Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Filmul se numește Spermageddon. Cred că ați fost precoce și v-ați dat seama încă din titlu care-i treaba cu el, nu?
🎬 Spermageddon – Premisă 📖
Norvegienii s-au uitat la Sausage Party și și-au râs în barbă, acceptând provocarea de a crea o animație și mai scandaloasă.
Povestea are două direcții clare, era să scriu orificii narative.
Afară, doi adolescenți, Jens și Lisa, încearcă să-și piardă virginitatea într-un mod care arată mai mult ca o repetiție generală decât ca premiera mult așteptată.
Înăuntru, însă, începe adevărata aventură: Simen, un spermatozoid cu vise mari și coadă agilă, pornește într-o cursă nebună către ovul.
Nu este singur, i se alătură Cumilla, o ea, care îi face ochi dulci.
Totul devine o epopee muzicală unde fiecare strop e personaj, fiecare obstacol e o parodie și fiecare cântec are un refren care rămâne lipit de memorie la fel de insistent ca… picăturile vitale de pe cearceaf.
Scuze, dar sunt în ton cu filmul.
💭 Spermageddon – Comentariu 🍿
Animația vrea să rescrie lecția despre reproducere într-un mod care l-ar face pe orice prof de liceu să-și ceară pensia anticipat.
🎶 Când biologia devine Broadway
Încep cu un preludiu mai cuminte, înainte de a primi consimțământul să devin mai porcos.
Filmul funcționează ca un musical în toată regula. Avem refrene, coregrafii, momente de solo și coruri masive.
Doar că, în loc de balerine și dansatori, ne trezim cu spermatozoizi cu ochi mari, cozi nervoase și un optimism de parodie Disney.
E ca și cum Frozen ar fi fost scris de un student beat la medicină și regizat de Monty Python.
Cântecele sunt lipicioase, dar imposibil de fredonat în public fără să atragi priviri suspecte.
Melodiile nu sunt nici măcar cu dublu înțeles, nu există nimic subtil în versuri, totul este despre reproducere și despre evitarea irosirii prin alte orificii.
Culmea, orchestrația e surprinzător de elaborată. E ca și cum cineva chiar a zis: „Da, haideți să investim timp și bani să facem muzică bună despre ejaculare.”
🍌 Cuming-of-age cu dublu strat
Povestea lui Jens și Lisa e, în esență, un clasic „prima dată”. Emoții, bâlbe, haine care refuză să coopereze, ambalaje care se deschid foarte greu.
Diferența e că aici stângăcia lor e pusă în oglindă cu haosul microscopic din interior.
Dacă la suprafață vezi doi tineri încercând să pară relaxați, înăuntru vezi milioane de mici înotători care se calcă pe cozi, fiecare convins că el e „alesul”.
Nu lipsește clasica luptă dintre bine și rău, dintre Spermaman și Latex Luthor, fiecare folosind metode proprii pentru a câștiga cursa procreării. Fiecare vrea să împiedice finalul fericit al celuilalt.
E o alegorie frumoasă: adolescența e haotică, confuză și exagerată, exact ca lumea spermatozoizilor.
Singura diferență e că la final unul singur ajunge la ovul, în timp ce în viața reală câștigă de obicei cei cu mașina mai mare.
🥚 Ovulul – prințesă Disney cu PMS
Când apare ovulul, filmul schimbă registrul în parodie de basm. E prezentat ca o divă inaccesibilă, cu gene lungi și atitudine de regină de bal.
Când respinge candidați pe bandă rulantă, pare că face o audiție pentru The Bachelor: Uterus Edition.
⚔️ Lupta pentru supremație
Secvențele din interior sunt tratate ca epopei fantasy. Avem bătălii cu valuri de lichid, obstacole anatomice care seamănă cu nivelurile din Super Mario și confruntări între spermatozoizi care par scoase din Fast & Furious.
Doar că aici „family” nu e Vin Diesel, ci miliarde de frați care nu au timp să-și ia rămas-bun.
E imposibil să nu râzi când vezi cum cinematografia de blockbuster e reciclată pentru un scop… mai intim.
Dialogurile sunt inspirate pentru că transformă denumiri banale în unele cu înțeles sexual. Spre exemplu, Jesus e transformat în Jizzus.
Da, atât de indecentă e animația, încât nici apa sfințită n-ar scoate petele pe care le lasă.
