Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Cică The Conjuring: Last Rites ar fi ultimul film din acest univers cu soții Warren în prim-plan.
De câte ori nu am auzit asta?
🎬 The Conjuring: Last Rites – Premisă 📖
Din motive care îmi scapă, povestea se împarte în două fire narative care merg în paralel.
Pe de o parte, suntem alături de Lorraine (Vera Farmiga – The Commuter) și Ed (Patrick Wilson – Aquaman), cuplul vânător de fantome.
Cei doi s-au retras din activitate și doar țin prelegeri în fața unei audiențe rarefiate care credea că a nimerit la un film cu Ghostbusters.
Pe de altă parte, ajungem în casa familiei Smurl. Ea se pricopsește cu o oglindă posedată care începe să producă necazuri pe bandă rulantă. Acea oglindă nu este străină de familia Warren.
În mijlocul haosului intră și Judy, fiica Warren-ilor, acum adultă, prinsă între moștenirea părinților și un demon care vrea să-și facă selfie în oglindă.
Bineînțeles, totul converge spre o confruntare finală.
💭 The Conjuring: Last Rites – Comentariu 🍿
Nu știu cu ce îi are la mână Michael Chaves pe producătorii francizei Conjuring de tot primește filme de regizat.
Până acum a nășit trei producții, The Curse of La Llorona, The Nun 2 și The Conjuring: The Devil Made Me Do It.
Niciunul nu a fost reușit, dar toate au fost profitabile. Ah, acum am înțeles de ce.
Tot el se află la cârma acestei producții care nu impresionează cu nimic, este definiția banalității în acest gen.
Omul bifează toate clișeele horror: decor decrepit, camera care parcă pândește, zgomote puternice. În special zgomote puternice.
Funcționează, că așa e construit corpul, să tresară când nivelul decibelilor crește subit, dar îi lipsește inventivitatea lui James Wan.
Chaves e ca un șofer de autobuz: te duce la destinație, dar nu o să-ți amintești stațiile prin care ai trecut.
👻 Atmosferă
Trebuie să recunosc: filmul are farmecul acela retro al anilor ’80, mai ales pentru că sunt folosite niște filtre de imagine care te trimit direct în perioada VHS.
Atmosfera e construită cu grijă, dar și cu multă reciclare: se simte că am mai văzut totul în alte Conjuring-uri.
📚 Povestea și structura
Cât despre poveste? Filmul a păcătuit la fel ca Jurassic World: Rebirth și ne-a băgat pe gât două fire narative separate care se împletesc abia după vreo 80 de minute.
Se insistă când cu unul, când cu altul, atât de mult că între timp mai și uitam că există două familii separate vizitate de chiriași invizibili.
Practic, cuplul Warren intră în cazul oglinzii posedate abia în finalul filmului, până atunci nu există contact direct între cele două familii.
Iar asta se traduce prin plictiseală. Noroc că mai urla câte un sunet puternic când și când, altfel jur că ațipeam. LA UN FILM HORROR!!!
😱 Scenele horror
Știți și voi cum e: filmul vrea să te sperie, dar în majoritatea cazurilor doar îți confirmă ce bănuiai.
Jump scare-urile sunt previzibile: tăcere, respirație grea, camera se apropie încet… și poc! Ți se scutură popcorn-ul, dar nu de frică, ci pentru că ți-a bubuit difuzorul.
Pentru mine, respectivele momente au funcționat ca o alarmă deșteptătoare, dar pentru audiența formată din mucoși care nu știu cum arată o carte de identitate, au fost de mare efect.
Dar, și e un dar important, există o secvență cu o jucărie care prinde viață. Este absurdă, dar memorabilă.
Unul dintre simbolurile francizei se transformă într-o prezență care chiar îți face pielea de găină. Scena asta singură ridică filmul cu un punct.
Dar vine abia în final, când deja era prea târziu pentru a mai salva un scenariu insipid care nu inovează nimic.
👹 Demonul și povestea
Demonul central, legat de oglindă, e mai degrabă generic. Nu are carisma lui Valak, nici aura călugăriței înfiorătoare.
Pare mai mult un antagonist de umplutură, pus acolo să existe conflict. Oglinda în sine e interesantă ca simbol, dar filmul nu merge suficient de departe cu ideea.
Pentru un aparent final al seriei The Conjuring, dihania din iad ar fi trebuit să mi se întipărească în minte, să am coșmaruri cu ea, să tremur când mă gândesc la ea.
Demonul este indecis, nu prea știe ce vrea de la cei pe care îi bântuie. Zici că e ca guvernul Bolojan și pensiile speciale: ar dori să le elimine, dar nu prea ar dori.
Nu are nume, nu are nimic special, tot The Nun rămâne top în acest univers, deși filmele nu au fost reușite.
Dar când văd pe stradă o călugăriță, traversez imediat, chiar dacă este trafic infernal pe autostradă.
🎭 Actorii
Aici e partea unde filmul respiră. Vera Farmiga și Patrick Wilson au aceeași chimie imbatabilă.
Când Lorraine vede umbre misterioase sau o mână care nu ar trebui să existe și Ed ține crucifixul, chiar dacă știi că e a nu știu câta oară, tot îi crezi.
Plus surpriza: Judy, acum mare (Mia Tomlinson), devine mai mult decât fata care fugea speriată prin filmele anterioare.
Totul se învârte în jurul ei și e chiar interesant să o vezi în prim-plan.
Dar să nu vă așteptați la minuni. Fac și ei ce pot cu un scenariu destul de fad, care pare mai mult să bifeze o corvoadă decât să fie scris cu pasiune.
🏆 The Conjuring: Last Rites – Verdict 👍 sau 👎?
Finalul dă senzația de „închidere de cerc”. E dulceag, cu tentă nostalgică, dar nu spectaculos. Mai mult o strângere de mâini decât o explozie de artificii.
Fiți atenți la publicul gură-cască din film, s-ar putea să recunoașteți o figură familiară.
The Conjuring: Last Rites vrea să fie și horror cu impact, și dramă de familie.
Reușește doar parțial. Are câteva momente bune, dar e tras în jos de previzibilitate, CGI care se vede din avion și un demon fără personalitate.
Dacă e ultimul capitol, atunci e unul mediocru, să fiu generos. Nu m-a exorcizat din sală nervos, dar nici nu mi-a dat satisfacția unui final grandios.
Mai degrabă un „bine că s-a terminat” decât un „nu vreau să se termine”.
Am să arunc la gunoi șase oglinzi frumos ornamentate, pentru că n-am chef să văd în ele alte chipuri schimonosite, în afară de al meu.
(3 / 5)
Recenzie video
Trailer
