Related Articles
M-am uitat la Unsane doar datorită aspectului semi-unic pe care-l posedă filmul, acela că, aparent, ar fi fost realizat cu ajutorul unui iPhone, deși este cam cusută cu ață albă afirmația.
Că așa, filmul în sine nu m-a atras cine știe prin povestea destul de banală, văzută de prea multi ori încât să nu mai fiu surprins.
Claire Foy este Sawyer Valentini, o femeie cu o viață nu prea pe roze, care are bafta de a atrage atenția nedorită a unui hărțuitor, sau cel puțin așa crede ea.
Pornită pe drumul ăsta, Sawyer își părăsește familia (mama) și o întinde la o distanță considerabilă, într-un alt oraș, cu speranța că va scăpa definitiv de acest hărțuitor care-i face viața amară.
În zadar însă, oriunde s-ar duce, nu găsește fericirea, peste tot vede chipul bărbos al lui David, cel căruia i s-a pus pata clintoniană pe ea.
Dar oare se întâmplă aievea sau este doar în mintea ei acest hărțuitor?
O întrebare la care nu avem un răspuns clar, cel puțin nu la început de film, mai ales când Sawyer caută ajutor la o clinică specializată în asemenea cazuri și în urma unei scurte ședințe, aflăm că Sawyer are nevoie de ceva consiliere, pentru că nu a ascultat reclamele de la TV și nu și-a cumpărat țiglă din aia de rezistă 60 de ani și că este fulgerată de niscai gânduri sinucigașe.
Nu știu cum naiba face Sawyer de semnează ca primarul, fără să citească, un formular prin care se autointernează pentru 24 de ore la acea clinică unde începe tămbălăul.
Suntem puși în fața unei dileme la care trebuie să găsim răspunsul scormonind prin indiciile furnizate de film, este Sawyer țăcănită și hărțuitorul este doar o plăsmuire a unei minți șubrede sau David chiar există și este atât de descurcăreț încât reușește să se infiltreze peste tot pe unde sălășluiește Sawyer?
Din păcate, de Unsane rămâne doar premisa pentru că odată cu internarea lui Sawyer la Socola, filmul o dă în aiureli.
Nu durează mult până să ne dăm seama cum stă treaba cu adevărat, dar nu asta dăunează filmului, ci faptul că scenariul este scris, din nou, de niște retardați. Pur și simplu nu îmi dau seama cum un producător a considerat că un astfel de scenariu merită să fie ecranizat.
Nu trebuie să fii psihiatru sau să lucrezi într-o astfel de instituție, ci ai nevoie doar un dram de logică să îți dai seama că modul în care prezintă Unsane organizarea acelei clinici este complet absurdă și nerealistă.
Se vede de la o poștă că scenariștii nu au făcut nici măcar o minimă cercetare în acest domeniu, altfel nu ar fi scris porcăria asta de film.
A durat doar 5 minute să mă lămuresc cât de cretin este scenariul, de la modul în care pacienții cu probleme psihice sunt internați toți la grămadă în același salon până la cum se plimbă ziua pe unde vor fără să fie supravegheați de personalul instituției, de la modul de acțiune al poliției, complet neverosimil, în realitate și-ar fi pierdut slujbele în secunda 1 polițaii care se preumblă pe acolo, până la imobilizarea unui pacient recalcitrant și legarea acestuia de pat și apoi lăsat singur, nesupravegheat, într-o încăpere cu alți pacienți periculoși.
Să nu mai zic că sunt și alte elemente lipsite de logică elementară și eronate până-n măduva oaselor, care duc filmul spre SF, atât de nerealist este, altă dovadă a lenei imense pe care au scos-o scenariștii la înaintare care, cu un amărât de telefon dat unde trebuie, ar fi aflat care este adevărul, dar asta ar fi însemnat să se șteargă la fund cu ce au scris și să o ia de la capăt.
Jur că nu mai înțeleg nimic, Unsane este un alt film foarte lăudat de critici și nu înțeleg absolut deloc de ce. Chiar să nu mai conteze deloc o poveste coerentă, inteligentă, presărată cu logică, ingredientul principal al unui film bun?
Cum să lauzi un film care descrie nerealist organizarea unui spital, care are un personaj care se teleportează, în care avem parte de acțiuni prezentate ca realiste dar care e sunt la fel de plauzibile ca forța lui Skywalker sau ciocanul lui Thor și este doldora de inconsistențe?
Din momentul în care Sawyer este internată, reacția mea pe parcursul filmului a fost aceeași din două în două secvențe: Dă-o mă dracu` că așa nu ceva nu are legătură cu realitatea!!!
Se cacă pe ei scenariștii să picteze o atmosferă sinistră, specifică unui spital de nebuni, dar sunt săraci cu duhul dacă-și imaginează că așa arată în realitate un astfel de spital. La fel de bine mă pot apuca și eu să scriu un scenariu despre Apollo 13, singura mea expertiză în acest domeniu fiind navele spațiale din Star Wars, deci este clar că va ieși ceva „realist”.
Fac pariu pe orice sumă că un psihiatru ar râde și cu fundul la gluma asta de scenariu, crezând probabil că este o farsă de prost gust.
Acum că m-am ușurat de nervi, pot spune că regia nu este deloc rea, îți creează o senzație de panică, teroare și claustrofobie, actorii intrând practic cu moaca-n obiectiv, Claire Foy joacă magistral rolul unei femei aflate în pragul colapsului emoțional, Unsane este o reușită din punct de vedere tehnic dar atât, scenariul este cel care-l aruncă într-o groapă comună atât de adâncă încât nimic nu-l mai poate salva de la moarte.
Îmi este milă de regizorul Steven Soderbergh că a fost potcovit cu un rahat de scenariu, și de mila lui îi dau lui Unsane un 3 de consolare, nu pot să trec cu vederea modul în care scenariul jignește cu nerușinare bunul simț și logica elementară ale celor care urmăresc filmul.
(1,5 / 5)
Trailer:
