Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Napoleon cel din 2023 mi-a făcut poftă de Waterloo.
Nu, nu-i despre piesa celor de la ABBA (una magnifică), ci despre filmul lansat în 1970.
🎬 Waterloo – Premisă
Filmul urmărește doar o scurtă perioadă din viața marelui Napoleon Bonaparte, că scenariul este conștient că nu poate cuprinde într-un timp atât de redus toată cariera măreață a acestuia.
După ce și-a furat-o de la ruși, că pe atunci ce mai băteau și rușii pe cineva, nu ca acum cu ucrainenii, și s-a săturat de frecat motanul în exil, Napoleon (Rod Steiger – In the heat of the night) revine triumfător la Paris cu gânduri mari.
Vrea să readucă Franța la gloria de odinioară, așa că purcede într-o campanie războinică prin care vrea să se bată cu toată lumea, începând cu prusacii și britanicii.
Așa cum reiese din titlu, confruntarea finală are loc pe câmpiile de la Waterloo (acum aflată în Belgia), unde Napoleon dă peste oștirea englezească la cârma căreia se află Wellington (Christopher Plummer – Remember).
Prusacii încă-s pe drum, ei se mișcă mai în reluare.
💭 Waterloo – Comentariu 🍿
Am cam beștelit filmul Napoleon pentru niște alegeri neinspirate în ceea ce privește realizarea tehnică, adică toată lumea parlamenta în franceză mai ceva ca Voltaire.
Și în Waterloo avem parte de același tratament, dar aici sunt cumva mai îngăduitor, filmul are peste jumătate de secol vechime, pe atunci erau mai înapoiați la nivel de diversitate.
Așa că nu pot să-l cert prea mult pentru această alegere.
Deh, nu pot să trag de urechi un puștan de grădiniță că nu știe cât fac 2 x 2, dar pot să-l cert pe unul de liceu că nu știe rezultatul.
Se presupune că suntem mai evoluați din punct de vedere cinematografic și ar trebui ca producțiile să fie cât mai verosimile din toate punctele de vedere.
Nu o să mai trag alte paralele cu Napoleon, deși sunt scene și replici similare pe care le-am regăsit în ambele producții. În rest, sunt două filme diferite.
Waterloo se concentrează exclusiv pe prezentarea strategului Napoleon, aflat la final de carieră militară, și o știe și el prea bine, deoarece trupul nu-l mai ascultă ca în tinerețe.
Filmul este unul serios, lipsit de momente amuzante de prost gust, are în gând un singur țel și îl urmează cu sfințenie.
Cât de adevărată o fi și portretizarea lui Napoleon de aici, habar nu am, nu sunt istoric, dar măcar am înțeles ce îl mâna în luptă și ce tip de om a fost.
Mai degrabă așa mi-l imaginam pe Napoleon, o ființă umană îndesată, cu ambiții colosale și o minte strălucită pe câmpul de luptă, dar cu puseuri de nervozitate mahalagească.
Are sclipiri de geniu atunci când trebuie, dar îi și sare țandăra când nu i se face pe plac și când este criticat, ieșindu-i la iveală grandomania excesivă și cultul obsedant al personalității.
Le face de rușine pe divele de Instagram că nici ele nu au atâtea aere de preamărire și fițe de divinități precum le demonstra Napoleon.
Prima jumătate de film este dedicată strategiilor, politicii, diplomației, prezentării contrastului între modalitățile diferite de abordare a războiului.
În timp ce francezii mărșăluiau, britanicii dănțuiau, unii tremurau de frig, alții o ardeau în petreceri fastuoase. Iar asta a creat o impresie greșită despre rezultatul final al bătăliei.
Că dacă n-aș ști istorie, aș fi crezut că Napoleon va fi cel care va prevala pentru că trata cu maximă seriozitate confruntarea ce stătea să vină.
Iar partea secundă, vreo oră și ceva, este reprezentată de marea bătălie de la Waterloo, una care pornește de la amiază și ține până seara târziu.
Deși nu beneficiază deloc de o brutalitate sângeroasă, neexistând momente care să șocheze, grandoarea ei a fost suficientă pentru a-mi ține atenția fixată pe ecran.
