Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Oricât de mult vreau să iau apărarea filmelor românești, vine din când în când câte unul ca Un loc sigur, care-mi face misiunea extrem de grea.
🎬 Un loc sigur – Premisă
Două cupluri, Lucia și Gelu, pe de o parte, și Cristina și Mihai, pe de altă parte, își fac vacanța împreună pe niște coclauri bulgărești.
În atmosferă se simte o tensiune palpabilă, semn că pacea conjugală este amenințată de un război iminent și taberele combatante își pregătesc, în secret, armatele.
Despre ce se întâmplă efectiv în film, aici doar scenarista poate răspunde la obiect.
💭 Un loc sigur – Comentariu
Nu știu ce naiba se întâmplă cu filmele românești recente (aici includ și Hotarul, chiar dacă este moldovenesc) de ajung să fie realizate în bătaie de joc sau, mai bine zis, distribuite în bătaie de joc. Îmi pare rău dacă sună dur, dar ăsta e adevărul.
🎧 Fără subtitrare, fără respect
O bună parte din dialog este într-o altă limbă decât cea română. Cu toate acestea a lipsit complet subtitrarea. S-a vorbit și în engleză, s-a vorbit și în bulgărește, dar subtitrare… ioc.
Nu că mă plâng foarte mult, pentru că sunt prieten bun cu engleza, dar publicul general nu ar trebui să învețe o limbă străină pentru a vedea un film românesc.
În teorie și în practică, persoanele din spatele unui film ar trebui să fie interesate să ofere o experiență cât mai plăcută spectatorului. Și apoi tot ele se miră de ce lumea nu vine la filme.
Păi, măi oameni buni, puneți dracului o subtitrare într-un film românesc atunci când nu se vorbește în limba română! E al naibii de normal și nu necesită eforturi mari.
Știu să sună simplist, dar cumpărați o lună de CapCut cu 50 de lei, băgați fișierul audio, programul vă face automat subtitrarea și apoi dați și voi o pizza cuiva să o bibilească două ore și să o sincronizeze.
Măcar atât, dacă altfel nu se poate.
Aștept acest minim de respect pentru publicul românesc. Dar dacă vă bateți joc de el, atunci e normal să culegeți ceea ce ați semănat: oameni care nu vin la filmele voastre și eșecuri financiare colosale. Pentru că, se pare, cineaștii români caută cu lumânarea eșecul.
🔊 Sunetul – eterna problemă
În acest caz, era nevoie de subtitrare, mai ales că se știe că filmele românești sunt deficitare la capitolul sunet. Uneori abia înțeleg replicile în limba română, darămite pe cele în limbi străine.
Dar durerea în cot nu se termină aici: realizarea tehnică lasă de dorit. Sunt două momente clare în care sunetul efectiv pică. Într-adevăr, de fiecare dată pentru o fracțiune de secundă, dar suficient cât să te scoată din atmosferă.
Nu a sesizat nimeni, în camera de editare, erorile astea? Nu s-a gândit nimeni să le rectifice? Sau au zis că merge și așa? Sau, mai știi, poate au o însemnătate aparte în poveste.
📚 Povestea – banalitate cu repetiție
Despre poveste nici nu știu ce să spun, pentru că este o banalitate înfiorătoare.
În continuare, unii dintre cineaștii „de autor” nu pricep că românul nu vrea să meargă la film ca să vadă niște secvențe pe care le poate trăi fără nicio problemă pe propria piele.
Jur că dacă îmi iau prietenii de familie și mergem la un grătar, asist la exact aceleași discuții banale, sforăitoare, insipide, lipsite de orice interes.
Adică exact aceleași pe care le-am văzut și în film, de la discuții despre ce tip de motocicletă merită cumpărată până la comentarii suveraniste de ți se ofilesc piticii pe creier. Așadar, filmul se scaldă într-o conversație uluitor de plictisitoare.
🎭 Temă bună, execuție slabă
Ce e drept, subiectul principal este interesant și se referă la nefericirea într-o căsnicie sau, mă rog, cel puțin asta am înțeles eu că ar fi tema.
