Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Când dai de miere nu te mai saturi și asta a vrut și The descent: Part 2, să replice succesul primului film care a fost șmecherie de horror.
🎬 The descent: Part 2 – Premisă
Nu stăm să ne plângem de milă și pornim acțiunea fix de la finalul lui The descent.
Mă rog, unul dintre ele, că s-a terminat tare ambiguu.
Sarah (Shauna Macdonald – The last Jedi) a fost pescuită de un bun samaritean și acum supraviețuitoarea asaltului canibal din peșteră este la spital.
Dar nu are timp să-și oblojească rănile pentru că un șerif țâfnos a luat-o la ochi că i se pare suspect ca din 6 doamne ce s-au preumblat prin acele peșteri doar ea a ieșit la suprafață.
Așa că o apucă de un braț, mai adună pe traseu câțiva meseriași într-ale speologiei, bașca una bucată ajutor și se avântă în necunoscut în încercarea de a le găsi pe celelalte cinci.
Da` noi știm deja că dacă va descoperi ceva, atunci trebuie să se pregătească de parastas.
💭 The descent: Part 2 – Comentariu 🍿
Filmul a apărut la 4 ani de la original și nu-l mai are pe Neil Marshall la cârmă, ci pe Jon Harris care a îndeplinit funcția de editor la The descent.
Nu schimbarea regizorului duce la prăvălirea calității într-un hău adânc, ci scenariul rudimentar și lovit de amnezie.
Bine, poate nu m-ar fi deranjat mult anumite aspecte dacă vedeam filmele când au apărut, adică separate de 48 de luni.
Dar când le-am biruit pe ambele într-o zi lipsa logicii de aici m-a durut mai rău ca un piolet în moalele capului.
Am să valsez tiptil printre spoilere, dar destule secvențe de aici nu au cum să se petreacă dacă ținem cont de ce s-a întâmplat în precedentul, iar explicațiile oferite sunt ridicole.
Mai mult de atât, chiar dacă nu iau în calcul originalul, acest sequel reușește performanța de a se contrazice într-un stil de mare campion.
Sfârșitul este de un absurd colosal având în vedere cum începe.
Uite, dau un mic exemplu care nu conține dezvăluiri dăunătoare.
Cum să o iei pe Sarah direct de pe patul de spital, leșinată de foame, burdușită în ultimul hal, sedată ca un cal și să o arunci din nou în mijlocul peșterii periculoase?
Și ea acolo, culmea, devine subit un fel de Rambo, se metamorfozează dintr-odată, zici că ar fi petrecut 5 ani în sala de antrenamente, nu că tocmai fusese smulsă din spital.
Trecând peste aceste aspecte care denotă o lâncezeală grasă-n scenariu, filmul reia în mare parte aceleași evenimente ca în pelicula din 2005.
Avem tot 6 mușterii care pleacă la măcel, doar că de data asta noi, spectatorii, știm la ce să ne așteptăm.
Ca atare, momentele tensionate care m-au făcut să tremur serios în prima parte, aici veneau destul de previzibil și fără a mai avea impactul scontat.
Da, este mult mai sângeros, mai brutal, mai dezmembrator, mai scârbos, pentru că asta este tendința continuărilor, să te îngroape în tot mai mult.
Însă s-a dus magia terifiantă care mi-a generat icnete-n gâtlej și frisoane-n suflet.
Acum eram pregătit, nu mai eram ca porcul de Ignat fericit că urmează să fie sărbătorit, când colo era coafat cu toporul.
Plus că se apelează la unealta netalentatului, când nu știi cum să provoci sperieturi autentice azvârli cu zgomote puternice în toate direcțiile.
Chiar dacă aici calcă destul de strâmb la partea de groază, rămâne eficient când vine vorba de a provoca diverse sentimente sinonime cu scârba.
Pe alocuri excelează la acest capitol, însă aceste scene sunt sporadice și insuficiente pentru a mă face să scap de gustul fecal pe care mi l-a împlântat povestea ciungă.
Poate cel mai deranjant aspect al filmului este stupizenia excesivă a multor personaje, că în afară de Sarah care este pusă în temă, cei care bâzâie pe lângă ea zici că-s cei mai mari cretini în viață.
Asta deși se presupune că ar trebui să fie inteligenți ca urmare a domeniilor în care activează.
🏆 The descent: Part 2 – Verdict 👍 sau 👎
Filmul oferă în cantități mai mari abator visceral, dar s-a pierdut pe drum nucleul cerebral al poveștii.
Dacă în primul mă temeam pentru viața oamenilor haliți de creaturile pocite, aici mi se rupea de soarta lor pentru că și-o cam meritau ca urmare a prostiei care zace-n capul lor.
Scenariul încearcă să fie șocant la nivel narativ și să ne ia prin surprindere cu ceva răsturnări de situație.
Și a reușit asta, dar nu cum și-a dorit, nu în sensul bun.
Este ridicol de neverosimil deoarece anumite personaje trec prin transformări radicale greu de înghițit, iar prezența altora este nejustificată.
Plus că, așa cum am pomenit anterior, deznodământul nu are niciun sens, cred că n-au știut cum să-l termine și au trântit ceva acolo uitând cum începe filmul.
O altă dovadă că a fost făcut pentru că trebuia să fie făcut, nu pentru că a existat o idee bună de continuare, a fost utilizarea a neam prost a imaginilor din primul film pentru umplerea timpului.
Pentru multele nereguli găsite în The descent: Part 2 am să-l salt fără mandat și îi pun 5 perechi de cătușe.
Cu toate astea, n-aș zice nu la o parte a treia.
(2,5 / 5)
