Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
S-a făcut și The Weeknd actor, debutând pe marele ecran cu Hurry up tomorrow, un film regizat de Trey Edward Shults.
🎬 Hurry up tomorrow – Premisă 📖
În prim-plan îl avem pe artistul Abel, un muzician insomniac a cărui voce dă semne că vrea să-l părăsească.
De fapt, nu doar glăsciorul își ia catrafusele și-i spune adio, Abel este lăsat cu ochii în soare și de fosta lui iubită care nu-i mai răspunde la telefon.
Și asta îl afectează destul de mult pe Abel care nu mai are chef să se dea în spectacol în fața fanilor, spre disperarea managerului său, Lee (Barry Keoghan – Saltburn).
Însă o întâlnire cu Anima (Jenna Ortega – Death of a unicorn) va schimba viața cântărețului deprimat.
💭 Hurry up tomorrow – Comentariu 🍿
Cu această ocazie am aflat că numele real al lui The Weeknd este Abel Tesfaye. Și această informație mi-a dat fatalitate de Mortal Kombat încă din start.
De ce personajul principal se numește Abel Tesfaye? Este cumva un fel de autobiografie ficționalizată a artistului?
Sau scenariul n-a vrut să-i dea de furcă proaspătului actor punându-l să învețe un nume diferit de al său?
Oricare ar fi răspunsul, nu contează, filmul este unul pe care cu greu îl pot caracteriza în vreun fel.
🌙 Coșmaruri, scrijelituri și elitism
Am rămas cu impresia că „Finalul de Săptămână” a avut un coșmar groaznic din care și-a mai amintit doar frânturi pe care le-a așezat pe hârtie.
Din acele scrijelituri s-a născut, prin cezariană narativă, un scenariu destul de scremut.
Prima oră de film este un amestec de scene incoerente care vor să pară simbolice la un nivel stratosferic de elitism din ăla cu nasul pe sus, dar rezultatul este unul aproape catastrofal.
🎥 Secvențe halucinogene și camera amețitoare
Am fost bombardat cu secvențe artistice demne de regizorii români, dacă aceștia au consumat cantități industriale de ciuperci halucinogene.
Este suficient să menționez că tehnica folosită cel mai des a fost rotirea camerei de filmat în jurul unui personaj sau în jurul propriei axe.
Nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, ci de atât de multe ori încât m-am îmbătat în scaunul din sală fără să pun un strop de alcool în gură.
Căutam disperat o pungă, că mă luase o amețeală de la atâta învârtit încât mă așteptam să dau afară ce mâncasem anterior.
🧠 Psihanaliză cu hârtoape
Am luat aminte că asist la o călătorie introspectivă, în care Abel este forțat să confrunte aspecte întunecate ale sinelui său.
Dar călătoria nu s-a desfășurat pe o autostradă nemțească impecabilă, ci pe un drum comunal plin de hârtoape, așa că mi-au fost zdruncinate, fără folos, toate legăturile neuronale.
Abia după 60 de minute filmul capătă coerență și asta pentru că se transformă într-un amalgam de scene inspirate din alte producții de succes precum The ring, The shining și 28 days later.
Plus încă un titlu, dar pe acela n-o să-l dezvălui pentru că ar echivala cu stricarea surprizei principale din film și o să mă catalogați drept un om mizer.
🎭 The Weeknd – playback pe actorie
Nu știu de ce unii dintre artiști au impresia că pot fi și actori buni. Că una este să mimezi cântatul pe scenă cu playback în spate, alta este să joci un personaj timp de două ore.
The Weeknd nu le are cu actoria, n-a fost convingător nici măcar în rolul în care se juca pe el însuși, a avut aceeași expresie amărâtă de câine plouat pe tot parcursul filmului.
Nu conta că este bucuros, trist, supărat sau deprimat, fața lui arăta la fel.
Noroc cu actorii adevărați care mai salvează acest aspect pentru că se simte o diferență clară între Abel Tesfaye și Jenna Ortega, cea din urmă livrând o performanță intensă și enigmatică.
🎨 Atmosferă onirică și multă muzică
În ceea ce privește partea tehnică, aș avea două lucruri de spus.
În primul rând, atmosfera creată este una onirică, îmi era greu să cred că acțiunea se petrece în realitate.
Estetica aparte mă trimitea mereu cu gândul că sunt într-un vis din care nu mă mai trezesc.
Și, din păcate, era unul uscat, adică exact opusul la ce speri când adormi, pentru că această alegere stilistică este de pomană, din moment ce nu este susținută de o narațiune solidă.
În al doilea rând, filmul este un lung videoclip muzical pentru că se cântă în draci. Bineînțeles, doar piesele lui The Weeknd, al cărui fan nu sunt.
De fapt, cu ocazia acestei vizionări am ascultat pentru prima oară melodii din repertoriul lui și nu am cuvinte de laudă la adresa lui. Sună ca o porcină scopită în ajun de Ignat.
Bine, eu m-am găsit să comentez, că vorbesc de zici că am în gură bolovani din Minecraft.
🏆 Hurry up tomorrow – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul este ambițios, vrea să exploreze teme precum faima care, gestionată prost, poate duce chiar la autodistrugere.
Din ce am putut pricepe, Anima este mai degrabă o manifestare fizică a subconștientului lui Abel, forțându-l să-și confrunte traumele și greșelile trecutului.
Oare să fie un strigăt de ajutor al artistului care vrea să transmită lumii, prin intermediul acestui film, că are probleme de identitate și că îl apasă o presiune uriașă?
Nu-s deloc versat în acest subiect, poate că omul s-a mai destăinuit anterior sau, cine știe, încerc să arunc o rază de lumină într-un întuneric narativ impenetrabil.
Cert este un lucru, deși există câteva elemente interesante, ele trec pe plan secund pentru că sunt umbrite de o construcție șchioapă a poveștii care nu știe ce vrea să fie.
Dacă a vrut să mă facă să empatizez cu The Weeknd că, vai, ia uite cât suferă săracul, nu i-a reușit.
Dacă a încercat să fie o analiză psihologică a traumelor care ies la suprafață când nu te aștepți, n-a avut succes.
Dacă The Weeknd chiar are probleme, atunci îi recomand să consulte un psiholog care îi poate fi de ajutor, nu rezolvă nimic făcând filme.
Tot ce pot să fac în acest moment, ajuns la final, este să umplu patru canistre cu combustibil petrolier.
(2 / 5)
Trailer
