Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Coincidență sau nu, în ziua în care am făcut cei mai mulți pași, am mers și la The Long Walk, un film adaptat după o scriere semnată de inepuizabilul Stephen King.
🎬 The Long Walk – Premisă 📖
Într-un viitor distopic, America nu mai e țara libertății, ci un teritoriu controlat de un regim autoritar care și-a inventat propriile forme de divertisment macabru.
Cea mai faimoasă dintre ele se numește „Mersul cel Lung”. În fiecare an, 50 de adolescenți sunt aleși să participe la această competiție de rezistență.
Regulile sunt simple, dar nemiloase: mergi întruna pe un drum lung, menținând viteza minimă de 3 mile pe oră.
Dacă scazi ritmul sau te oprești, primești un avertisment. La al treilea avertisment, ești dezactivat pe loc, sub ochii celorlalți concurenți.
Nu există pauze, nu există opriri pentru somn, nu există întoarceri din drum. Singura cale e înainte. Ultimul rămas în picioare primește un premiu uriaș și, mai ales, dreptul la îndeplinirea oricărei dorințe.
La buna desfășurare a întrecerii veghează The Major (Mark Hamill – A New Hope).
💭 The Long Walk – Comentariu 🍿
Producția pornea din start cu un handicap evident legat de adaptarea poveștii lui King.
Cum faci un film captivant despre niște oameni care… merg. Nu aleargă, nu se bat cu dragoni, nu conduc nave spațiale, nu aruncă în aer nimic. Pur și simplu merg.
Aici intervine talentul lui Francis Lawrence, care nu este deloc străin de o asemenea premisă, seria Hunger Games fiind construită pe o idee apropiată.
El reușește să transforme repetiția în tensiune și liniaritatea drumului într-o metaforă vizuală apăsătoare.
🌄 Atmosferă
Atmosfera e bine construită: drumurile prăfuite, câmpurile goale, liniștea spartă doar de pași și respirație.
Nu este nevoie de prea multe imagini pentru a-ți da seama că America este încremenită într-un western straniu, în care caii zburdă liber, iar tancurile macină asfaltul.
Când am zis dezactivare, am folosit termenul rostit de The Major, este evident că la al treilea avertisment concurenții sunt eliminați nu doar din competiție, ci și din viață.
Niciodată nu a contat mai mult în istoria umanității celebra expresie „Keep walking” a lui Johnnie Walker așa cum contează în The Long Walk.
„Keep walking, keep living”, iată o extindere sinistră a faimosului dicton.
Execuțiile vin brusc, fără avertismente sonore dramatice, doar cu pocnetul sec al armelor. Tocmai această lipsă de spectaculozitate le face să fie și mai tulburătoare.
Pe lângă ele, camera surprinde chipuri obosite, pantofi care cedează, picioare însângerate. Totul e construit ca un ritual al degradării lente.
🎭 Actorii
Actorii, în mare parte tineri necunoscuți, dau filmului autenticitate. Nu vezi staruri hollywoodiene care să-ți distragă atenția, ci adolescenți pe care îi poți crede oricând vecini de bloc sau colegi de școală.
Asta face legătura cu spectatorul mai directă: nu privești niște personaje, ci niște copii obligați să meargă spre moarte sub pretextul unui joc.
Dialogurile dintre concurenți sunt cheia filmului. Pe drum, se leagă prietenii fragile, se spun glume amare, se nasc tensiuni și se împărtășesc povești de viață.
Acolo stă forța lui Stephen King: în felul în care oameni obișnuiți, puși în situații absurde, scot la iveală ce au mai vulnerabil și mai monstruos în ei.
În The Long Walk, cu fiecare pas, aparențele dispar și rămâne omul crud, speriat, obosit, dar încă agățat de speranță. Cine credeai că îți este prieten îți devine inamic. Dar și reversul medaliei este valabil.
Tocmai de aceea nu am dat nume de concurenți, pentru a nu scăpa informații importante.
În film, ei sunt depersonalizați, sunt transformați în numere seci, de parcă nu ar conta ca ființe umane. Statul îi vede drept bife într-un catalog macabru.
➡️ Liniaritate
Ceea ce poate obosi spectatorul este însă chiar structura liniară.
Filmul nu are răsturnări de situație spectaculoase. Totul e o linie dreaptă, un drum lung pe care mergem împreună cu personajele.
E o decizie fidelă materialului sursă, dar cinematografic poate deveni apăsătoare. La un moment dat, simți că ai vrea și tu o curbă în drum, o abatere, ceva care să spargă monotonia.