🧻 Scabros și satiric
Pe lângă bancurile directe, filmul are și un strat satiric. E un comentariu despre cum vorbim (sau nu) despre dansul în doi la orizontală, despre educația sexuală lăsată baltă și despre tabuuri care încă fac din sex ceva „rușinos”.
Practic, Spermageddon spune pe față ceea ce manualele preferă să ascundă sub diagrame sterile.
Totuși, filmul știe să nu se ia prea în serios. Pentru fiecare idee cu greutate, aruncă o glumă grosolană care dezamorsează momentul și întârzie explozia finală.
Rezultatul e un echilibru ciudat: râzi și simți că totuși ai învățat ceva. Exact ca după o noapte reușită, cu tot cu regretul de dimineață.
💩 Tunelul interzis
Scenariul este incredibil de nerușinat și nu este sub niciun chip recomandat copiilor.
De la numele sugestive până la explicații despre pericolele irosirii vieții prin șosete sau în esofag, animația încalcă toate limitele bunului simț.
Totul culminează cu o călătorie într-un tunel care nu seamănă deloc cu destinația mult visată, mai degrabă cu un coșmar maroniu populat de bacterii E.coli și monștri din rahat. La propriu.
Regizorii au avut tupeul să trimită personajele și prin ușa din dos. E primul musical animat care face reclamă și la proctologie.
Unele gaguri își dau drumul prea repede, dar altele reușesc să ajungă la final fără să termine în primele treizeci de secunde.
Da, pe alocuri devine destul de scârbos, dar astea sunt pericolele când experimentezi ceva nou și nu te-ai pregătit bine în prealabil.
Uneori trebuie să te murdărești înainte de a culmina extaziant. Și, din păcate, multe femei pot confirma, nu există automat un final fericit, doar manual ai siguranța că ajungi la climax.
🧨 Controverse și tabuuri
Spermageddon nu s-a rezumat doar la poante murdare și refrene lipicioase, ci a scos din sertar și câteva subiecte fierbinți.
După proiecția la festivaluri precum Annecy, au apărut discuții aprinse legate de limitele umorului și de cât de departe poate merge o animație atunci când tratează teme sexuale explicite.
Filmul nu se sfiește să atingă zone delicate precum controlul nașterilor, folosirea contracepției sau chiar avortul, dar o face prin satiră și exagerare grotescă.
Pentru unii, asta înseamnă curaj artistic, o modalitate de a vorbi despre realități incomode prin râs.
Pentru alții, însă, e un pas prea departe, o banalizare a unor drame personale și sociale.
Și aici stă farmecul și blestemul filmului: nu caută să împace pe toată lumea.
Râde de tabuuri, de moralism și de rușinea asociată educației sexuale.
Într-o lume unde sexul e peste tot dar discuția serioasă lipsește, Spermageddon preferă să facă scandal, chiar dacă asta înseamnă să fie acuzat de vulgaritate.
🏆 Spermageddon – Verdict 👍 sau 👎
Este cel mai dement film pe care l-am văzut în ultima perioadă. Îmbină vulgarul dus la extrem cu creativitatea, gluma cu reflecția și muzica Broadway cu biologia clasică.
Putea să cadă într-un grotesc stupid dacă scenariștii erau lipsiți de imaginație, dar nu a fost cazul.
Am prins din zbor câteva trimiteri și către filme celebre de la Hollywood precum Iron Man sau The Lord of the Rings, așa că am fost stropit din belșug cu nostalgie.
Eu m-am trezit cu gura plină… de râs, nu-mi imaginam că animația va îmbrățișa absurdul și va trage din toate direcțiile cu poante deocheate.
Filmul îți amintește că viața e, de fapt, o cursă absurdă în care șansele sunt mici, dar dacă ajungi la final, totul devine poveste.
E atât un musical despre sex, cât și o satiră despre tabuuri. Și, în felul lui, e chiar educativ, pentru că arată, cu umor, ce se întâmplă atunci când începe cursa în stil Highlander, adică „nu poate fi decât unul”.
Cu siguranță va rămâne în analele cinematografiei ca una dintre cele mai grosolane animații.
Și nici măcar nu am avut curajul să penetrez pe îndelete povestea celor doi adolescenți în călduri care l-ar face până și pe Titus Steel să roșească.
Nu știu dacă să-i felicit pe producători pentru curaj sau să le dau un șervețel. Oricum, filmul e genul de experiență care te lasă ud de râs și murdar de idei.
Pe mine m-a convins să fiu precaut, așa că o să cumpăr opt prezervative din materialul cel mai rezistent.
(4 / 5)
Trailer