La fel ca Mihai Viteazul (film ieșit cam în aceeași perioadă), și aici am avut parte de puzderie de figuranți pe câmpul de luptă, aproape că nu mai vedeam iarba la câți oșteni erau pe acolo.
Și cai, văleleu nenicule, cred că au rechiziționat toți caii disponibili, atât de mulți sunt. Nu-mi venea a crede ochilor câte cabaline au fost implicate în realizarea producției.
Și erau pe bune, nu adăugate digital, cum s-ar proceda acum, că pe atunci CGI însemna să adaugi text pe peliculă. Exagerez, desigur, dar ați prins ideea.
Dincolo de măreția confruntării, ce m-a atras la ea a fost jocul de șah dintre cele două armate.
Făcea una o mutare, cealaltă contracara, și reciproc, este un haos vizual, dar unul organizat, nu se alerga aiurea, ca niște găini cu capetele tăiate, se simțea ordine în destrăbălarea armată.
Fiecare acțiune era gândită strategic și întoarsă pe toate părțile înainte de a primi undă verde.
Păruiala dintre soldați este cât de cât decentă, deși lipsa violenței dăunează impactului morbid.
Mai mult mi-a plăcut disputa de la distanță dintre conducătorii celor două oștiri, cum încercau să-și surprindă adversarul sau să-i anticipeze următoarea mutare.
Regizorul rus Sergey Bondarchuk (cel care a realizat Război și pace – îmi fac curaj la un moment dat și de el) a făcut o alegere interesantă pentru caracterizarea și mai profundă a personajelor.
Folosește o tehnică eficientă în urma căreia aflăm gândurile celor doi, anume Napoleon și Wellington, facem cunoștință cu zbaterile lor interioare, știm mai bine ce-i mână în luptă și de ce le este frică.
Și asta a dus la o mai bună înțelegere a personalităților din spatele chipurilor imuabile, care nu prea lăsau emoțiile să iasă la suprafață.
La nivel tehnic zici că este o continuare a lui Mihai Viteazul, arată aproape la fel, doar vestimentația este diferită, în rest la nivel de epic este identic, mulți figuranți, cai, tunuri și tehnică militară acum considerată antică.
Iar ca actorie, și ziceam că nu mai fac comparații, Steiger mi s-a părut mai bun decât Phoenix în a-l întruchipa pe Napoleon.
Poate și pentru că a avut un scenariu care nu s-a plimbat prin bălării conjugale și alte aspecte legate de viața socială, ci s-a axat numai și numai pe bucata carieristă, pe dorința de a cuceri tot, chiar și atunci când șansele erau minime.
🏆 Waterloo – Verdict 👍 sau 👎?
Oricât de mult s-ar screme vorbitorii de engleză, nu cred că sunt capabilI să-l reprezinte pe Napoleon așa cum se cuvine, însă aici parcă se apropie de ideea pe care o am în minte.
Desigur, și ea este una distorsionată, că nu i-am suflat în ceafă pe câmpul de luptă să știu ce fel de om era, dar aici chiar arată a strateg de excepție, cu o minte brici când era vorba de tactici militare.
Dacă este să arunc o părere neofită, putea să câștige bătălia de la Waterloo dacă avea oleacă de noroc, că-l cam bătuse pe Wellington, dar a avut ghinionul să apară la țanc armata prusacă.
Sunt și aici baliverne descărcate cu căruța, dar nu-s atât de critic cu ele pentru că filmul compensează prin scenariul care pune lupa pe partea militară și pe seriozitatea conflictului.
M-a biruit până la urmă și nu am altă variantă decât să ridic 8 steaguri albe în semn de capitulare.
(4 / 5)
Doar ca informare, Napoleon-ul din 1927, cel de aproape 6 ore, se ocupă doar de anii de tinerețe ai lui Bonaparte. Regizorul plănuia șase filme în total, dar dificultățile financiare l-au făcut să renunțe.
Au mai făcut francezii în 2002 o miniserie tv care acum e greu de găsit: https://en.wikipedia.org/wiki/Napol%C3%A9on_(miniseries)
Da. știam asta despre ăla din 1927.