Dar este tratat foarte puțin, abia spre final, și totul este făcut la un nivel atât de superficial încât, dacă ai clipit, ai pierdut sensul filmului.
Există șanse ca sexul frumos, adică femeile, să perceapă mai bine ce se petrece în film, deși, sincer să fiu, nu este nimic profund sau greu de înțeles.
Lucia este o femeie nefericită în căsnicie și soluția ei este una clasică: pleacă din când în când să găsească pe cineva să-i moșmondească… pe la motor, dacă înțelegeți ce vreau să zic.
Personal, îmi venea s-o strâng de gât pentru felul în care se comporta, tot ea pozând în victimă, deși era clar că-i principala culpabilă.
⚖️ Trucuri de scenariu
Parcă pentru a balansa situația, scenariul apelează la un truc leneș.
Construcția unui anumit personaj este complet nerealistă. După ce aproape tot filmul trenul narativ merge într-o direcție clară, pe la final se schimbă macazul la 180 de grade, doar ca să se arate că și partea opusă este la fel de rea.
Mă rog, nu vreau să insist mai mult. Vă las pe voi să descoperiți despre ce este vorba. Deși, sincer, nu cred că o să se ducă prea multă lume la acest film. Și nici nu prea sunt motive.
⏳ Ritm și umplutură
Toată povestea se preta la un scurtmetraj excelent de 30 de minute. Dar nu, nici vorbă, aici timpul a fost umplut cu aceleași scene interminabile pe care prea bine le știm din filmele care se vor elitiste.
Ce am făcut urmărind Un loc sigur? Păi am reușit să număr toate bărcile de pe malul mării. Am fost într-o pădure unde am efectuat recensământul copacilor, cu tot cu câte frunze avea fiecare.
M-am uitat liniștit cum sfârâiau micii pe grătar, în timp real, de mi s-a făcut o poftă uriașă.
Așadar, filmul se încadrează perfect în categoria mult hulită, dar pe bună dreptate denumită ciorbă narativă.
🧠 Personaje fără logică
De parcă toate astea n-ar fi fost de ajuns, personajele au o inteligență care tinde spre zero. Și nu mă feresc de cuvinte.
Pun niște întrebări de îți stă mintea în loc.
Dau un exemplu, nu preluat direct din film, ca să evit spoilerele, ci o comparație cât se poate de fidelă: un personaj spune „am fost la brutărie și am cumpărat pâine”, iar celălalt vine cu întrebarea genială: „De unde ai cumpărat pâine?”.
Nu știu cum reacționați voi, dar pe mine m-a luat durerea de cap instant și mi-au crăpat neuronii, care și ăia făceau parte dintr-o specie pe cale de dispariție.
Și nu e un caz izolat. Astfel de momente se repetă de câteva ori, suficient cât să am senzația că nu mă uit la un film, ci la o compilație de „cascadorii râsului”, doar că fără partea amuzantă.
Am întâlnit la viața mea oameni proști, dar nu în halul ăsta. Bine, exagerez… pe Facebook sunt unii și mai proști de atât. Dar ați prins ideea.
🏆 Un loc sigur – Verdict
Pe hârtie, filmul pare interesant, abordează și alte teme decât cea pomenită mai sus. Felul cum sunt tratate femeile la locul de muncă, soarta imigranților care fug din calea războiului, cum intră în acțiune instinctul de mamă, iată câteva subiecte atinse în treacăt de scenariu.
Dar transpunerea pe ecran este de-o sforăială epocală. Camera de filmat preferă să insiste pe imagini fără vreo noimă, care nu aduc nimic constructiv, în loc ca atenția să fie acaparată de aceste subiecte.
Nici metaforele nu sunt prea subtile, acel loc sigur este prea evident și se pare că multă lume a aflat de el și a devenit cam aglomerat.
Am înțeles și că bărbații sunt niște porci care vor să plece în expediții speologice, ca să-și vâre pioletul în Peștera Muierii, dar nici cu femeile din acest film nu mi-e rușine. Nici ele nu-s mai breze.
În rest, ce să vă urez? Răbdare și tutun, de astea veți avea nevoie, cred, ca să treceți cu bine peste acest hop.
Trailer
