Cinemagie Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
No Other Choice (Eojjeolsuga eobsda) a fost filmul pe care l-am așteptat cel mai mult la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest 2025.
🎬 No Other Choice – Premisă 📖
Lee Byung-hun (Concrete Utopia) joacă rolul unui bărbat, altădată om valoros în industria hârtiei, care ajunge șomer după mulți ani în câmpul muncii.
Cum duce o viață de lux, cu ditamai căsoaia, lecții de tenis pentru nevastă și de violoncel pentru fată, trebuie să se reangajeze rapid pentru a-și păstra viața de huzur și opulență.
Dar și pentru a-și menține statutul de om care a ajuns cineva în viață. Ce ne-am face dacă n-ar fi gura lumii să comenteze?
Însă cine știa că în domeniul hârtiei concurența este atât de acerbă, iar lupta pentru un post bine plătit este mai încinsă decât o finală la un concurs de gătit cu trufe și foițe de aur?
Cum Man-soo nu are altă soluție, el decide să-și elimine concurența și să se asigure că va deveni unicul candidat viabil chemat la interviu și angajat de către o companie rivală.
💭 No Other Choice – Comentariu 🍿
Încă din start, filmul intră pe modul satiră amară și îți aruncă, fără menajamente, o întrebare care bântuie multă lume.
Ce faci când societatea îți spune că nu mai valorezi nimic? Când ai fost un angajat model, dar ești concediat ca o hârtie mototolită și aruncat la coșul istoriei corporatiste?
📚 Adaptarea și temele
Filmul este o adaptare sud-coreeană după romanul lui Donald E. Westlake, roman care nu se află la prima ecranizare; înainte de No Other Choice a apărut francezul Le couperet, semnat de Costa-Gavras.
Park Chan-wook ne prezintă nu doar o poveste despre crimă și disperare, ci și o radiografie a unei lumi în care succesul devine o chestiune de supraviețuire, iar empatia se transformă într-un bun de valoare, un lux pe care mai nimeni nu și-l mai permite într-o piață atât de concurențială.
🎥 Stilul regizoral
Regizorul are un talent unic de a face poezie din mizerie și frumusețe din absurd. Deși subiectul este sumbru, la film s-a râs pe săturate.
Nu pentru că ar fi glume inteligent construite, ci pentru că situațiile în care singur se bagă protagonistul sunt atât de absurde, încât nu ai altceva de făcut decât să râzi de cât de tragic e totul.
Imaginați-vă scenete marca Mr. Bean sau Benny Hill, dar plasate într-un context criminal. Ei bine, ăsta-i No Other Choice.
🧠 Observații personale
Fără să mă transform într-un dicționar de vulgarități, o să menționez că în film se suge, dar se suge cu folos.
Dacă vreți o caracterizare erudită, de critic profesionist (ceea ce nu sunt), și să folosesc un epitet academic, ei bine, filmul este o prăjeală totală din acest punct de vedere.
Nu există personaje principale pe care să le simpatizezi, fiecare dă din coate, doar că unii le au mai ascuțite și-și julesc adversarii în goana de a ajunge în fruntea listei de candidați.
De la ghivece folosite pe post de greutăți și până la copaci plantați ca-n Pădurea de molizi, filmul aruncă personajele într-o serie de momente suprarealiste, care arată cât de mult ne-a transformat capitalismul.
Din oameni care tindeam spre o viață confortabilă, nu neapărat opulentă, am ajuns să călcăm pe cadavre pentru o bucată de pâine, iar cauzele sunt multiple și nu are rost să mă apuc să le disec, pentru că le știți și voi.
🌍 Context și actualitate
Mi-a plăcut felul în care Park a transpus romanul occidental în context coreean și l-a adus în contemporaneitate fără să piardă din universalitate.
Șomajul, presiunea socială și frica de eșec se simt la fel de actuale la Seul ca la București, sunt relevante acum, în 2025, la fel cum erau și în 1997, când a fost lansată cartea.
Ba aș putea spune că acum sunt mai apăsătoare pentru că munca omului este amenințată de revoluția AI.
