Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Filmul se numește Hou lai de wo men, dar o să-l strig pe numele englezesc de botez, Us and Them.
Îl găsiți pe Netflix. Cel puțin la momentul scrierii acestui articol, nu știu mai târziu.
🎬 Us and Them – Premisă 📖
Într-un tren aglomerat (nu, nu am copiat startul din Before Sunrise), în perioada Anului Nou Chinezesc, doi tineri care încearcă să-și croiască un drum în Beijing se cunosc întâmplător.
El, Jianqing (Boran Jing), este un băiat cu visuri mari, legate de domeniul jocurilor video, dar fără stabilitate financiară.
Ea, Xiaoxiao (Dongyu Zhou), e pragmatică, încăpățânată și la fel de dornică să reușească.
Întâlnirea din tren se transformă într-o relație care crește odată cu ei, prin chirii împărțite, joburi prost plătite, certuri, ambiții și momente de tandrețe.
Filmul alternează între trecutul lor, care cuprinde începutul și evoluția relației, și prezent, când cei doi se reîntâlnesc după ani, fiecare cu viața lui.
💭 Us and Them – Comentariu 🍿
Titlul nu se referă la oameni diferiți fizic, Us și Them sunt aceiași doi, dar prezentați în două perioade temporale diferite: acum și atunci.
Povestea urmărește ce s-a întâmplat între „noi” și „noi, cei de mai târziu”, cum au ajuns de la entuziasm la ruptură și ce a rămas nespus.
🎨 Trecut color, prezent în alb-negru
Primul lucru care mi-a plăcut a fost abordarea vizuală atipică, un fel de inversare artistică.
Trecutul e filmat color, viu, chiar și atunci când e haotic. Prezentul e în alb-negru. Nu pentru că ar fi mai trist, ci pentru că e mai clar. E perioada în care emoțiile s-au sedimentat, iar oamenii nu mai sunt în mijlocul furtunii, ci în analiza de după.
E o alegere stilistică simplă, dar eficientă. Nu e doar un artificiu snob de Instagram, ci se integrează perfect în peisaj.
💌 Fără dulcegării inutile
Pentru că nu sunt cel mai mare fan al dulcegăriilor romantice exagerate, am un respect aparte pentru filmele care nu țipă la tine că sunt romantice. Care nu-ți bagă pe gât declarații cu artificii și ploaie în reluare.
Us and Them are o eleganță aparte, care te face să te atașezi fără să-ți dai seama. Regia nu caută deloc efectul lacrimogen ieftin. Doar îți arată doi oameni tineri, imperfecți, uneori enervanți, alteori adorabili.
Nu sunt încorsetați în genul ăla de cuplu care se completează perfect. Din contră. Au orgolii, frustrări, lipsuri. Și, mai ales, au ambiții diferite. Iar asta roade mai rău decât orice infidelitate.
🌏 Beijingul ca personaj
Se simte că este o producție cu specific chinezesc. Deși, dacă stau bine să mă gândesc, tema abordată este universală.
Filmul vorbește mult despre generația tinerilor care migrează în marile orașe chinezești, despre presiunea de a avea un apartament, un statut, o confirmare socială.
Beijingul nu e doar fundal, e un personaj. E orașul care îi înghite și îi testează. Nu e vorba doar despre iubire, ci despre cât de mult îți permiți să sacrifici pentru stabilitate.
Fericirea fără bani moare de foame, banii fără fericire mor de tristețe și singurătate.
Știți vorba aia din bătrâni: Când poți, nu ai cu ce. Când ai cu ce, nu mai poți. Fix asta transmite filmul, dar nu vă gândiți la eufemisme nelalocul lor.
🧩 Despărțiri fără vinovați absoluți
Scenariul nu dă buluc să arunce cu vinovăție într-o singură direcție. Nu spune „el a greșit” sau „ea a plecat prea ușor”.
Relația lor se fisurează dintr-o acumulare de lucruri mărunte. Promisiuni amânate. Frustrări nespuse. Oboseală. Știi genul ăla de despărțire în care nimeni nu e monstru, dar nici erou? Asta e.
Reîntâlnirea din prezent nu e spectaculoasă. Nu e genul de scenă care explodează în muzică dramatică. E stânjenitoare, caldă, melancolică. E întâlnirea a doi oameni care știu exact unde au greșit, dar și faptul că, în momentul respectiv, poate n-ar fi putut face altfel.
🏚 Sărăcia fără romantizare
De asemenea, filmul nu încearcă să normalizeze sărăcia. Cei doi stau în tot felul de cotețe în care n-ai caza nici măcar un porc, darămite niște oameni. Și filmul prezintă acest aspect fără mănuși elegante.
Nu transformă anii de lipsuri într-un fel de „vai, ce frumos era când n-aveam nimic”. Era greu. Era obositor. Era frustrant. Iar iubirea nu e suficientă când chiria trebuie plătită. Era bine dacă factura de gaze putea fi achitată în îmbrățișări. Bine, uneori se poate.
Pe alocuri, da, simți că filmul trage puțin de emoție. Sunt momente în care muzica îți spune subtil: „acum e momentul să simți ceva”. Dar nu m-a deranjat prea tare, pentru că până acolo povestea și personajele deja câștigaseră teren.
👨👦 Firul care rupe inima
Dacă e s-o zic pe aia dreaptă, Us and Them a fost un film decent în cea mai mare parte din timp. Nu m-a impresionat din cale afară. Saltul spre un film bun a venit odată cu un fir narativ secundar, cel al tatălui băiatului.
Nu știu de ce, dar pe mine povestea lui m-a rupt. Deși nu se insistă prea mult pe acest aspect, ce am văzut a fost suficient să-mi smulgă o lacrimă naturală și m-a făcut să jur că o să fiu alături de mama mea câte zile va mai avea de trăit.
🎭 Actorii și dinamica relației
Stați, că m-au luat emoțiile și treceam mai departe fără să aștern câteva cuvinte despre actorii din rolurile principale.
Jing Boran joacă bine rolul tipului care vrea să reușească în viață cu orice preț, dar nu prea știe exact ce înseamnă „a reuși”.
Îl vezi cum se zbate, cum promite, cum dezamăgește fără intenție. Nu e un personaj negativ. E doar un om care crește strâmb în anumite momente.
Zhou Dongyu e inima filmului. Are fragilitate, dar și un soi de determinare tăcută. Nu face scene teatrale și nu se rupe în două pe ecran.
Joacă totul interiorizat, iar asta face ca momentele de explozie emoțională să doară mai tare.
La mijloc intervine și un joc video, care are un rol important în a înțelege dinamica acestei relații. Prin intermediul lui se spune ce nu vor personajele să zică direct.
🏆 Us and Them – Verdict 👍 sau 👎
Nu a pornit prea bine filmul. Mi se părea că seamănă prea mult cu trilogia Before a lui Linklater sau cu Past Lives.
Dar, pe parcurs, m-a prins în mrejele lui. Este un film despre cum poți iubi pe cineva și totuși să nu fiți potriviți în același timp.
Despre cum maturizarea vine cu un preț. Uneori prea mare și prea greu de plătit.
Și despre faptul că unele povești nu se încheie cu un „și au trăit fericiți”, ci cu un „așa a fost să fie”.
Nu oferă nimic revoluționar (câte filme o mai fac?), dar este sincer.
M-a făcut să mă gândesc la toate relațiile care s-au frânt nu din lipsă de iubire, ci din lipsă de sincronizare, și pentru asta merită felicitările mele.
Trailer
