Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Periplul prin portofoliul studioului Ghibli a ajuns la Only Yesterday (Omohide Poro Poro).
Asta este și de bine, dar și de rău.
🎬 Only Yesterday – Premisă
Taeko este o tânără de 27 de ani. Nemăritată. Și asta o face deja bătrână în Japonia, conform unei replici neavenite.
Vrea să scape de rutina slujbei corporatiste, așa că își ia o vacanță și o întinde la țară, în liniștea unui rural care o împinge la contemplație.
Începe să-și amintească de copilăria ei și filmul face deseori salturi în trecut, unde vedem o Taeko mai mică, trecând prin fel și fel de isprăvi școlare și nu numai.
Este cam scurtă prezentarea, dar neexistând elemente fantastice care să aducă o savoare specială poveștii, nu prea mai am alte adăugiri de făcut.
Așadar, am absolvit pe brânci acest capitol și trec la următorul.
💭 Only Yesterday – Comentariu
🍍 Un verdict spus pe scurt
Nu mai trag mâța de coadă, pentru că se strică ananasul până ajung să spun ce am pe suflet, așa că trântesc direct un verdict sec: nu mi-a plăcut filmul.
Povestea este destul de searbădă, nu am simțit vreo conexiune aparte cu personajul principal și nici nu m-a pasionat în vreun fel ce se petrecea în trecut.
Motivul este simplu, nu era nimic special, nici dramatic, nici distractiv, singurul lucru mai impertinent realizat de aia mică a fost nota jalnică la matematică, materie la care era praf.
Poate aici ar fi trebuit să îi țin isonul, că m-am regăsit în acest personaj, de asta scriu compuneri și nu rezolv ecuații complexe.
🥱 O poveste care merge pe linie dreaptă
În rest, am urmărit filmul mai mult din obligație decât din plăcere, pentru că secvențele care se derulau cu lentoare în filmul de pe Netflix nu prezentau ceva aparte.
Amu’, dacă tot critic ciorbele românești, mi se pare corect să fac la fel cu fructele și plantele din această animație.
Mi-a albit părul din cap până am trecut de explicațiile îndelungi despre modul în care mănânci un ananas sau despre procesul prin care anumite plante ajung ingrediente principale pentru farduri.
Așadar, din punct de vedere al firului narativ, eram ca monitorul cardiac al lui Iliescu, linie dreaptă, dar cu salturi apărute din când în când, care să ne dea de veste că nu a murit.
Ce învechită e comparația asta, dar o las, așa am scris original, nu modific doar de dragul de a nu deranja anumite sensibilități moderne.
📚 Amintiri fără mare zvâc
Am priceput ideea din spatele acestei povești, pentru că nu-i deloc greu de prins, doar că nu m-a sensibilizat în vreun fel transpunerea ei în formă animată.
Aș putea spune că seamănă cu o combinație dintre Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă și Past Lives.
Doar că aici nicio pupăză nu a fost smotocită și nici vreo cireașă furată.
Dar ca realizare tehnică, Only Yesterday arată deosebit de frumos, mai ales pentru că sunt folosite două stiluri diferite de animație.
Trecutul este creionat mai copilăresc, esteticul fiind unul clasic, rudimentar și arhaic, tocmai pentru a transmite mai bine atmosfera unor vremuri apuse.
Prezentul este conturat în tușe moderne, realiste, se simte progresul tehnologic de care s-a folosit animația pentru a reda contemporaneitatea care se rupe, din păcate, de rădăcinile primordiale.
👋 Umbrele din familie
Deși nu am avut cuvinte dulci despre poveste, acum, pe final de comentariu, mi-am adus aminte că are și ceva umbre supărătoare sub forma unor relații de familie care ustură obrazul.
Nu am dat mare importanță, pentru că sunt din generația mai veche care cunoștea însemnătatea unei palme bine plasate peste moacă, dar acum acest mod de educație a devenit abuz parental.
🎨 Un Ghibli mai… realist
O explicație pentru reacția mea ține și de regizor. Isao Takahata nu făcea același tip de cinema ca partenerul său de studio, Hayao Miyazaki.
Dacă Miyazaki mergea pe magie, aventură și simboluri, Takahata prefera realismul pur. De aceea Only Yesterday este practic o felie de viață: amintiri, conversații banale, momente mici din copilărie.
Filmul are însă un detaliu tehnic interesant: actorii au fost filmați interpretând scenele, iar animatorii au desenat apoi expresiile și mișcările buzelor după acele înregistrări.
De aici senzația de naturalețe a fețelor personajelor. În plus, amintirile din copilărie au fundaluri incomplete, exact cum funcționează memoria; păstrează fragmente, nu întreg decorul.
🏆 Only Yesterday – Verdict
Am trecut mai repede prin această animație pe care am găsit-o destul de anodină, un lucru surprinzător, dar în sens negativ, când vine vorba despre Ghibli.
Nu tu elemente supranaturale, nu tu simbolistică profundă, nu tu forțări intelectuale să descifrezi mesajele transmise. Nu are nimic din ceea ce mă obișnuise acest studio.
Ah, să nu credeți că am uitat, special am lăsat pe final acest aspect, să închei într-o notă pozitivă.
Mi s-a părut mie că aud ceva cunoscut, ritmurile muzicale în surdină erau familiare și apoi când s-a pornit melodia în toată splendoarea ei zici că era Spider-Man, pentru că mi s-au activat toate simțurile.
Aproape că mi-au dat lacrimile când a început naiul lui Gheorghe Zamfir să-mi încânte auzul și sufletul cu trilurile sale inconfundabile.
La Only Yesterday mi-au plăcut în mod special titlul, care sugerează că viața trece extrem de repede pe lângă noi, și coloana sonoră, că român sunt și nu pot să nu mă înclin în fața maestrului naist Zamfir.
Fără ele, probabil eram mai beștelitor, dar cele două elemente și-au dat mâna și m-au convins să degust 6 felii de ananas.
Știu că are 100% pe RottenTomatoes, dar ce să fac dacă nu m-a gâdilat deloc la inimioară?
Trailer
