Related Articles
Rosario, tradus la noi drept Blestemul, este un film horror născut din colaborarea dintre Columbia și SUA.
🎬 Rosario – Premisă 📖
Rose (Emeraude Toubia) este o tânără ce cunoaște niscai succes în afaceri, activând în domeniul bursei.
Într-o seară friguroasă, cu viscol care paralizează orașul, primește o veste tristă. Bunica ei s-a dus la cele sfinte, așa că este nevoită să-i țină de urât până vine salvarea s-o ridice.
Doar că ambulanța întârzie din cauza vremii, care suprasolicită sistemul, așa că Rose, de fapt Rosario, este obligată să petreacă noaptea într-un coteț de locuință.
De parcă nu era suficient că trebuie să păzească un cadavru, este deranjată și de vecinul Joe (David Dastmalchian – Late night with the devil), care-și vrea înapoi ustensila de gătit.
Cum moarta era fiartă pe vrăjitorii și farmece, nu trece mult timp și în apartament încep să se petreacă fenomene supranaturale.
💭 Rosario – Comentariu 🍿
Filmul este unul minimalist, cea mai mare parte a acțiunii are loc într-un singur loc, așa că nu aveam mari așteptări de la el.
Nici recenziile de peste ocean nu erau strălucite, așa că mă pregăteam să urmăresc un candidat la Top 10 filme proaste pe 2025.
Ei bine, nici că puteam să mă înșel mai mult pentru că Rosario este o producție horror eficientă care îmbină clișeele supărătoare cu elemente originale.
🕯️ Palo Mayombe și aroma de sincretism cultural
Povestea este una inspirată din religia Palo, una cu origini africane, dar dezvoltată în rândul comunităților latino-americane, așa că pentru mine a fost o briză de aer proaspăt.
Baza este aceeași, blesteme terifiante semnate cu sânge uman și suflete vândute diavolului, bântuiri demonice și ritualuri macabre, dar a avut și ceva nou pentru mine.
🧹 Decoruri dezgustătoare în cel mai bun sens
Aspectul vizual este cel care m-a cucerit pentru că lucrează cu materialul spectatorului.
Apartamentul bunicii decedate este atât de încărcat de obiecte mistice cu aspect oribil încât forțează imaginația să creeze imagini cunoscute din niște structuri neregulate.
Exact ca atunci când te uiți pe cer și vezi nori, instinctiv încerci să le dai o formă anume cu care ești familiar, deși sus sunt doar nori și nimic mai mult.
Locuința Griseldei (mamaia moartă) este redată cu o minuțiozitate tulburătoare: pereți murdari, mâncare putrezită și o atmosferă apăsătoare care amplifică tensiunea.
Atenția la detalii este nemaipomenită, fiecare colțișor al camerelor este plin cu fel și fel de cărți de vrăji, păpuși voodoo, tuciuri de făcut poțiuni. Și toate arată grotesc.
Aproape că simțeam mirosul pestilențial care se propagă din acele încăperi râncede prin care mișunau gândaci și viermi.
La rândul lor, machiajul și efectele practice contribuie la o experiență vizuală intensă, creând o senzație de dezgust și neliniște care persistă pe tot parcursul filmului.
👻 Sperieturi fără trompete, dar și cu
Dincolo de acest aspect, Rosario vine cu niște sperieturi excelente lipsite de orice urmă de zgomot.
Mă trezeam că zăream cu colțul ochiului o umbră amenințătoare care se prelingea în liniște pe un perete din spatele protagonistei și înghețam instantaneu.
Oare vedeam ceva aievea sau era doar mintea mea, răvășită de poveștile cu entități demonice cu care nu era deloc bine să faci legăminte de sânge?
Însă nu lipsesc nici clasicele parade simfonice care însoțesc apariția drăcoveniei diabolice care nu are deloc stare și o chinuie pe Rosario în încercarea de a pune stăpânire pe sufletul ei.
Cu greu mai găsesc filme care să nu se folosească de aceste tehnici leneșe cu care este generată groază artificială.
Oricât de previzibilă este o sperietură, tot reușește să te zdruncine ca urmare a zgomotelor puternice.
Așa suntem construiți genetic: să tresărim la bubuituri, chiar dacă știm că urmează să vină, acest lucru nu se va schimba prea curând, doar dacă evoluăm brusc într-o altă specie.
😵 Protagonista: inconștientă sau badass?
Marea mea problemă cu acest film are legătură cu protagonista pe care nu știu cum s-o caracterizez.
Fie este cea mai proastă ființă din toate câte au avut de-a face cu spirite supranaturale și blesteme malefice, fie este cea mai curajoasă pentru că se ia la trântă cu ele.
Inconștiență sau tărie de caracter? Rămâne să decideți singur.
Cert este că nu pare deloc speriată de ce i se întâmplă, fie că are o întâlnire intimă cu o târâtoare scârboasă, fie că este dată cu capul de toți pereții de către un moroi șucărit.
Ce ar mai fi de comentat? Rosario este un film care reușește să îmbine elemente tradiționale ale genului horror cu o poveste emoționantă despre familie și identitate, nefiind chiar o producție tâmpă menită să nască groază superficială.
🏆 Rosario – Verdict 👍 sau 👎?
Iaca un film care contribuie la diversificarea naturală a poveștilor cinematografice deoarece prezintă o parte din mitologia unei culturi care merită mai multă reprezentare.
Scenariul nu a luat o poveste scrisă de nemți sau danezi și a schimbat culoarea personajelor doar ca să poată bifa cu pixul gros pe fișa filmului: „poftim, diversitate”, o abordare care echivalează cu lenea supremă în materie de scris.
A venit cu ceva original, inspirându-se din religia Palo Mayombe, o tradiție spirituală care își are rădăcinile în practicile religioase ale popoarelor bantu din Africa Centrală, în special din Congo, și care a evoluat în Cuba în timpul sclaviei, devenind o religie de tip sincretic.
Eh, cum sună asta? Parcă este altceva, nu? Are un farmec aparte, de aici am învățat câte ceva despre Palo, nganga sau Kobayende.
Filmul nu este prea lăudat, latino-americanii considerând că portretizează religia Palo într-un mod denaturat, făcând-o să pară una întunecată și orientată spre magie neagră și ocultism sinistru.
Așa o fi, nu mă pot pronunța. Pe mine a reușit să mă înspăimânte în destule momente și a avut și câteva surprize narative, așa că am să-i donez opt picături de sânge.
(4 / 5)
Trailer
