Noroi

NoroiFac ce fac și mă lipesc iar de un film found footage. De data asta, am văzut Noroi, un titlu care pare românesc, dar producția este japoneză.

 

🎬 Noroi – Premisă 📖

Filmul pune rapid mâna pe un documentar neterminat al lui Masafumi Kobayashi.

Cine este acest domn? Un jurnalist japonez specializat în fenomene paranormale, care nu are stare și se bagă în sufletul oamenilor, încercând să afle dacă au experimentat ceva supranatural.

Așadar, în loc să vedem o poveste clasică de groază, cu personaje care intră în pădure și dispar pe rând, aici urmărim o anchetă.

Știm de la început că jurnalistul este dispărut și în urma lui a rămas un maldăr de casete video la care ne vom uita pentru a elucida misterul din jurul blestemului Kagutaba.

 

💭 Noroi – Comentariu 🍿

N-a trecut mult timp și m-a toropit o plictiseală de zici că mă uitam la emisiunile analfabete difuzate după-amiază pe posturile generaliste de televiziune de la noi.

Totul e o rutină obositoare la început. Interviuri interminabile, bătăi în uși care nu se deschid, discuții cu vecinii care abia așteaptă să bârfească în cele 15 minute de faimă.

Nimic nu anunța că, în curând, filmul o să mă ducă într-un teritoriu demonic de unde nu mai există ieșire.

Așa cum am menționat la premisă, piesa centrală a poveștii e un demon numit Kagutaba, legat de un ritual antic dintr-un sat dispărut, acoperit acum de un baraj.

Nu e chiar demonul tipic hollywoodian, cu coarne și ochi roșii. E ceva mai subtil, mai straniu. Mitologia lui Kagutaba e construită prin povești, relatări, imagini de arhivă și înregistrări bizare.

Și aici e punctul forte al filmului: nu dă totul de-a gata. Trebuie să aduni piesele ca într-un puzzle, dar fiecare bucățică e murdară, zgâriată și parcă lipicioasă.

Îți dă senzația că te-ai băgat în ceva ce nu mai poți opri.

Încetul cu încetul, interesul se trezea din hibernare și-mi anunța creierul că este cazul să intre în alertă și să fie atent la ce se petrece pe ecran.

Informațiile primite începeau să aibă sens, o declarație făcută acum se lega frumos de un amănunt din urmă cu jumătate de oră, iar o imagine văzută pe fugă stârnea un „Aha!” triumfător.

 

🩸 Horror-ul ca senzație, nu ca spectacol

Ce mi-a plăcut cel mai mult la Noroi este că e un film care nu te lasă să respiri odată ce se pornește acțiunea.

Chiar și când nu vezi nimic, chiar și când sunt doar oameni care vorbesc în fața camerei, ai impresia că se întâmplă ceva la care încă nu percutezi.

În același timp, filmul nu minte. Nu face promisiuni pe care nu le respectă. Îți arată o poveste, îți pune toate indiciile pe masă, și dacă ești atent, poți ghici unde duce.

Și când ajungi acolo, finalul te lovește cu forța unui coșmar de care nu poți scăpa. Nu mă așteptam la asemenea scene grobiene, că altfel nu am cum să le cataloghez.

Până și eu, care sunt obișnuit cu momente dezgustătoare, am icnit un pic la anumite cadre, atât de grotești sunt.

Poate acest efect nu a fost cauzat neapărat de vizualul scabros, ci de ființele nevinovate care au de suferit de pe urma blestemului infernal care se abate asupra lor.

Un mic indiciu: nu este vorba despre adulți umani.

Noroi

 

🤯 Personajele: între ridicol și tragedie

Unul dintre momentele care m-au prins cel mai mult a fost apariția lui Mitsuo Hori, mediumul excentric care poartă cască de aluminiu și urlă că „păsările mor, păsările mor”.

La început am râs de el, părea doar un nebun rătăcit de pe platourile unui reality show japonez.

Dar, pe măsură ce povestea se întuneca, am realizat că nebunia lui e doar o altă față a realității.

Omul chiar simțea ceva ce ceilalți nu voiau să vadă. Și dintr-odată nu mai râdeam.

Kobayashi, jurnalistul, e genul de om care ar fi trebuit să știe când să se oprească. Dar obsesia lui pentru adevăr îl duce exact unde nu avea ce să caute.

Finalul filmului, pe care nu-l voi dezvălui, arată cât de fragilă e linia dintre investigație și autodistrugere.

 

🕰️ Atmosfera: lentă, dar hipnotică

Noroi este prea lung și prea lent, cel puțin așa l-am perceput eu. Nu e un film pentru cine vrea groază rapidă. Dar ritmul lui de melc șchiop e exact ceea ce îl face să funcționeze.

Îți dă timp să intri în capcana lui, să te obișnuiești cu ideea că „nu se întâmplă nimic”, ca apoi fiecare mic detaliu să devină suspect.

Am stat cu ochii lipiți de ecran, cu senzația că trebuie să văd tot, să nu scap nimic, de parcă și eu eram parte din anchetă.

Când a apărut câte o imagine distorsionată sau un sunet ciudat, am simțit un fior real.

Și aici e diferența: nu m-a speriat cu artificii, ci cu ideea că văd ceva ce ar putea fi real.

 

🌙 Ce rămâne după vizionare

După ce s-a terminat, am rămas cu senzația aia proastă că n-am scăpat complet.

Că filmul nu s-a gătat, ci doar a făcut o pauză, iar blestemul poate să continue în afara ecranului.

Am avut reflexul idiot să verific balconul și să trag perdelele. Apoi mi-am adus aminte că stau la casă, nu la bloc. Dar tot nu m-am liniștit.

 

🏆 Noroi – Verdict 👍 sau 👎?

Producția de față e copil mic în ceea ce privește teroarea generată de sperieturi la minut, dacă o compar cu alte filme horror japoneze mai celebre, precum Ringu.

Recunosc că am compus o simfonie de oftaturi căscate în primele 35-45 de minute ale filmului.

Însă am avut răbdarea necesară de a suporta acel start banal, pentru că povestea începe să sape încet în minte și mi-am înghițit apoi toate căscaturile.

Vine cu niște dezvăluiri incendiare, chiar la propriu, și șocuri care pot traumatiza un spectator mai sensibil, mai ales dacă este și iubitor de animale. Poftim, am zis-o.

Nu e perfect, are momente unde ar fi putut tăia niște scene repetitive, dar tocmai prin construcția lui aparent banală își face efectul.

Atmosfera malefică, murdară și autentică a contribuit la o experiență aparte.

Filmul parcă e făcut să circule pe casete VHS interzise, nu să fie proiectat la cinema. Și asta îi dă un aer unic, greu de reprodus.

Am descoperit din întâmplare opt astfel de casete prin pod, prăfuite și pline de găinaț de porumbei, dar nu-s curios să aflu ce conțin, mă duc să le dau foc.

Noroi

Recenzie video

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

Nota

About admin

Check Also

Pegasus 1 & 2

Pegasus 1 & 2

Fac pachet două filme chinezești, pentru că Pegasus 1 & 2 au, în mare parte, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *