Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Nu există Halloween fără dovleci, așa că era obligatoriu să văd Pumpkinhead, un film horror din 1988.
🎬 Pumpkinhead – Premisă 📖
America rurală ne invită într-o pustietate agricolă unde facem cunoștință cu Ed (Lance Henriksen – Aliens), un tată văduv ce ține o coșmelie de aprozar și-și crește băiatul blondin.
Oricât aș vrea, nu pot să fac opturi pe lângă subiect, puștiul moare într-un accident în care sunt implicate motocicletele unor tineri năbădăioși.
Tatăl îndurerat nu mai raționează corespunzător, ceea ce este de înțeles, așa că apelează la o vrăjitoare pentru a-l scula din somnul cel de veci pe CapDeDovleac.
Acesta nu întârzie prea mult și se prezintă la datorie pentru a-și duce la bun sfârșit sarcina.
Doar că Ed primește mai mult decât își imagina pentru că se știe că astfel de dorințe au niște condiții scrise cu litere de-o șchioapă pe care nimeni nu le citește.
💭 Pumpkinhead – Comentariu 🍿
De ce din atâtea filme horror disponibile m-am găsit să-l văd și pe ăsta?
Pentru că este primul regizat de către Stan Winston. Și dacă numele vă sună cunoscut, ei bine, el este unul dintre regii încoronați ai efectelor speciale.
Are nu mai puțin de patru Oscaruri pentru machiaj sau efecte pentru, și țineți-vă bine, Aliens, Terminator 2 (aici a luat două premii) și Jurassic Park.
Așadar, numai filme unul și unul, toate de 10 în catalogul meu.
Astfel că am fost curios să văd dacă se pricepe și la regie, iar răspunsul este evident, nu.
Din acest punct de vedere, filmul este unul slab pentru că nu are o fluență lină, mi se pare că-i prea zbuciumat și ciuntit, iar paleta coloristică este tare ciudată.
Sunt scene întregi scăldate într-o singură nuanță atât de aprinsă încât devine deranjant pentru ochi să petreacă mai mult de câteva secunde pe ecran.
Când un roșu sângeriu, când un violet puternic, când un gri predominant, este o alegere cromatică bazată pe prea mult stil și nu am înțeles-o.
O fi vrut să creeze o atmosferă stranie, care să transmită o aură de gotic bizar, dar mai degrabă m-a enervat chiar dacă parțial a avut succes.
O altă problemă, deși mai mică, este că durează exagerat de mult până când creatura demonică își intră în drepturi.
Din cele 85 de minute în jur de 60 le petrecem cu personajele umane într-o construcție a poveștii ce concura ca durată cu cea a Catedralei Mituirii Neamului.
Acest aspect nu m-a iritat cine știe ce pentru că povestea este interesantă și oarecum atipică pentru un asemenea film de groază.
Cele mai multe dintre personaje sunt adolescenți, dar nu din ăia sandilăi de-ți este mai mare dragul să-i vezi eviscerați de monstrul oripilant.
Sunt doar niște petrecăreți obișnuiți, mai toți au instinctul de a face ce este moral când se petrece tragedia, așa că nu meritau tratamentul aplicat de răzbunătorul diabolic.
Însă personajul care merită aplauze este Ed, tatăl distrus de durere care trece printr-o evoluție transformativă demnă de laudă.
Fără să intru prea mult în amănunte, că nici nu vreau să dublez ceva ce deja am pomenit, vă recomand să fiți atenți la călătoria lui prin acest ocean al tragediei familiale.
Hai, gata cu pălăvrăgeala despre poveste și personaje, că nu ele sunt baza într-un un film cu un asemenea titlu, ci arătarea căsăpitoare care bântuie prin împrejurimi și se crede angajat la abator.
Ei bine, dragii mei, era culmea ca tocmai în acest compartiment să dezamăgească pelicula având în vedere expertiza regizorului.
Drăcovenia aduce destul de mult cu un xenomorph parcă născut dintr-o ființă umană și se vede că Stan s-a inspirat din filmul care i-a adus primul premiu Oscar.
Dar asta nu îi taie cu nimic din meritele înfricoșătoare pentru că bestia uriașă împroașcă stropi de spaimă în toate direcțiile.
Arată excelent pentru perioada în care a fost creată, are un design terifiant și, dacă ești mai slab de înger, poate genera coșmaruri nocturne.
Păcat că nu este folosită la capacitate maximă din cauza constrângerilor bugetare, filmul costând vreo 3 milioane de dolari.
Doar se plimbă teleleu prin pădure și răsare când și când, în momente bine alese, să mai mătrășească un nefericit ce-i iese în cale.
Nu o face în moduri violente, să zici că sare cu ciozvârte de membre în cele patru puncte cardinale și nici nu avem ploi torențiale de sânge, de aceea pot spune că potențialul este irosit.
Este un monstru care merită mai mult de atât, să fie parte a unui film care dispune de cașcaval sănătos care să-i permită să-și facă de cap așa cum trebuie.
Pe palier actoricesc trebuie să-l remarc pe Lance Henriksen care joacă remarcabil pentru un astfel de titlu.
Scenele de început cu interacțiunile dintre el și fiul său se lipesc direct de suflet, sunt atât de tandre, de blajine și de pure încât moartea celui mic are un impact incredibil de puternic.
Apoi interpretează excelent un om tulburat de decizia pe care a luat-o, un om care ar vrea răzbunare, dar își dă seama că n-a ales deloc calea cea mai bună.
Îi simți durerea, vrei să-și găsească o mică alinare, însă nici nu ești de acord cu metoda la care apelează pentru a-și ostoi această sete teribilă.
Este, simultan, erou și răufăcător.
🏆 Pumpkinhead – Verdict 👍 sau 👎
Per ansamblu, nu-i vreo mare șmecherie de film pentru că nu se întâmplă prea multe grozăvii în el, dar nu pot spune că m-a inundat cu gunoi vizual.
Beneficiază de o poveste mult mai cizelată decât producții din același gen, are personaje cu care poți empatiza și, surprinzător, scenariul înglobează și o componentă psihologică.
Încearcă să prezinte pe înțelesul avizilor de horror ce efecte devastatoare poate avea pierderea cuiva drag și ce este dispus un om să facă pentru a obține răzbunare.
Nu ezită să ne dea peste bot, atenționându-se să fim moderați în ceea ce vrem pentru că s-ar putea să primim mai mult decât dorim.
Începe tragic, dar apoi tergiversează inutil firul narativ până aproape de finalul care face toți banii, dar doar datorită jivinei scârboase care n-are milă de nimeni și nimic.
Am să-i răstorn 6 motociclete să mă asigur că nu vor mai exista accidente care să ducă la invocarea unor dihănii puse pe ucis.
Deși n-a fost vreun succes comercial, filmul s-a transformat în franciză, având trei continuări, dar nu am curaj să mă leg la cap cu ele.
(3 / 5)
