The Texas Chain Saw Massacre

admin 13/10/2025 Horror Leave a comment

Filmul din 2022 a fost o dejecție oribilă, așa că am zis să urmăresc originalul The Texas Chain Saw Massacre, din 1974, poate o fi ceva mai acătării.

🎬 The Texas Chain Saw Massacre – Premisă 📖

Povestea e una banală acum, dar pe atunci era cât de cât originală, așa că hai să scriu câteva cuvinte despre ea.

Cinci tineri hipioți pornesc spre Texasul cel prăfuit, unde speră să-și viziteze vechea casă părintească și să afle dacă bunicul mai doarme în sicriu sau deja cântă în osuar cu diavolul.

Nederanjați de știrile teribile pe care le aud la radio, ei își văd de drum, că doar n-are ce pocinog să li se întâmple chiar lor.

Pe traseu iau un autostopist cu păr unsuros, privire fixă și hobby-uri care implică lame, foc și conversații sinistre.

Ajung în cele din urmă la o casă bântuită, mai degrabă de neglijență decât de fantome, și se pornește infernul.

💭 The Texas Chain Saw Massacre – Comentariu 🍿

La fel ca în cazul lui Halloween, care a ajuns un fenomen, și nu am înțeles de ce, nici filmul de față nu mi se pare vreo mare reușită în genul horror.

Poate și pentru că am văzut zeci de producții construite fix pe aceeași structură, iar originalul pare acum neinspirat.

Filmul durează vreo 82 de minute și în primele 35 nu se întâmplă nimic, am cronometrat, măcelul pornește exact în minutul 35.

Până atunci am avut parte de o plictiseală narativă care mi-a ofilit câțiva neuroni care încă mai erau în activitate.

🤡 Autostopistul: între tortură psihologică și teatru absurd

Scena cu autostopistul este memorabilă, dar nu în sens bun. Dacă vrei să testezi răbdarea cuiva, nu-l provoca să sune la un call center românesc.

Pune-l să stea 10 minute lângă autostopistul ăsta! Parcă e un scheci lungit la infinit cu un tip care strică poze, se automutilează și râde ca un cap de pluș posedat.

În loc să creeze tensiune, personajul devine exasperant, ca unchiul beat care insistă să-ți arate colecția de brichete în Ajunul Crăciunului.

🪚 Leatherface intră în acțiune

Am zis că o să se îmbunătățească lucrurile odată ce intrăm în toiul acțiunii, iar Leatherface începe să fluture drujba mortală. Și, parțial, așa a fost.

Odată ce Leatherface intră în scenă, filmul se transformă brusc. Fără muzică bombastică, fără slow-motion, doar huruit de drujbă și urlete din adâncul plămânilor.

Este o groază viscerală, murdară, care pătrunde în piele ca o așchie ruginită.

Hooper nu filmează ca un estet. Imaginea e tremurată și haotică, dar tocmai stilul ăsta „nefinisat” dă autenticitate: ai impresia că vizionezi un reportaj de pe Discovery Crime, nu un film.

🎭 Realitate sau doar iluzie horror?

Doar că eu știam că mă uit la o ficțiune, chit că scenariul s-a scremut la început să mă facă să cred că este realitate. Poate atunci a mers șmecheria, pentru că lumea era credulă, acum nu mai ține.

Nu că s-a deșteptat poporul, dimpotrivă, mai rău s-a prostit, dar chichița asta artistică e fumată și nu mai prinde rădăcini.

👹 Copilul greșit crescut

Revenind la FațăDePiele, omul n-are replici, n-are o motivație explicită, doar o drujbă care funcționează perfect.

Și totuși, e terifiant. Pentru că nu e „monstrul de film”, ci o aberație ce pare posibilă: un copil crescut greșit, izolat, flămând, fără reguli și cu acces la utilaje.

🩸 Fără gore, fără dezmăț sângeros

Din păcate, partea de groază nu a fost ce-mi doream, recte scârboasă și sângeroasă. Când Leatherface se apucă să aplice metode alternative de interacțiune socială, sunt rare cazurile când vedem efectiv ce se întâmplă.

Eu voiam să văd cu lux de amănunte decapitări și dezmembrări, adică violență explicită, așa numitul gore în engleză, dar dorința nu mi-a fost îndeplinită. Cred că am frecat lampa greșită.

🙃 Ce m-a speriat cel mai tare

La ce aură de legendă este în jurul filmului, credeam că o să fie grozăvia supremă, dar cel mai mult m-a speriat unul dintre personaje care aleargă pe beznă și urlă din toți rărunchii, parcă să-l anunțe pe criminal ce traseu apucă.

Din acest motiv, al deciziilor idioate, nu am putut nutri sentimente de simpatie pentru cei cinci tineri care sunt masacrați de către purtătorul de drujbă.

Ba chiar țineam cu el, voiam să le ia mai repede piuitul, că mă asurziseră cu urletele lor interminabile.

🏆 The Texas Chain Saw Massacre – Verdict 👍 sau 👎

Nu-s chiar atât de bolovan, am percutat și la subtilitățile sociale ale filmului care este, în esență, o palmă dată Americii rurale, o lume care a fost abandonată, uitată, în care normele s-au evaporat și în care supraviețuirea cere soluții creative… gen canibalism.

E, cumva, și despre colapsul valorilor familiale: clanul cu drujba nu e doar disfuncțional, e complet dislocat de realitate.

Și totuși, membrii stau la masă, au ritualuri, își respectă bunicul, doar că în loc de supă, servesc ficat de turist.

Startul e ca o ciorbă nesărată, dar ce urmează te face să îți regândești vacanțele spontane și încrederea în autostopiști.

Nici restul nu are vreo calitate extraordinară, firul narativ este un simulacru de poveste plin de clișee sau, mai bine zis, născător de clișee.

Nu a reușit să mă îngrozească, dar pot înțelege de ce atunci a iscat o adevărată isterie.

Rămâne de apreciat condiția fizică a actorului din spatele măștii, nu era chiar cel mai suplu atlet, dar a alergat non-stop, fără să gâfâie și fără să obosească. De aceea, victimele nu au avut nicio șansă.

Nu știu dacă fac bine că-mi lustruiesc cele cinci drujbe din dotare, dar am zis că e cazul să le am la îndemână, că aud o dubă cum trage la benzinărie să-și facă plinul.