Bine, în afară de creierii împrăștiați pe șosea, cu care ajungi să te obișnuiești atât de mult, încât nici nu mai ești îngrozit când cineva este omorât.
Hm, oare să fie ăsta unul dintre mesajele sociale transmise de film? Că oricât de groaznică pare moartea bruscă a unui om, repetată de prea multe ori, ea devine rutină.
Regizorul încearcă să varieze ritmul prin montaj, prin schimbări de perspectivă și prin accente sonore, dar inevitabil filmul are momente unde simți repetitivitatea.
Și poate că exact asta e intenția: să te obosească, să-ți dea sentimentul că ești acolo, că mergi cu ei, că simți aceeași apăsare și monotonie. E un experiment interesant, dar sunt conștient că nu toată lumea îl va aprecia.
Totuși, trebuie spus că filmul e eficient în a-și transmite mesajul. The Long Walk e mai puțin despre cine câștigă și mai mult despre ce rămâne pe drum.
Și ceea ce rămâne e o radiografie a umanității într-un context absurd, unde puterea nu stă în arme sau bani, ci în simpla capacitate de a-ți mișca picioarele mai departe, un pas după altul.
Pe acest traseu fără întoarcere, adolescenții își pierd treptat masca de concurenți și devin, în ochii spectatorilor, oameni. Ca mine și ca tine.
Oameni care se agață de amintiri, își povestesc traumele, își fac prieteni, rivali și își dau seama că, oricât de lung ar fi drumul, destinația finală e aceeași pentru toți. Și nu mă refer la linia de sosire.
Povestea este, în esență, despre rezistență, cruzime și felul în care un regim transformă moartea în spectacol.
🎖️ The Major
Mark Hamill face aici unul dintre rolurile cele mai reci și nemiloase ale carierei sale.
În postura de The Major, el nu are nevoie să ridice vocea sau să pară caricatural, nu se enervează și asta îl face un monstru.
Cruzimea lui vine dintr-un calm militarizat, din tonul impasibil cu care anunță regulile și din lipsa totală de empatie față de copii.
Hamill joacă o figură autoritară care nu se bucură de moarte, dar nici nu o deplânge: pentru el, execuțiile sunt doar aplicarea mecanică a regulamentului.
Tocmai această fire robotică, lipsită de emoție, face ca personajul să fie mai înfricoșător decât aproape orice creatură înfiorătoare din horrorul clasic.
🏆 The Long Walk – Verdict 👍 sau 👎?
Este una dintre cele mai reușite adaptări recente după Stephen King, tocmai pentru că nu încearcă să îndulcească materialul original.
Este un film dur, repetitiv și lipsit de artificii inutile și în această austeritate stă forța lui.
Dar, în același timp, tot aici se ascunde și slăbiciunea sa.
Liniaritatea scenariului, moștenită direct din roman, devine apăsătoare pe alocuri. E un drum drept, fără serpentine, care poate plictisi spectatorii mai puțin răbdători.
Gluma amară ar fi că filmul merge în linie dreaptă de la început până la sfârșit. Și exact asta e și problema. Îți dă senzația că faci și tu un maraton, nu doar personajele.
Pentru mine a contat și faptul că mi-am dat seama cine va câștiga încă din momentul în care concurenții și-au primit numerele.
Nu este nimic logic în felul în care m-am prins, pur și simplu a ținut de o superstiție personală.
Cu toate acestea, The Long Walk rămâne un film care își respectă sursa, care știe să construiască tensiune din detalii mici și care îți lasă un nod în stomac atunci când realizezi că, în fond, toată această poveste nu e altceva decât o oglindă a lumii noastre, unde spectacolul suferinței a devenit divertisment.
Nu știu dacă se putea stoarce mai mult din scrierea lui Stephen King pentru a transforma filmul într-unul cu adevărat memorabil, fără a se depărta prea mult de sursa de inspirație.
Tu, după câte mile, crezi că ai fi cedat? Iată o întrebare care m-a bântuit după ce am ieșit din sala de cinema.
Pentru a afla răspunsul, nu am altceva de făcut decât să mă apuc să merg pe cele opt drumuri lungi din apropierea mea.
(4 / 5)
Trailer
Interesant este faptul ca spre final, la ultimii concurenti nu a cedat trupul ci mintea. Lucru care m-a pus pe ganduri: oare daca esti tare la bibilica este suficient? Voi afla la primul maraton…
Trupul il mai pacalesti, mai vine un val de adrenalina, iti zic hai inca un pic, dar mintea nu prea poate fi pacalita. Trupul il pacalesti cu mintea, dar mintea cu ce s-o pacalesti?