Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Anul 1980 se prezenta la datorie cu The changeling, un film care a inspirat de-a lungul anilor câteva remake-uri, așa că ar trebui să fie ceva de capul lui, nu?
🎬 The changeling – Premisă 📖
Domn` profesor de muzică John (George C. Scott – Patton) se mută-n casă nouă pentru a fi mai aproape de studenții lui.
Are el și alte motive care sunt dezvăluite rapid ce țin de o tragedie familială și speră să-și limpezească gândurile în singurătatea emanată de imensitatea acelei căsoaie.
Însă partitura din minte nu se potrivește cu reprezentația dirijată pentru că omul nostru închiriază un conac uriaș și vechi care are țevile înfundate.
Așa că John n-are nevoie de ceas deșteptător, urlă casa la ore fixe de scoală toți morții din somnul cel de veci.
Hm, oare de la instalațiile antice vin acele zgomote?
Sau de la vreo entitate neliniștită care-i deranjată de prezența umană?
Sau mintea profesorului îi joacă feste, incapabilă fiind să treacă peste tragedia recentă?
Păi hai să investigăm problema.
💭 The changeling – Comentariu 🍿
Înainte să mă scufund în comentariu, trebuie să pomenesc o chestie care merită toate laudele din lume.
Filmul a reușit să realizeze cea mai rapidă trecere de la extaz la agonie, și a făcut-o în decurs de-o clipă.
Pentru o clipă am răsuflat ușurat ca-n următoarea fracțiune de secundă sufletul să mi se prăbușească în abisul durerii infinite.
Povestea din această peliculă nu se deosebește prea mult, la bază, de altele din genul horrorului atmosferic în care frica apare nu ca urmare a ceea ce vezi, ci prin ceea ce crezi că urmează să vezi.
Fenomenele paranormale ce se petrec în măgăoaia de casă sunt dintre cele obișnuite și pe care le așteptăm de la o producție de acest gen.
O ușă deschisă de nimeni, o perdea fluturând, un candelabru pâlpâind, niște zgomote stranii, un pod vechi și încuiat, pași misterioși deși casa este goală, adică tertipurile clasice pe care deja le știm.
Dar filmul are o caracteristică aparte care îl scoate din grămada banalității, anume personajele prezente în poveste care imprimă producției o pronunțată tentă cultă.
Oamenii sunt unii educați, au un aer burghez, li se citește inteligența în ochi, sunt maturi atât în etate, cât și în gândire, ce să mai, în mod clar nu-s niște adolescenți tâmpi de soarta cărora nu te interesează.
Asta înconjoară povestea cu o aură aristocrată și m-am bucurat să aflu că al meu creier nu are motive să se atrofieze urmând filmul.
Toate sperieturile, că are destule, sunt generate prin ardere lentă, scenariul se bazează foarte mult pe factorul psihologic și pe atmosfera sinistră specifică unui asemenea loc.
Chiar dacă nu pare palpitant ceea ce descriu, nici nu vă imaginați cât de mult m-am bucurat că nu-s tratat ca un oligofren care-și halește cu poftă secrețiile nazale.
Acțiunile personajului principal întreprinse întru elucidarea misterului sunt unele calculate, ordonate, logice, așadar măsoară de trei ori înainte de a tăia, ceea ce este o raritate în filmele de groază.
N-avem deloc scârboșenii vizuale sau momente șocante, iar sperieturile sonore sunt într-un număr mic, scenariul a preferat să ne mângâie timpanele cu muzica de pian, nu cu decibeli leneși.
Regizorul știe cum să cadreze anumite imagini pentru a le potența efectul, reușind cu mijloace frugale să provoace spaimă de mă miram de ce naiba m-am speriat.
Una dintre scene, care se învârte în jurul unei ședințe de spiritism, este magistrală, atât prin ceea ce se petrece în ea, cât și prin modul în care este filmată.
Ajunsesem să mă uit îngrozit în jurul meu să fiu sigur că nu-mi dă târcoale cine știe ce spirit neliniștit care a greșit adresa și s-a pitulat la mine-n cameră.
Filmul are momente în care te trage brusc de picioare și te dă cu capul de podea pentru că ascunde câteva surprize pe care nu le-am anticipat.
Spre exemplu, un simplu răspuns negativ format din două litere la o întrebare schimbă complet sensul poveștii.
Nu mai insist pe seama ei că nu este cazul, nu vreau să fiu nevoit să-mi schimb identitatea dacă vă dau spoilere că apoi veniți după mine cu furci și topoare.
Doar mai menționez că George C. Scott face un rol superb într-unul dintre cele mai bine cotate filme ale sale, jucând la perfecție un om distrus de soartă și care încearcă să facă pace cu propria-i minte.
🏆 The changeling – Verdict 👍 sau 👎
Este un film care reușește să înspăimânte fără să se folosească de imagini brutale, se bazează pe amănunte tragice, pe o atmosferă sinistră și pe stimuli intelectuali.
Toate aceste elemente construiesc o poveste pe care am mai văzut-o, dar una care este elevată de maturitatea personajelor cu care am putut rezona mult mai bine decât o fac cu unele adolescente.
Urmărind acest film mi-am dat seama că a avut o influență importantă pentru că după el au apărut altele care au împrumutat elemente din poveste.
Le-aș menționa, că mă mănâncă limba, dar asta ar însemna să spulber misterul care înconjoară producția de față, așa că mai bine le descoperiți singuri urmărind filmul.
Am rămas surprins de cât de mult mi-a plăcut această producție simplă, ce nu părea prea ofertantă la început.
Însă cerebralitatea cu care este abordată enigma ce se ascunde în casa uriașă și felul în care valsează personajele cu eleganță printre atâtea întâmplări ce pun sub semnul întrebării sănătatea mintală m-au cucerit.
Filmul m-a impresionat într-o asemenea măsură încât m-a convins să-i atârn de gât 9 pandantive.
(4,5 / 5)