Era greu să te angajezi și în trecut, mai ales într-o piață restrânsă, darămite acum, când AI-ul preia multe slujbe și omul devine, astfel, redundant, un AI care nu are nevoie de pauze, salarii, asigurări medicale, pensii sau sindicate.
🧩 Actori și tonul filmului
Park Chan-wook schimbă doar decorul, nu și frustrările. E filmul pe care-l înțelegi mai bine dacă ai fost vreodată respins de un angajator sau ai primit un e-mail cu „mulțumim, dar sunteți supracalificat” sau „ne pare rău, noi căutăm pe cineva tânăr, de 20 de ani, dar cu 10 ani de experiență în domeniu”.
Fidel stilului său inconfundabil, regizorul amestecă violența (nu atât de grafică precum ne-a obișnuit) cu un umor amar.
M-au impresionat schimbările de registru, se trece de la comedie absurdă la thriller domestic cu o ușurință fantastică, fără hopuri, de zici că ești pe un autobahn narativ lipsit de hârtoape.
Sunt momente în care nu știi dacă să te încrunți sau să izbucnești în râs.
Un interviu de angajare devine scenă de teroare, iar o conversație banală despre carieră se transformă într-un preludiu al crimei.
E o satiră la adresa lumii moderne, unde empatia a fost concediată demult și toți ne dăm în cap cu CV-urile. Și unii nu se opresc doar la dat în cap cu CV-urile.
Lee Byung-hun este excelent în rol. Are o expresie permanent tensionată, între un zâmbet fals de interviu și o criză existențială în fața oglinzii.
Joacă un bărbat care nu e nici monstru à la Ed Gein, nici victimă inocentă, el simbolizează produsul defect al sistemului.
Pas cu pas, ne dăm seama că privim un om care își pierde sufletul din dorința de a-și plăti facturile.
E genul de rol care te face să te întrebi dacă ai avea curajul (sau nebunia) să faci la fel, dacă ai fi în locul lui.
🎨 Imagine și estetică
Despre partea tehnică nici nu mai are rost să comentez. Este evident că filmul arată superb, fiecare cadru e perfect compus, ca o pictură dintr-un muzeu unde expun doar nebunii.
Paleta de culori, un amestec între cenușiul industrial și frumusețea poetică a naturii, reflectă perfect contrastul dintre goliciunea lumii corporatiste și efemeritatea unei vieți trăite doar în slujba altora.
🏆 No Other Choice – Verdict 👍 sau 👎?
Am primit de la film fix ce am așteptat. Este o operă cinică, plină de umor negru, care lovește în orgoliul de spectator modern: da, și tu ești parte din sistemul care l-a împins pe omul ăsta spre nebunie.
Nu mai face fața aia mirată, chiar dacă nu vrei să recunoști, ăsta este adevărul.
Singurul lui defect ar fi lipsa personajelor pe care să le îndrăgești. Dar și alegerea asta e apropiată de realitate.
Mai există oare oameni cu adevărat buni într-o lume în care bunătatea nu mai ține de mult de foame? Te poți uita în oglindă și să spui, onest cu tine însuți, că ești o persoană bună?
Park nu ne ține morală, nu ne spune ce e bine sau rău, doar ne arată cât de ușor e să devenim propriul nostru dușman.
No Other Choice este o combinație de thriller, comedie neagră și studiu sociologic. Park Chan-wook demonstrează că nu trebuie să faci un film despre monștri ca să vorbești despre monstruozitate; este suficient să filmezi un interviu de angajare.
Dacă Parasite (era inevitabilă aducerea lui în discuție) era o disecție a claselor sociale, No Other Choice e o autopsie a individului pierdut între ele.
Nu știu dacă o să aibă șanse la Oscarul pentru cel mai bun film străin, favorit este Sentimental Value, dar nici nu mai contează dacă pune mâna pe statuetă.
Rămâne o lecție despre cum societatea ne antrenează să zâmbim în timp ce ne pierdem sufletul.
Cine râde la No Other Choice râde de el însuși. Și exact asta e frumusețea amară a filmului.
Trailer
