, alături de multe altele care au marcat profund cultura cinematografică.
Festivalul își propune să apropie aceste repere de publicul contemporan, transformând cinematograful într-un spațiu de întâlnire între generații și perspective diferite.

Programul complet și biletele sunt disponibile pe:
https://www.happycinema.ro/happy-bucuresti-colosseum/filme-Classy+Film
https://www.happycinema.ro/happy-arad/filme-Classy%20Film
Despre organizator
Classy Film Festival este organizat de Asociația Proiector, o organizație dedicată promovării artelor vizuale și educației alternative, contribuind la creșterea accesului la cultură și la dezvoltarea educației cinematografice.
Pentru mai multe informații, urmăriți Classy Film Festival pe Facebook și Instagram.
Parteneri media: MagicFM, 9AM.ro, Adevarul, actualitate.net, Biz, cinefan.ro, cinefilia.ro, cinemagie.ro, DailyMagazine.ro, Filme-Carti.ro, Garbo.ro, IQAds.ro, LaCafea.net, PRwave.ro, MovieNews.ro, munteanurecomanda.ro, ordineazilei.ro, radardemedia.ro, Rasfoiala.com, RevistaLOR.ro, SpecialArad.ro, Tonica.ro, zilesinopti.ro.
HAPPYCINEMA® este un lanț de cinematografe cu capital 100% românesc, înființat în anul 2012. În prezent, deține o rețea de 11 cinematografe la nivel național și unul în Republica Moldova, iar anual, cinematografele Happy Cinema sunt vizitate de peste 500.000 de clienți. Programul complet al lanțului de cinematografe poate fi consultat pe www.happycinema.ro.
HAPPYCINEMA® îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri! Aici mergi cu bucurie de fiecare dată când vrei să trăiești pe deplin atmosfera filmului pe care ți-ai propus să-l vezi. Biletele pot fi cumpărate direct de la cinema sau online de pe www.happycinema.ro și www.cinemagia.ro.
Urmăriți HAPPYCINEMA® online, pentru a fi la curent cu promoțiile, evenimentele speciale și programul fiecărui cinematograf: Facebook, Instagram, TikTok, YouTube, Linkedin.
***
Despre Nemira
Nemira este una dintre primele edituri independente din România. A fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau și continuă să fie și astăzi un business de familie condus de Ana Lotts-Nicolau și Cătălina Nicolau. Editură independentă curajoasă, Nemira are ca prioritate să aducă cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre cei mai populari și îndrăzneți scriitori din întreaga lume și, în același timp, susține noile generații de scriitori români ale căror voci consideră că trebuie să se facă și mai mult auzite.
În dialog constant cu cititorii, firul roșu al tuturor cărților publicate este #plăcerea lecturii, alături de convingerea profundă că literatura și educația pot schimba destine.
Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
